Canada: Numărul supradozelor mortale de opioide a crescut exponenţial în 2017

Data publicarii: 02-02-2018

Numărul supradozelor mortale de opioide a continuat să crească exponenţial anul trecut în Canada, în special în provincia Columbia Britanică (în vest), unde fentanilul, un sedativ puternic, a fost identificat în opt din zece decese, informează joi AFP.

În această provincie expusă în mod special epidemiei consumului de opioide, serviciile de sănătate au anunţat miercuri un bilanţ pentru 2017 de 1.156 de decese prin supradoză de fentanil, dintr-un total de 1.426 supradoze mortale.

Cifrele arată o creştere de 73% faţă de anul precedent, şi, în timp ce în 2012, doar 4% dintre supradozele mortale au fost atribuite utilizării fentanilului, proporţia a crescut, anul trecut, la 81%, potrivit ministerului Sănătăţii din provincie.

Pe tot teritoriul Canadei, puţin peste 3.000 de persoane au decedat din cauza unei doze mortale de opiacee.

În Columbia Britanică, patru victime din cinci sunt bărbaţi, tronsonul de vârstă 30-39 de ani fiind cel mai afectat.

În toamnă, serviciile de sănătate subliniau că cea mai mare parte dintre supradozele mortale surveneau în primele cinci zile după încasarea cecurilor beneficiarilor de ajutor social.

Fentanilul, care face ravagii şi în America de Nord, a făcut 12 victime în Columbia Britanică în 2012, 152, în 2015 şi 670 în 2016.

Carfentanilul, a cărui putere este de 100 de ori mai mare decât cea a fentanilului, este de asemenea responsabil de aproximativ 50 de supradoze mortale în Columbia Britanică.

Bilanţul nu este definitiv, a indicat ministrul Sănătăţii din Columbia Britanică, fiind în curs de desfăşurare alte teste în legătură cu decesele suspecte.

În urmă cu un an, guvernul federal anunţase un ajutor de 75 de milioane de dolari canadieni (51 de milioane de euro) pentru a consolida serviciile de urgenţă şi a încerca limitarea supradozelor mortale.

Mai multe provincii au început să distribuie doze de naloxon, un antidot în cazuri de supradoză. În Alberta, au fost distribuite peste 41.000 de doze.
Sursa: Agerpres, 02-02-2018, Vizualizari 76
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK