Case de cultura transformate in puncte de prim-ajutor

Data publicării: 17-07-2007

Prefectura Dambovita a organizat, incepand de marti, mai multe puncte de prim-ajutor si de distribuire a apei in toate orasele si municipiile judetului, ca masura de combatere a efectelor caniculei, transmite corespondentul ROMPRES.
     Purtatorul de cuvant al Prefecturii Dambovita, Andreea Ionescu, a informat ca au fost amenajate 18 puncte de prim-ajutor, dintre care opt in municipiul Targoviste, si alte aproape 30 de puncte de distribuire a apei, in mare parte cismele stradale.
    Holurile caselor de cultura din Targoviste, Gaesti si ale mai multor centre de asistenta, cel al unui club al pensionarilor si al unui complex comercial au fost transformate in puncte de prim-ajutor.   
    Prefectura Dambovita mai informeaza ca, pe perioada caniculei, persoanele asistate social si cu afectiuni vor primi acasa, contra cost, apa si paine.
    "Prefectul Aurelian Popa a dispus controale tematice, pentru a se verifica daca in spitale exista stocuri de materiale pentru interventia de urgenta si stocuri de gheata. Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor si Inspectoratul Teritorial al Muncii, insotiti de reprezentanti ai Institutiei Prefectului Dambovita, vor intensifica, in functie de competente, actiunile de control in judet", se arata intr-un comunicat al Prefecturii, remis marti presei.
    Si punctele de prim-ajutor se afla in atentia reprezentantului Guvernului in teritoriu, care va efectua verificari inopinate, pentru a constata daca acestea indeplinesc conditiile stabilite prin hotararea Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta.   
    Dambovita este unul dintre cele 22 de judete avertizate cu cod galben, pentru intervalul 17-22 iulie 2007.
Sursa: Rompres, 17-07-2007, Vizualizari 415
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.