Cercetătorii australieni au dezvoltat un test de sânge care vine în ajutorul pacienţilor cu transplant hepatic

Data publicarii: 15-07-2017

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test de sânge care va determina dacă pacienţii cu transplant hepatic sunt expuşi riscului de infecţie sau de respingere, informează vineri Xinhua.
   
Echipa de la Unitatea de transplant hepatic (LTU) din cadrul Spitalului Austin din Melbourne a dezvoltat un test de sânge, despre care cercetătorii spun că va putea măsura "imunitatea netă" a pacienţilor.
   
Fiecare pacient cu transplant hepatic necesită imunosupresie (inhibare a unui proces imunogenetic cu ajutorul unei substane imunosupresive, n.r.) pe toată durata vieţii pentru a se asigura că noul organ este acceptat în organism, însă 70% dintre pacienţi primesc prea multă sau prea puţină imunosupresie, ceea ce duce la respingerea sau la disfuncţia grefei.

    Potrivit lui Adam Testro, gastroenterolog şi hepatolog la spitalul Austin, noul test QuantiFERON Monitor a determinat cu succes nivelul de imunosupresie necesar unui număr de 75 de pacienţi la o săptămână după ce aceştia primiseră un transplant nou.

   Testul dezvoltat reprezintă astfel primul sistem din lume în care beneficiarilor de transplanturi le pot fi administrate doze adaptate.
 
 "Majoritatea pacienţilor părăsesc spitalul la o lună după transplantul de ficat. Dacă putem alege un pacient în saptamâna unu, care primeşte prea multă sau prea puţină imunosupresie, putem schimba tratamentul mai devreme", a declarat Testro vineri pentru mass-media din Australia.
 
    Potrivit lui Testro, testul ar putea fi aplicat la alte transplanturi şi boli care necesita imunosupresie, cum ar fi artrita reumatoidă.
Sursa: Agerpres, 15-07-2017, Vizualizari 48
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK