Care este legătura dintre hormonii tiroidieni și riscul aterosclerotic?

©

Autor:

Care este legătura dintre hormonii tiroidieni și riscul aterosclerotic?
Adulții de vârstă mijlocie și vârstnicii care au înregistrat concentrații crescute de tiroxină liberă ar fi mai predispuși să dezvolte patologii aterosclerotice. Aceasta a fost una dintre concluziile unui amplu studiu de cohortă, prezentate în cadrul conferinței anuale ENDO 2017.

Afecțiunile coronariene și atacul cerebral rămân cauzele principale de mortalitate la nivel mondial, în ciuda progreselor în vederea prevenției și a opțiunilor moderne de tratament. Prin urmare, identificarea factorilor predispozanți pentru ateroscleroză și în special a celor modificabili, este esențială,” afirmă autorul studiului Arjola Bano.

Acest studiu populațional tip cohortă este primul care analizează relația dintre funcția tiroidiană și manifestările subclinice, respectiv cele clinice, ale aterosclerozei. Astfel s-a evidențiat faptul că dozarea hormonilor tiroidieni ar putea ajuta la identificarea invizilor cu risc aterosclerotic și poate contribui la prevenția mortalității și morbidității din cauze aterosclerotice,” continuă Bano.

La studiul de față au participat 9.231 de persoane cu vârsta medie de 64,7 ani, implicate în Studiul Rotterdam, la care Bano și colaboratorii au analizat posibile interacțiuni și asocieri între statusul tiroidian, patologia aterosclerotică subclinică, evenimentele aterosclerotice (manifestări patologice caronariene fatale și nonfatale, accident vascular cerebral) și mortalitatea cauzată de complicațiile procesului aterosclerotic (afecțiuni coronariene și cerebrovasculare).

Pentru interpretarea statistică a datelor, experții au luat în calcul mai mulți factori de risc cardiovascular modificabili și nemodificabili deopotrivă: vârsta, sexul, indicele de masă corporală, colesterolul total, trigliceridele serice, presiunea arterială sistolică, prezența sau absența diabetului zaharat, aportul de alcool și consumul de tutun, respectiv utilizarea medicamentelor hipotensoare și a statinelor (medicamente pentru reducerea tensiunii arteriale, respectiv a fracțiilor lipidice plasmatice).

În cadrul unei perioade de monitorizare de 8,8 ani, s-au înregistrat 1.130 evenimente aterosclerotice și 580 de decese din cauza complicațiilor coronariene și cerebrovasculare specifice bolii aterosclerotice în rândul populației studiate. Concentrații crescute de tiroxină (FT4) au fost asociate la acești pacienți cu riscul înalt de mortalitate și mortibiditate aterosclerotică, independent de factorii de risc cardiovascular.

Autorii au remarcat că ateroscleroza în forme subclinice a fost de asemenea asociată cu valori crescute ale tiroxinei libere.

Ceea ce înseamnă că există o legătură neexplorată încă între funcția tiroidiană și ateroscleroză, care trebuie investigată și replicată prin intermediul altor studii pentru a genera nu doar răspunsuri, dar și soluții în vederea prevenirii și tratării corespunzătoare, integrate, a patologiei aterosclerotice.

Sursa: Endocrine Society

Data actualizare: 03-05-2017 | creare: 03-05-2017 | Vizite: 2740
Bibliografie
People with higher thyroid hormone levels may be at greater risk for atherosclerosis, https://www.endocrine.org/news-room/current-press-releases/people-with-higher-thyroid-hormone-levels-may-be-at-greater-risk-for-atherosclerosis


©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Abuzul sexual în copilărie a fost legat de apariția aterosclerozei la vârsta adultă la femei
  • Vinul are efect protector cardiovascular numai în cazul persoanelor care fac exerciții fizice
  • Ecografia Doppler identifică riscul de atac vascular la pacienții asimptomatici
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum