Candida auris, o ciupercă rară, letală şi rezistentă la medicamente, se răspândeşte în Statele Unite

Data publicării: 22-03-2017

O ciupercă rară, cu potenţial letal şi rezistentă la antibiotice ar putea deveni cel mai nou tip de infecţie intraspitalicească ce ar trebui să stârnească îngrijorare, informează New Scientist citând un raport recent al Centrului american pentru controlul bolilor (CDC).

Potrivit raportului publicat la 16 martie, 53 de persoane din Statele Unite s-au îmbolnăvit din cauza Candida auris - majoritatea fiind din statul New York. Alte 27 de persoane sănătoase dar purtătoare ale ciupercii au fost identificate în alte trei state în care au fost detectate cazuri clinice.

Persoanele cu cel mai mare risc de contaminare cu acest agent patogen fungic rar sunt cele al căror sistem imunitar este slăbit, printre acestea numărându-se în special copiii născuţi prematur, diabeticii, pacienţii care fac dializă şi indivizii care au suferit recent transplanturi sau alte intervenţii chirurgicale invazive.

Spre deosebire de infecţiile fungice comune, C. auris este o specie de ciupercă ce pătrunde în sânge şi poate cauza întreruperea funcţionării anumitor organe şi decesul. Rata de mortalitate poate ajunge la 60%, mai indică sursa citată. Totuşi, deoarece această ciupercă este contractată de multe ori de la pacient la pacient în unităţile medicale, în timpul perioadei de spitalizare din cauza altor afecţiuni grave, este dificil de demonstrat fără nici o urmă de îndoială ca aceasta este răspunzătoare în mod direct de moartea unor persoane.

Candida auris a fost identificată pentru prima dată în 2009 în Japonia. De atunci, a fost raportată în alte ţări precum Canada, Columbia, Germania, India, Israel, Kenya, Kuweit, Norvegia, Pakistan, Spania, Africa de Sud, Coreea de Sud, Marea Britanie şi Venezuela. Între mai 2013 şi august 2016 au fost raportate primele 13 cazuri în Statele Unite. De atunci, numărul de infecţii în această ţară a crescut.

Unele tulpini ale ciupercii sunt rezistente la principalele trei clase de medicamente antifungice. ''Este destul de greu de găsit noi antibiotice. E şi mai greu de găsit noi antifungice'', a declarat David Denning de la Spitalul Universitar din South Manchester, Marea Britanie'', potrivit sursei citate.

Deoarece oamenii şi ciupercile împărtăşesc multe dintre căile metabolice comune, o mare parte dintre agenţii care distrug ciupercile sunt dăunători pentru utilizarea umană. ''C. auris are potenţialul de a fi o problemă foarte dificilă'', a mai spus Denning adăugând însă că majoritatea populaţiei nu are de ce să se îngrijoreze din cauza unei posibile infectări.

Anul trecut, descoperirea acestei superciuperci a condus la închiderea unei unităţi de terapie intensivă din Londra, mai mulţi pacienţi fiind infectaţi cu C. auris, iar unii dintre ei pierzându-şi viaţa în urma cedării mai multor organe, scria în luna iulie The Telegraph.
Sursa: Agerpres, 22-03-2017, Vizualizari 182
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.