Caraş-Severin: Din farmacii lipsesc cele mai ieftine medicamentele pentru diabet

Data publicării: 18-09-2015

Mai mulţi pacienţi şi medici din Caraş-Severin au sesizat, în ultimul timp, că de pe rafturile farmaciilor lipsesc medicamentele cele mai ieftine, dar importante în tratamentul unor boli ce ţin de programele naţionale de sănătate cum ar fi diabetul sau cele oncologice, a declarat joi Laurenţiu Mărţuică, medicul şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, în şedinţa Colegiului Prefectural.

'Săptămâna trecută, mai mulţi colegi medici au sesizat lipsa unui medicament esenţial în diabet. Am luat legătura cu farmaciile, care au luat legătura cu preşedintele Colegiului breslei. Acesta a aflat, la rândul lui, că medicamentul nu mai este adus în farmacii de către depozitele care îl deţin, pentru că depozitele aprovizionează doar anumite farmacii, de cele mai multe ori lanţuri farmaceutice. Asta îl dezavantajează clar pe pacientul care locuieşte la Moldova Nouă, de exemplu, unde nu sunt puncte de lucru ale lanţurilor respective', a afirmat Laurenţiu Mărţuică.

Potrivit acestuia, echipe mixte ale CJAS şi Direcţiei de Sănătate Publică din Caraş-Severin efectuează, în aceste zile, un control la farmaciile din judeţ.

'Unul dintre medicamentele pentru tratarea diabetului a devenit o fantomă, deşi se regăseşte pe lista publicată de ministerul de resort. Noi nu-l vedem pe piaţă. Şi când spun pe piaţă asta nu înseamnă în depozite. Nici noi, CJAS, nici alte structuri din judeţ nu putem să tragem depozitele la răspundere sau să le chemăm la o discuţie. Probleme încep să apară şi la alte medicamente, oncologice, deşi acum nu sunt sincope, dar asta pentru că în Caraş-Severin nu sunt afecţiunile oncologice pentru care e nevoie de respectivele formule. Din păcate, există o prevedere legislativă care anulează toate eforturile noastre de a aduce medicamentele ce lipsesc în farmacii, şi anume acceptul pacientului scris pe spatele reţetei, pentru un medicament mai scump. E drept că pacientul nu riscă să rămână fără tratament', a precizat Laurenţiu Mărţuică.

Preşedintele Colegiului Judeţean al Farmaciştilor pregăteşte în prezent un material pe acest subiect pe care îl va prezenta şi Instituţiei Prefectului, pentru a se găsi soluţii la această problemă.

La rândul său, subprefectul judeţului Caraş-Severin, Sebastian Purec, spune că vor fi făcute intervenţii la Guvern pentru rezolvarea acestei situaţii.

'Nu putem renunţa la ideea de a găsi medicamentele ieftine pe rafturile farmaciilor, mai ales dacă se regăsesc pe lista de referinţă. După ce avem rezultatele controalelor, le vom comunica ministerului de resort şi vom încerca să găsim soluţii pentru rezolvarea situaţiei', a afirmat subprefectul Sebastian Purec.

Sursa: Agerpres, 18-09-2015, Vizualizari 937
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.