Camera: Medicamente distribuite şi angro, modificări la legea zilierilor; Daniel Popescu a depus jurământul de deputat (sinteză)

Data publicării: 22-04-2017

Deputaţii au adoptat, în această săptămână, mai multe proiecte de lege, printre care şi cel care dă posibilitatea persoanelor juridice autorizate care eliberează medicamente către populaţie să distribuie aceste produse şi angro, dar şi un proiect de modificare a legii zilierilor. Nicolae Daniel Popescu a depus jurământul ca deputat.

* Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat în această săptămână o serie de proiecte, ca şi cameră decizională, printre cele mai importante numărându-se proiectul de lege care prevede posibilitatea ca persoanele juridice autorizate care eliberează medicamente către populaţie să distribuie aceste produse şi angro.

Propunerea legislativă modifică în acest sens art. 800 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, iar iniţiatori sunt parlamentari PSD şi ai minorităţilor naţionale.

Persoanele juridice autorizate să elibereze medicamentele către populaţie pot să desfăşoare şi activitatea de distribuţie angro de medicamente, prevede textul adoptat.

Proiectul de lege a fost respins anterior de Senat.

* Un alt proiect adoptat de deputaţi este cel de modificare a legii zilierilor, care prevede prelungirea perioadei în care se prestează muncă zilieră de la 90 la 180 de zile cumulate într-un an calendaristic pentru activităţile din domeniul creşterii animalelor.

"Niciun zilier nu poate presta activităţi pentru acelaşi beneficiar pe o perioadă mai lungă de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic, cu excepţia zilierilor care prestează activităţi în domeniul creşterii animalelor în sistem extensiv prin păşunatul sezonier al ovinelor, bovinelor, cabalinelor, precum şi activităţi sezoniere în cadrul grădinilor botanice aflate în subordinea universităţilor acreditate; în cazul acestora, perioada nu poate depăşi 180 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic", potrivit prevederilor adoptate de deputaţi.

Un alt articol adoptat prevede că trebuie să se plătească zilierului remuneraţia cuvenită prin orice mijloc de plată admis de lege, la sfârşitul fiecărei zile. Plata remuneraţiei poate fi realizată şi cel mai târziu la sfârşitul săptămânii sau al perioadei de desfăşurare a activităţii, respectiv lunar, în situaţia în care angajarea depăşeste 30 de zile, numai cu acordul exprimat în scris de către zilier şi beneficiar.

* Nicolae Daniel Popescu (USR) a depus miercuri jurământul de deputat, el preluând mandatul rămas vacant în urma demisiei lui Manuel Costescu.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat o hotărâre prin care este validat mandatul de deputat de Diaspora al lui Nicolae Daniel Popescu. Acesta a devenit deputat după ce Manuel Costescu şi-a dat demisia din Parlament, invocând motive de familie.

Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, în astfel de cazuri, locul rămas vacant este ocupat de supleantul imediat următor de pe lista formaţiunii respective. Popescu a depus jurământul de deputat în faţa colegilor săi în plen.
Sursa: Agerpres, 22-04-2017, Vizualizari 125
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.