Cancerul de col uterin poate fi prevenit

Data publicării: 20-01-2008

Romania marcheaza, pentru a doua oara consecutiv, "Saptamana europeana de prevenire a cancerului de col uterin", o initiativa a Asociatiei Europene pentru Cancer Cervical (ECCA).
Campania, care se desfasoara in perioada 20-26 ianuarie, are drept scop educarea femeilor pentru prevenirea cancerului de col uterin.

Deviza din acest an este "Aminteste-ti de testarea citologica si de vaccinare! Cancerul de col uterin poate fi prevenit". Deviza campaniei este menita sa aminteasca femeilor de toate varstele ca aceasta forma de cancer este o boala grava, provocata de tipurile oncogenice ale Papiloma Virusului Uman (HPV) si poate fi combatuta prin testare citologica regulata, respectiv prin efectuarea testului Papanicolau si prin vaccinare.
Campania de informare se adreseaza deopotriva autoritatilor, care trebuie sa se implice mai mult in dezvoltarea unor programe medicale bine puse la punct pentru testarea eficienta a tuturor femeilor, dar si profesionistilor in domeniul sanatatii, pentru depistarea bolii in stadii incipiente si publicului.
Campania a demarat duminica, in complexul Plaza Romania din Bucuresti, Sanda Nicola fiind cea care a deschis evenimentul.
Persoanele care au trecut prin Rotonda Plaza Romania au aflat detalii importante despre boala si despre activitatile ce se vor desfasura in aceasta saptamana de la medici specialisti ginecologi, au primit materiale informative si au admirat expozitia foto "Momente fericite" cu portretele a 19 femei celebre din Romania.
Prezent la inaugurarea campaniei, prof.dr. Radu Vladareanu, seful Clinicii de Ginecologie Obstretica a Spitalului Elias, a subliniat importanta screening-ului prin metologia Papanicolau, care trebuie facuta cel putin anual, dar si importanta vaccinarii femeilor pentru a preveni aceasta boala. El a subliniat ca vaccinarea se face intre 9 si 10 ani si pana la 25 de ani, insa a adaugat ca poate fi efectuata si dupa aceasta varsta, adaugand ca nu sunt sunt date care sa indice ca vaccinul trebuie repetat.
Potrivit specialistului, pana la 80% dintre femei vor fi infectate cu HPV la un moment dat in viata.
Mihaela Geoana, presedintele Fundatiei "Renasterea", a pledat pentru prezentarea femeilor la medic pentru a-si face testele si a se bucura cat mai mult de sanatate. Ea a mentionat ca Fundatia "Renasterea" s-a alaturat campaniei inca din 2007, si a facut testari in tara, in zonele in care femeile ajung mai greu la un cabinet medical. Mihaela Geoana a spus ca are o fetita de 13 ani, cu care a fost la medic si pe care doreste sa o vaccineze.
Cristina Copos, vicepresedinte al Federatiei "Renasterea", considera ca o femeie, pentru a fi frumoasa, trebuie sa fie in primul rand sanatoasa, iar pentru aceasta este necesar sa mearga la controale medicale anuale, fara sa se teama. Ea spus ca femeile care nu isi pot permite sa faca testul din cauza banilor, pot sa apeleze la fundatii, pentru a-si face aceste teste.
Adriana Saftoiu, prezenta la demararea campaniei, a spus ca, din pacate, lipsa educatiei le determina pe femei sa nu mearga la medic.
Un studiu realizat de Compania GlaxoSmithKline in 2007 a relevat ca femeile doresc sa primeasca informatii despre cancerul de col uterin de la medici, cu toate acestea, multi dintre ei evita discutiile, cu exceptia cazurilor in care apar anomalii la testele citologice. Acelasi studiu a mai aratat ca medicii nu reusesc sa informeze femeile despre cancerul de col uterin si multi dintre ei nici nu vad oportunitatea acestuia.
In cadrul Saptamanii de prevenire a cancerului de col uterin va avea loc si o masa rotunda sustinuta de profesionisti, unde se vor primi raspunsuri la intrebarile legate de aceasta maladie.
20-01-2008, Vizualizari 707
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.