Centru de sanatate mentala la Sfantu Gheorghe
Data publicării: 22-01-2008
Directoarea Spitalului, Zsuzsanna Torok, a declarat, marti, pentru ROMPRES, ca va cere sprijin financiar din partea Ministerului Sanatatii pentru modernizarea spatiilor si imbunatatirea serviciilor acordate bolnavilor, mentionand, totodata, ca din fondurile proprii ale institutiei s-au realizat deja o serie lucrari in acest scop.
Zsuzsanna Torok a mai adaugat ca proiectul prevede reamenajarea spatiilor pentru tratarea diferentiata a pacientilor in functie de gravitatea afectiunilor mentale, urmand sa se infiinteze si un stationar pentru cei cu afectiuni usoare, care nu vor mai fi nevoiti sa ramana peste noapte in spital. Ideea infiintarii centrului respectiv a fost lansata in urma cu aproape doi ani, cand s-a vorbit si despre realizarea unui cabinet de preventie si a unor spatii destinate terapiei in grup si tratarii consumatorilor de droguri si alcool.
Numarul bolnavilor cu afectiuni psihice a crescut ingrijorator in judetul Covasna.
Potrivit directorului Casei de Asigurari de Sanatate Covasna, Ioan Mitrea, numai in ultimul an numarul persoanelor care s-au adresat cabinetelor medicale de specialitate pentru consultatii sau tratament a crescut cu 20-30 %. Acesta e de parere ca inmultirea cazurilor de afectiuni psihice se datoreaza in mare parte stress-ului.
Printre pacientii centrelor de psihiatrie se numara tot mai multi copii cu varste sub 15 ani, care prezinta tulburari emotionale si de comportament. In opinia specialistilor, cauzele care au dus la aparitia bolilor psihice la copii sunt scandalurile din familie si abuzurile la care acestia au fost supusi in mediul familial ori cel scolar.
22-01-2008, Vizualizari 491