Calendarul evenimentelor interne 22-24 mai 2018

Data publicării: 22-05-2018

MARŢI, 22 MAI
- Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, participă la conferinţa de lansare a Ofertei programelor de formare continuă pentru anul 2018 a Institutului Naţional de Administraţie (INA). (sediul INA din B-dul. Timişoara, nr. 6, sector 6, Bucureşti, ora 10.00)
- Reuniunea preşedinţilor delegaţiilor parlamentelor naţionale la Adunarea Parlamentară a Francofoniei. (Bucureşti, 20-22)
- Întâlnirea economiştilor OMFIF cu reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României.
- Pronunţarea sentinţei în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie)
- Conferinţa Naţională ''Impactul legislaţiei în Domeniul Achiziţiilor Publice asupra derulării proiectelor finanţate din Fonduri Europene şi Naţionale'', eveniment organizat de Asociaţia Parteneriat pentru Proiecte şi Fonduri Europene (APPFE) şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC). (Hotel Intercontinental, ora 9.00)
- Acţiune de informare a publicului larg privind Hipertensiunea Arterială, organizată cu sprijinul Primăriei Sectorului 3, în parteneriat cu Primăria Capitalei şi Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti. (parcul IOR, ora 13.00)
- A treia conferinţă din seria #CePunemÎnRamă? din acest an de la ARCUB, intitulată ''Recapitalizarea fondului cultural urban. Amprenta artelor vizuale în urbe''. (Sala Arcelor de la ARCUB, ora 18.30)
- Evenimentul de lansare al Bienalei Naţionale de Arhitectură - 2018, ediţia a XIII-a, a cărei temă este în acest an ''100 de ani de arhitectură în România''. (sediul Uniunii Arhitecţilor din România, strada Jean Louis Calderon, nr. 48, ora 11.00)
- Gala Istoriei Contemporane. (Teatrul Odeon, ora 18:00)
- ''Zilele Porţilor Deschise'' la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). (22-25)
- Debutează a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Statui Vivante, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul Masca, alături de care vor fi prezenţi artişti din Olanda, Portugalia, Spania, Macedonia, Anglia, Ucraina şi Germania. (Grădina Casei Filipescu-Cesianu, ora 20.00; Grădina Cişmigiu - 23 şi 24 mai; Parcul Al. I Cuza - 25 şi 26 mai; Parcul Regele Mihai I, intrarea din Şos.Nordului - 27 şi 28 mai şi esplanada Teatrului de Comedie - 23-27 mai)
- Vernisajul expoziţiei ''Romanian Dads'' prezentată de Ambasada Suediei. (ARCUB, ora 18.30, 22-31)
- Conferinţă de presă organizată de Camera de Comerţ Americană în România. (Hotel Intercontinental, ora 10.30)
- Conferinţa PRIA IT&C and Intellectual Property dedicată inovaţiei şi transformării digitale. AGERPRES este partener media. (Athenee Palace Hilton Bucuresti, Salon Le Diplomate)
- În cadrul proiectului ''Respectă viaţa! Road safety'', se desfăşoară simularea unui accident rutier, urmat de intervenţia pentru acordarea primului ajutor, descarcerare şi evacuarea victimelor; acţiunea este organizată de Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti în colaborare cu Brigada Rutieră a Capitalei şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ''Dealu Spirii'' al Municipiului Bucureşti. (intersecţia Bd. Camil Ressu cu Str. Liviu Rebreanu, orele 12.00-13.30)
- Eric Alt, activist al luptei anticorupţie în Franţa, se întâlneşte la Bucureşti cu publicul român, cu membri ai societăţii civile şi cu studenţi în cadrul dezbaterilor civice ''Liberté, Egalité, Anticoruptié'', lansate de Mişcarea Civică Iniţiativa România şi Institutul Francez din Bucureşti. Întâlnirile sunt organizate pe 22 mai la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti (ora 15.30) şi pe 23 mai la Green Hours (ora 19.00)

MIERCURI, 23 MAI
- Curtea Constituţională a României discută sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii.
- Curtea Constituţională a României discută sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la trecerea Monitorului Oficial de sub autoritatea Guvernului sub cea a Camerei Deputaţilor.
- ''Rezistenţa. The Future of Memory/ Viitorul Memoriei'', proiectul pentru comemorarea Holocaustului prin artă şi media, anunţă lansarea unui catalog şi o serie de evenimente educaţionale în Cluj, Mediaş, Oradea şi Bucureşti, în perioada 23-31 mai 2018.
- Conferinţă de presă organizată de Ambasada SUA în România şi Asociaţia Editorilor din România despre participarea SUA la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2018. În acest an, SUA vor fi invitatul de onoare al Salonului de carte. (Librăria Humanitas - Cişmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38, ora 12.00)
- Conferinţa Naţională a Agricultorilor, cu tema ''Agricultura - Prioritate Naţională'', eveniment anual organizat de Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR. (Centrul de Conferinţe Auditorium Pallady, orele 11.00-15.00)
- Lucrările Comitetului Executiv al Federaţiei Europene a Transportatorilor. (Palatul Parlamentului, sala Nicolae Bălcescu, 23-24)
- Gala JA Hall of Fame - Investeşte în educaţie!, ediţia a VIII-a, eveniment organizat de Junior Achievement România. (Ateneul Român, 18.00)

JOI, 24 MAI
- Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, se află în Fălticeni pentru a inspecta stadiul lucrărilor la spitalul municipal Fălticeni. (ora 11.00)
- A 16-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură - la Biennale di Venezia, organizată de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român şi Uniunea Arhitecţilor din România. (26 mai - 25 nov)
- Conferinţă de presă cu ocazia celei de-a XXV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. (ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Hanul Gabroveni, ora 11.00)
- Conferinţa cu participare internaţională ''Diagnosticele oncologice - o provocare medicală multidisciplinară - de la abordarea clinică la NGS (next generation sequency)''. (Spitalul Clinic Sanador, 24-25)
Sursa: Agerpres, 22-05-2018, Vizualizari 356
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.