Cancerul pulmonar

Cancerul pulmonar este principala tumoră umană ca și mortalitate, atât la bărbați, cât și la femei, în întreaga lume. Ca și frecvență, este a doua după cancerul de prostată și cel de sân, iar vârsta medie de diagnostic este de 65 de ani. Bărbații par a fi în continuare mai afectați de această neoplazie, probabil datorită prevalenței mai crescute a fumatului. În 2008, 1,37 milioane de decese au fost atribuite cancerului pulmonar. Incidența cea mai crescută a acestei tumori a fost observată în cazul bărbaților, în Europa centrală și de est, cu 57 de cazuri noi la fiecare 100,000 de indivizi.
Incidența cancerului pulmonar este direct legată de obiceiul fumatului, circa 71% dintre decesele prin această neoplazie fiind la fumători.


Orice tip de cancer implică o proliferare anormală și necontrolată a unui grup de celule, mai mult sau mai puțin asemănătoare cu țesutul de la care a pornit. În funcție de tipul de celule care alcătuiesc tumora, cancerul pulmonar se poate clasifica în două tipuri majore, cu evoluție, prognostic și tratament diferite:
Cancer microcelular (cu celule mici – small cell)
Cancer non-microcelular (cu celule mai mari – non-small cell)


Per total, mortalitatea în cancerul pulmonar este foarte mare și se datorează diagnosticului tardiv al tumorii – evoluează silențios timp îndelungat. În 2008, indicele mortalitate la incidență (numărul de decese raportat la numărul de cazuri noi) a fost de 0,83. Per total, rata de supraviețuire la 5 ani este de circa 8%, fiind mai crescută pentru America de nord (15%) . Dintre cele două tipuri mari de cancer pulmonar, cel non-microcelular are un prognostic mai favorabil, dar diagnosticul precoce este esențial.


Simptomele cancerului pulmonar sunt fruste, tardive și pot include tusea, hemoptizia (expectorația cu sânge), dispneea (respirația dificilă), wheezingul (zgomot expirator ca un șuierat).
Există mai multe abordări terapeutice ale neoplasmului pulmonar și combinarea acestora poate fi curativă. Tratamentul chirurgical, chimioterapia și radioterapia sunt alese în funcție de stadiul tumorii și starea clinică a pacientului.


Cauze și factori de risc

Termenul de cancer pulmonar se referă, de regulă, la tumora primară, cu dezvoltare din parenchimul pulmonar; tumorile metastatice pulmonare sunt cancere secundare, tratate în funcție de neoplasmul de origine.


În funcție de țesutul de bază de la care a pornit proliferarea malignă, cancerul pulmonar poate fi:
Microcelular (small cell)
Non-microcelular (non-small cell)
• Carcinom epidermoid (25-30% dintre cancerele pulmonare)
• Adenocarcinom (40% dintre cancerele pulmonare)
• Carcinom cu celule mari (nediferențiat)
• Tipuri rare: carcinom adenoscuamos, carcinom sarcomatos, altele
Tumori carcinoide (neuroendocrine) – mai puțin de 5% dintre tumorile pulmonare, cu formele:
• Tipice
• Atipice


După zona din care pornește dezvoltarea tumorală, cancerul pulmonar poate fi:
Central (cu dezvoltare în bronhiile mari) : carcinom scuamocelular, unele carcinoide
Periferic (pornește de la bronșiolele respiratorii sau alveole) - adenocarcinom, carcinom cu celule mari, cancer microcelular


Nu există o cauză propriu-zisă pentru cancerul pulmonar. Acesta apare prin acumularea de mutații celulare care activează oncogene (care determină proliferarea continuă a celulelor) și inhibă genele de supresie tumorală. Acestea pot avea loc spontan, dar se întâmplă mai frecvent sub acțiunea unor factori de mediu nocivi, în principal fumul de țigară.


Fumul de tutun

Fie că este vorba despre de țigări, trabuc sau pipă, fumatul crește riscul de a dezvolta și a deceda prin cancer pulmonar de 15-30 de ori. Fumul de țigară conține 7, 000 de chimicale toxice și cel puțin 70 de carcinogeni dovediți. Relația dintre fumat și riscul de cancer este de directă proporționalitate – riscul crește odată cu numărul de țigări fumate pe zi și numărul de ani în care este menținut obiceiul nociv. Riscul este la fel de crescut în cazul țigărilor cu un conținut redus de nicotină. Țigările mentolate ar putea reprezenta un pericol în plus, deoarece oferă posibilitatea consumatorului să inhaleze fumul mai adânc în plămâni.
Fumatul pasiv prezintă un risc pentru persoanele expuse, estimându-se că circa 3000 de morți anuale sunt datorate acestuia. A locui cu un fumător crește șansele de a dezvolta cancer pulmonar cu 20-30%.


Expunerea la substanțe toxice

Radonul este un gaz natural radioactiv, care se formează în sol prin degradarea uraniului. Acesta este inodor, incolor și insipid și concentrația sa poate fi determinată cu ajutorul unor kituri speciale. Deși este în cantitate nesemnificativă în exterior, poate avea o concentrație periculoasă în anumite clădiri (în special la subsol sau locuri slab ventilate) . Inhalarea sa expune plămânii la doze reduse, dar repetate de radiații, care cresc rata mutațiilor celulare. Radonul este considerat principalul agent etiologic al cancerului pulmonar la persoanele care nu au fost expuse la fumul de țigară.
Expunerea la azbest este principalul factor de risc pentru mezoteliomul malign, dar crește și incidența neoplasmului pulmonar. Această fibră din grupa silicaților se găsește în cantitate mare în unele locuri de muncă – mine, șantiere navale, industria textilă. După ce s-a constatat implicarea sa în cancerul pleural, folosirea azbestului a fost profund restricționată în toată lumea. Deși mai există construcții care conțin acest material, el este periculos doar când fibrele sunt eliberate în aer, cum ar fi în timpul demolărilor.
Alte toxice incriminate în creșterea riscului de cancer pulmonar sunt:
• arsenicul - prin expunere profesională sau concentrații crescute în apa potabilă, în unele regiuni ale lumii
• Beriliul, pulberile silicogene, compușii de nichel sau crom, clorura de vinil – pot fi factori de risc pentru lucrătorii de industria construcțiilor metalice, industria petrochimică, etc.
• Poluarea din mediu – se estimează că 5% dintre cancerele pulmonare se datorează poluării aerogene din marele orașe


Radioterapia

Persoanele care au suferit radioterapie pentru o altă formă de cancer – cum ar fi un limfom sau un cancer mamar, au o șansă crescută de a dezvolta o malignitate pulmonară. Fumatul crește substanțial acest risc.


Istoricul familial

A avea o rudă de gradul I care a suferit de cancer pulmonar crește riscul de a dezvolta această tumoră cu 51%. Acest factor de risc este independent de fumat și se bazează pe agregarea anumitor oncogene în cadrul unei familii. Fumatul crește și mai mult acest risc, iar a trăi într-o familie de fumători realizează un risc crescut indiferent de genetică.

 

Antecedentele personale patologice

Afecțiunile pulmonare care evoluează cu fibroză par a crește riscul de dezvoltare a unei tumori la acest nivel. Un studiu recent arată că tuberculoza pulmonară dublează riscul de cancer pulmonar, timp de 20 de ani de la episodul infecțios.

 

Imunitatea deficitară

Pacienții imunodeficitari – cum sunt cei cu HIV/ SIDA au un risc de 3 ori mai mare pentru cancerul pulmonar. Similar, cercetările recente arată că administrarea medicației imunosupresoare pe termen lung dublează riscul pentru această afecțiune.


Semne și simptome

Simptomele generale, comune mai multor tipuri de cancer sunt:
• Astenie
• Scădere în greutate
• Pierderea apetitului
• Stare de subfebrilitate
Hipocratism digital (degete “de toboșar” – după o evoluție îndelungată)

 

Simptomele pulmonare depind de localizarea tumorii. Cancerul pulmonar central are ca și manifestări:
• Tuse persistentă sau schimbarea caracterului tusei la fumători
• Hemoptizie (expectorație cu sânge)
• Infecții pulmonare trenante sau repetate
• Dispnee
• Wheezing expirator (zgomot ca un “șuierat”, datorat obstrucției unei căi aeriene)
Neoplasmele periferice sunt frecvent mute clinic și sunt descoperite abia în faza metastazelor. Totuși, uneori pot determina:
• Tuse
• Dispnee
• Durere toracică severă (datorită infiltrării pleurei și a peretelui toracic)


În unele cazuri avansate, diseminarea regională a tumorii poate produce:
Sindromul de venă cavă superioară – Unele tumori cu localizare în apropiere de hil pot comprima vena cavă superioară, determinând stază venoasă în amonte. Rezultatul este edemul teritoriului vascularizat de acest ram – cap, gât, brațe, partea superioară a toracelui (edem “în pelerină”), care poate avea uneori o tentă albastruie. Când acest sindrom evoluează, poate asocia edem cerebral sau reducere a debitului cardiac și necesită tratament de urgență.
Sindromul Horner – dezvoltarea unei tumori la nivelul apexului (vârfului) pulmonar, numită tumoră Pancoast, poate comprima un ganglion simpatic, cauzând ptoză palpebrală, enoftalmie, mioză, eritem conjunctival și sudorație redusă de aceeași parte a feței. Poate fi prezentă durerea de umăr, care iradiază spre braț.

Alte simptome alte compresiunii și diseminării prin continuitate- disfagie, manifestări cardiace, paralizia diafragmului


Diseminarea la distanță (metastazarea) poate determina, în funcție de sediul leziunii secundare:
• Durere osoasă – de obicei a coloanei vertebrale, care nu cedează la analgezice uzuale
• Durere subcostală dreaptă, icter – diseminare hepatică a tumorii
• Disfonie (voce răgușită)
• Disfagie (dificultăți la înghițire)


Uneori, cancerele pulmonare pot cauza simptome datorate producției anormale de hormoni de către tumoră. Acestea se reunesc în sindroame paraneoplazice, numite astfel deoarece nu sunt neapărat legate de caracteristicile tumorii de bază, dar pot precede simptomele sale. Deși rare, cunoașterea lor și efectuarea unor probe de screening pulmonar în prezența lor ar putea detecta precoce un neoplasm pulmonar. Varianta microcelulară este mai frecvent asociată cu manifestări de tip paraneoplazic. Mai frecvent apar:
Hipercalcemia – determină urinare frecventă, constipație, greață, dureri abdominale, amețeală și confuzie; apare la 2-12% dintre pacienții cu o tumoră malignă pulmonară
Secreția inadecvată de ADH – apare la majoritatea pacienților cu un neoplasm pulmonar, dar simptomele sale sunt prezente doar la 1-5% dintre acești pacienți. Sunt prezente hiponatremia, hipoosmolalitatea plasmatică și hiperosmolalitatea urinară, având ca și simptome polidipsia (consumul excesiv de apă) și poliuria, fără prezența edemelor.
Sindromul Cushing – hipersecreția de ACTH este prezentă la circa 30% dintre pacienții cu cancer pulmonar microcitar, dar tabloul clinic caracteristic (edeme, pletoră facială, obezitate de tip central, vergeturi abdominale, hirsutism la femei) este rar.


Diagnostic

Clinic

Semnele și simptomele care pot sugera prezența cancerului pulmonar sunt: scăderea semnificativă în greutate, prezența hipocratismului digital, tusea, hemoptizia, wheezing-ul sau sindroamele datorate compresiunii de vecinătate. Din păcate, pacienții se prezintă la medic cel mai frecvent atunci când simptomele persistă un timp îndelungat sau se agravează, cancerul fiind deja într-un stadiu avansat. În plus, numeroase tumori evoluează subclinic, până în stadiul metastazelor.


Anamneza semnificativă poate include expunere cronică la fumul de țigară sau la toxice în mediul profesional, dar și istoricul familial de cancer pulmonar.

 

Examenul clinic poate decela:
Adenopatii supraclaviculare sau axilare
• Submatitate la percuție și murmur vezicular diminuate într-o anumită arie toracică, la ascultație
• Semnele unui revărsat pleural (matitate lemnoasă, absența murmurului vezicular, cu limită superioară)
• Sensibilitate la palparea ficatului sau a coloanei vertebrale (datorită metastazării)

Paraclinic

Imagistică
Radiografie
Radiografia toracică poate fi prima investigație recomandată, în cazul suspiciunii de tumoră pulmonară. Totodată, o tumoră pulmonară poate fi diagnosticată întâmplător, când radiografia a fost indicată pentru o altă patologie. Pe radiografia toracică, pot fi semnificative:
• Prezența unui nodul de dimensiuni variabile, prost delimitat
• Lărgirea de volum a mediastinului, datorită unui cancer cu dezvoltare în apropierea hilului pulmonar
• Prezența revărsatului pleural
• Prezența atelectaziei
• Osteoliză la nivelul coastelor sau vertebrelor
CT toracic
Tomografia computerizată este investigația imagistică standard pentru stadializarea tumorii. Ea poate decela leziuni de dimensiuni reduse, care nu ar fi vizibile pe o radiografie. Cu ajutorul CT-ului, se pot evalua: volumul tumoral și invazia sa locală, diseminarea limfatică și metastazele din torace sau abdomen.
iRMN
Imagistica prin rezonanță magnetică nucleară are drept avantaj lipsa completă a iradierii. În cazul cancerului pulmonar, este utilă mai ales în evaluarea tumorilor apicale. Invazia vaselor subclaviculare, a plexului brahial și a vertebrelor poate fi evidențiată cu ajutorul RMN.
Scintigrafie
Această tehnică imagistică folosește o substanță cu emisie radioactivă și o cameră specială care captează aceste radiații. Poate fi utilizată pentru detecția tumorilor carcinoide, prin administrarea de octreotid – analog de stomatostatină, care se leagă de celulele specifice acestei tumori. Mai frecvent, însă, scintigrafia este folosită pentru evidențierea metastazelor osoase.

 

Prelevarea de țesut suspect
Bronhoscopie
Bronhoscopia este o tehnică ce permite vizualizara directă a căilor respiratorii mari. Un tub (de obicei subțire și flexibil) este introdus prin gură, trahee, până la nivelul bronhiilor. Căile aeriene sunt apoi vizualizate direct sau video-asisat. Pe lângă posibilitatea de a vizualiza direct o leziune tumorală la acest nivel, bronhoscopia permite recoltarea unor celule anormale – prin biopsie directă, periaj bronșic sau prin instilarea unei cantități mici de ser fiziologic și aspirarea sa ulterioară. Tehnica este utilă în cazul tumorilor cu dezvoltare centrală.
Biopsia cu ac
Biopsia transtoracică folosește un ac lung pentru a recolta o cantitate mică de țesut din regiunea suspectă. Ghidarea puncției cu ajutorul floroscopiei sau a unei explorări CT crește șansa unui diagnostic corect, dar rezultatele fals-negative rămân crescute (26%). Tehnica poate fi utilă și în prezența unei adenopatii superficiale sau a unei mase hepatice.
Recoltarea sputei
Recoltarea sputei se realizează dimineața, în 3 zile consecutive și este indicată atunci când nu sunt posibile tehnicile de diagnostic invazive. Detecția celulelor maligne se realizează în 71% dintre tumorile centrale și doar 50% dintre cele periferice; de aceea, un rezultat negativ nu este egal cu absența tumorii.
Toracocenteză
În prezența lichidului în cavitatea pleurală, odată cu toracocenteza terapeutică, se poate realiza și diagosticul citologic al lichidului evacuat. Sensibilitate metodei este de doar 80%, astfel încât sunt necesare teste suplimentare, în cazul unui rezultat negativ.

 

Alte investigații
Analize sangvine și urinare
Pot fi utile pentru detecția unei tumori pulmonare neuroendocrine. Detecția unui metabolit al serotoninei, a cromograninei A sau a altor substanțe produse de către tumora carcinoidă se poate realiza în sânge sau urină.
Probe funcționale respiratorii
Acestea includ măsurarea volumelor și debitelor pulmonare, a dinamicii schimburilor gazoase și a repartiției intrapulmonare a aerului. Aceste probe sunt necesare pentru evaluarea rezervei pulmonare atunci când se ia în discuție o intervenție chirurgicală.

 

Histologie
Analiza la microscop a țesutului suspectat de a fi tumoral relevă locul de origine al cancerului și tipul histologic de tumoră. Organizația Mondială a Sănătății clasifică cancerele epiteliale de plămân în:
Leziuni preinvazive:
• Displazie scuamoasă/ carcinom in situ
• Hiperplazie adenomatoasă atipică
• Hiperplazie neuroendocrină difuză idiopatică
Leziuni maligne invazive:
• Carcinom scuamos
• Carcinom micocitar
• Adenocarcinom
• Carcinom cu celule mari
• Carcinom adenoscuamos
• Carcinom sarcomatoid sau pleomorf
• Tumori carcinoide
• Carcinom tipic pentru glandele salivare
• Alte carcinoame neclasificate


Toate aceste tipuri de tumori au multiple variante histologice și pot exista cancere pulmonare care să prezinte caracteristicile combinate a două categorii.
Pentru prognostic și tratament, esențială este însă clasificarea în carcinom microcitar și non-microcitar, cu variantele sale histologice principale.

 

Stadializarea TNM

Această stadializare este importantă pentru stabilirea conduitei terapeutice. Este o evaluare standardizată a evoluției tumori și include:
T – tumora de bază
Tx – tumora primară nu poate fi evaluată
T0 – nu există dovezi pentru existența tumorii
T1 a – tumoră de 2 cm sau mai puțin, înconjurată de pleură pulmonară sau viscerală, fără dovezi bronhoscopice de invazie mai superior de bronhia lobară (tumoră absentă în bronhia principală)
T1 b – tumoră cu dimensiuni între 2 și 3 cm, cu aceleași caracteristici ca și T1 a
T2 a – tumoră cu dimensiuni între 3 și 5 cm
T2 b – tumoră cu dimensiuni între 5 și 7 cm
T3 - una dintre următoarele:
• tumoră mai mare de 7 centimetri
• invadează una dintre următoarele: pleura parietală sau mediastinală, pericardul, peretele toracic, diafragmul, nervul frenic
• tumoră prezentă în bronhia principală, la mai puțin de 2 centimetri de bifurcația traheei, dar fără implicarea sa
atelectazie, pneumonie extinsă la tot plămânul, încă un nodul tumoral în același lob pulmonar
T4 – tumoră de orice dimensiune, care invadează mediastinul, vasele mari ale cordul, traheea, esofagul, nervul recurent laringeu, bifurcația traheei, corpii vertebrali sau prezența unui alt nodul, în alt lob al aceluiași plămân.

 

N – afectarea nodulilor limfatici
Nx – ganglionii limfatici nu pot fi evaluați
N0 – nu există diseminare în nodulii limfatici regionali
N1 – metastază limfatică, pe aceeași parte cu tumora, în ganglionii hilari, peribronșici sau intrapulmonari
N2 – metastază limfatică, în ganglionii mediastinali și/sau în ganglionii subcarinari
N3 – metastază în ganglionii mediastinali sau hilari contralaterali, sau în nodulii scalenici sau supraclaviculari de pe orice parte.

 

M - metastazele la distanță
M0 – fără metastaze la distanță
M1 a – oricare dintre următoarele:
• Prezența unui nodul tumoral în celălalt plămân
• Celule tumorale prezente în lichidul pleural
• Celule tumorale prezente în lichidul pericardic
M1 b – cancer diseminat la noduli limfatici la distanță sau alte organe (creier, ficat, oase, etc.)

 

În funcție de asocierea T, N și M, se disting următoarele stadii ale cancerului pulmonar:
0 – Tis, N0, M0
I A - T1a sau T1b, N0, M0
I B - T2a, N0, M0
II A – T2b, N0, M0
        -T1a sau T1b sau T2a, N1, M0
II B – T2b sau T3, N0, M0
III A – T1-T3, N2, M0
        - T3, N1, M0
        -T4, N0 sau N1, M0
III B – orice T, N3, M0
         -T4, N2, M0
IV – orice T, orice N, M1a sau M1b


Tratament

Alegerea tratamentului depinde de tipul histologic de tumoră și stadiul de diseminare în care aceasta a fost detectată. Per total, opțiunile terapeutice majore sunt intervenția chirurgicală, radioterapia și chimioterapia, care sunt aplicate în funcție de caz.


Intervenția chirurgicală
Rezecția tumorii și a unei “margini de siguranță” de țesut sănătos din jurul său implică, în funcție de dimensiunea tumorii și starea funcțională a plămânilor, următoarele posibilități:
• Segmentectomie – rezecția chirurgicală a unui segment pulmonar
• Lobectomie – înlăturarea unui lob întreg
• Pneumectomia – rezecția unui întreg plămân

Ganglionii limfatici din vecinătate sunt și ei înlăturați, chiar dacă nu par afectați, pentru a avea certitudinea că tumora nu va mai recidiva.
Pe lângă chirurgia clasică, în unele tumori se poate opta pentru chirurgia toracică video-asistată, cu avantajul unor incizii mai mici. Cancerul pulmonar, în acest caz, trebuie să fie unul periferic și de dimensiuni mici.


Intervenția chirurgicală asupra tumorii este utilizată în:
• Tumorile carcinoide – având o creștere lentă, este posibil ca acestea să fie descoperite când chirurgia este tratamentul curativ.
• Tumorile non-microcitare beneficiază de chirurgie oricând este posibil. De regulă, acest lucru se întâmplă în stadiile 0, I, II și uneori IIIa. Tratamentul chirurgical poate fi asociat cu chimioterapie sau radioterapie.
• Foarte rar în tumorile microcitare (small-cell) – cam 1 din 20 de astfel de tumori sunt descoperite la timp, pentru ca chirurgia să fie o opțiune utilă.

 

Chirurgia paliativă este utilizată atunci când tumora este prea avansată local sau alte afecțiuni nu permit intervenția chirurgicală. Se vizează ameliorarea simptomelor neplăcute, cum sunt:
• Revărsatul pleural recidivant – poate provoca dispnee, simptome cardiace. Pentru acesta, se poate plasa în cavitatea pleurală o substanță care “lipește” foițele pleurei și nu mai permite lichidului să se acumuleze (pleurodeză). O altă variantă este plasarea unui cateter care să mențină drenajul lichidului.
• Obstrucției căilor aeriene mari – provocând dispnee, sufocare, pneumonii repetate. Terapia cu laser sau cea fotodinamică, plasarea bronhoscopică a unui stent pot menține calea aeriană deschisă, reducând din manifestările neplăcute.


Radioterapia
De obicei este vorba despre radioterapia externă, în care un accelerator liniar dirijează radiații spre zona în care se află tumora. Tratamentul durează câteva săptămâni și sunt necesare ședințe scurte 5-7 zile pe săptămână. Utilizările radioterapiei externe sunt:
• Asociată cu chimioterapia, când intervenția chirurgicală nu este posibilă sau este refuzată, însă tumora este limitată. Această situație poate fi întâlnită mai des în cazul cancerului pulmonar non-microcitar.
• În neoplasmul microcitar, asocierea chimioterapie + radioterapie poate constitui tratamentul de elecție în stadiile incipiente, administrate după intervenția chirurgicală sau în lipsa acesteia.
• Înainte de intervenția chirurgicală, pentru a reduce dimensiunile tumorale.
• După intervenția chirurgicală, pentru a distruge celulele tumorale restante
• Iradierea craniană profilactică poate fi indicată în carcinomul microcitar în stadii incipiente, pentru a reduce șansele metastazării cerebrale.
• Paliativ, reducând simptomele respiratorii, durerea sau sângerarea.

 

Chimioterapia


Administrarea agenților medicamentoși antineoplazici se poate realiza intravenos sau pe cale orală. Se realizează cicluri de câteva săptămâni, cu unul sau mai multe medicamente, în care administrarea drogurilor este alternată cu zile de pauză, pentru a atenua din efectele lor toxice.
Chimioterapia este în special utilă în tratamentul carcinomului microcelular. Cura implică asocierea a două chimioterapice, care pot fi:
• Cisplatin + etoposide/ irinotecan
• Carboplatin + etoposide/ irinotecan

Lipsa unui răspuns pozitiv sau recidiva la mai puțin de 6 luni impun schimbarea drogului utilizat și/sau a tipului de terapie. Deși tumora dispare până la stadiul nedetectabil la circa 50% dintre cei tratați cu chimioterapice, rata de recidivă este foarte mare.

 

În cazul cancerului pulmonar non-microcitar, chimioterapia poate fi folosită în toate stadiile tumorii, cu scop:
• Adjuvant – de a micșora dimensiunile tumorii sau a elimina celulele tumorale restante, atunci când principalul tratament este cel chirurgical
• În tratamentul tumorii Pancoast sau a altor neoplasme inoperabile, în asociere cu radioterapia
• În stadiul IV, când poate fi asociată cu terapia biologică (antigenii monoclonali)
Printre chimioterapicele utile în tumorile non-microcitare se numără și cisplatin, carboplatin, paclitaxel, docetaxel, gemcitabin.
În cazul carcinoidului pulmonar, chimioterapia are doar viză paliativă, fiind o tumoră slab responsivă la această terapie.

 

Terapia țintită
Acest tip de terapie medicamentoasă este utilizat în special în stadiile avansate ale tumorilor non-microcitare, asociată uneori cu chimioterapia. Sunt utilizate droguri care țintesc mecanismele de dezvoltare tumorală, cum ar fi:
• Bevacizumab – anticorp monoclonal direcționat împotriva factorului de creștere endotelial (inhibă dezvoltarea vaselor de sânge tumorale).
• Erlotinib – blochează receptorul pentru factorul de creștere epidermică. Poate fi folosit în monoterapie, în stadiile avansate, atunci când tumora exprimă acest receptor.


Prognostic

Pentru a cuantifica și standardiza evoluția unei boli, se urmărește rata de supraviețuire a pacienților după un interval de timp. Fiind o boală foarte gravă cu șanse mari de recidivă, supraviețuirea la 5 ani este utilizată pentru cancerul pulmonar. Aceasta nu reflectă cu certitudine evoluția unei tumori, fiecare pacient fiind unic.
Supraviețuire la 5 ani, în funcție de stadiul de diagnostic:
Carcinom microcitar
Stadiul I – 31%
Stadiul II – 19%
Stadiul III – 8%
Stadiul IV¬¬ – 2%
Carcinom non-microcitar:
Stadiul I – 45-49%
Stadiul II – 30-31%
Stadiul IIIa – 14%
Stadiul IIIb – 5%
Stadiul IV – 1%
Carcinoid pulmonar – prognosticul în funcție de TNM nu este disponibil, dar per total, după tipul histologic:
Forme tipice – 85-90%
Forme atipice – 50-70%


Recomandări

Principala măsură care poate fi luată pentru a preveni apariția cancerului pulmonar este renunțarea la fumat și evitarea inhalării pasive a fumului de țigară. Chiar după aflarea unui diagnostic de cancer pulmonar, este benefic dacă acest obicei este întrerupt - pe lângă scăderea riscului de recidivă, unele chimioterapice sunt mai potente la nefumători. Totuși, nu toate cancerele pulmonare sunt direct legate de fumat, iar neoplasmele precum carcinoidul sunt de etiologie încă necunoscută. O dietă echilibrată și o viață activă par a contribui și ele la scăderea riscului de neoplasm pulmonar.


Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK