Caz ''excepţional'' în Franţa: un fetus şi-a salvat viaţa şi pe cea a mamei în urma unei rupturi uterine

Data publicarii: 07-07-2017

Un fetus şi-a salvat propria viaţă şi totodată pe cea a mamei sale care suferise o ruptură uterină, poziţionându-se în uter într-o astfel de poziţie încât a fost evitată o hemoragie cu potenţial letal, a anunţat joi spitalul din Lille din nordul Franţei care a descris cazul ca fiind unul ''excepţional''.

Pacienta, însărcinată în opt luni şi jumătate, s-a prezentat la spital acuzând ''dureri severe'', a declarat pentru AFP Charles Garabedian, ginecolog obstetrician, care a raportat alături de colegii săi cazul clinic într-un articol din ''European journal of obstetrics, gynecology and reproductive biology''.

''Toate analizele sale erau normale: examenul clinic, ecografia copilului, înregistrarea bătăilor inimii bebeluşului'', a afirmat medicul adăugând că pacienta suferise anterior o cezariană.

''Aşa că am efectuat o ecografie şi, astfel, s-a pus diagnosticul de ruptură uterină'', care poate antrena o hemoragie şi moarte intrauterină a fătului'', a afirmat Garabedian.

Însă ''ceea ce este extraordinar este faptul că bebeluşul şi-a lipit spatele de zona rupturii'', fapt ce a permis ''colmatarea breşei şi evitarea unei hemoragii şi exteriorizarea cordonului'', a continuat medicul care nu a dezvăluit data la care a avut loc actul medical, pentru a proteja anonimatul pacientei.

''Imediat a fost efectuată o cezariană de urgenţă'', iar copilul şi mama nu au suferit nicio complicaţie după naştere, a precizat el, potrivit sursei citate.
Sursa: Agerpres, 07-07-2017, Vizualizari 84
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK