Celule stem embrionare umane pentru repararea inimii

Data publicării: 13-06-2007

Celulele stem embrionare umane sunt capabile sa se transforme in celule musculare cardiace regeneratoare, potrivit lucrarilor unor cercetatori francezi pe sobolani bolnavi de infarct care tocmai a fost publicat in revista specializata Stem Cells, relateaza AFP.
    Aceste celule stem embrionare, la originea tuturor celulelor si tesuturilor noastre, constituie o speranta terapeutica pentru numeroase patologii in ideea ca intr-o zi sa serveasca pentru regenerarea unor organe sau de exemplu pentru repararea unei inimi afectate de un atac cardiac (infarct).
    Echipa Avenir-Inserm a lui Michel Pucéat (I-stem AFM, Evry, Franta) arata in premiera ca celulele stem embrionare umane pot sa se transforme in celule cardiace la sobolani.
    "Etapa urmatoare: teste pe maimute cu cercetatori specialisti in regenerare, in special osoasa", a indicat Michel Pucéat.
    Cercetatorii s-au folosit de un factor de crestere (numit "BMP2") pentru a pregati aceste celule stem umane sa se specializeze (diferentieze).
    Celulele stem "orientate" astfel in evolutia lor au fost implantate apoi la nivelul tesuturilor cardiace ale unor sobolani victime ale unui infarct. Dupa doua luni, in zona afectata s-au dezvoltat celule cardiace umane. Celulele stem "orientate" s-au transformat deci in "cardiomiocite" (celule musculare cardiace), iar tesuturile cardiace au inceput sa se regenereze.
    Nu a fost detectata nici o tumoare sau inflamare, efecte secundare indezirabile frecvente dupa acest gen de transplantare  celulara, potrivit cercetatorilor.
    Numeroase experimente au fost sau sunt realizate cu celule stem adulte (mioblaste, celule stem hematopoetice), insa dovada diferentierii in celule cardiace (cardiomiocite) nu fusese produsa pana in prezent.
    La animale, studiile au aratat deja ca celulele stem embrionare animale pot sa se diferentieze in celule cardiace si sa regenereze tesuturile afectate. De data aceasta, demonstratia a fost facuta cu celule stem embrionare de origine umana.
Sursa: Rompres, 13-06-2007, Vizualizari 736
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.