Cercetătorii folosesc avataruri virtuale pentru a-i ajuta pe schizofrenici să lupte cu "vocile" din capul lor

Data publicării: 25-11-2017

"Nu faci doi bani!", spune chipul unui om virtual care apare pe ecran. "Poţi să pleci, te rog?", îi răspunde o femeie aşezată în faţa calculatorului. Pentru a-i ajuta pe schizofrenici să se lupte cu "vocile" din capul lor, cercetătorii au pus la punct avataruri digitale menite să le personifice, relatează AFP.

La început timidă, vocea pacientei devine treptat mai puternică: "Nu te voi mai asculta!" Acest schimb de replici face parte dintr-un tratament inovator pus la punct de cercetătorii englezi şi ale căror prime prime rezultate sunt prezentate vineri în revista The Lancet Psychiatry.

Un număr de 75 de pacienţi au urmat această terapie o perioadă de încercare de trei luni, continuându-şi în acelaşi timp tratamentul medicamentos.

Potrivit autorilor, şapte dintre aceşti pacienţi "nu au mai auzit deloc voci". Drept comparaţie, numai doi pacienţi dintr-un alt grup martor de 75 de persoane au ajuns la acelaşi rezultat beneficiind de sfaturi medicale în locul terapiei bazate pe avataruri.

În jur de două treimi dintre schizofrenici aud voci imaginare care, de cele mai multe ori, îi insultă sau îi ameninţă, potrivit autorului principal al studiului, Tom Craig, de la King's College din Londra.

Cel mai adesea medicamentele reduc simptomele, dar un sfert dintre pacienţi continuă să audă voci, subliniază studiul. A fost şi cazul celor 150 de persoane care au participat la studiu şi care trăiesc în medie cu trei sau patru "voci".

Avatarurile permit materializarea acestor voci ameninţătoare pentru ca pacienţii să le înfrunte iar apoi să le domine, susţin autorii studiului.

În baza amănuntelor furnizate de pacienţi, tonalitatea vocii care îi chinuie şi chipul cu care o asociază sunt recreate de calculator.

Ei urmează apoi şase sesiuni de 50 de minute în timpul cărora sunt confruntaţi cu acest avatar prin intermediul computerului. Într-o altă cameră, terapeutul îi ghidează prin intermediul unui microfon. El este cel care spune cuvintele rostite de avatar cu vocea concepută anterior şi îl face să se adreseze pacientului.

Scopul este ca de-a lungul terapiei, pacientul să câştige încredere, să devină mai pozitiv şi ca avatarul să cedeze teren.

"Se trece de la ceva foarte înspăimântător la ceva care este sub controlul persoanei", afirmă Tom Craig.

Experţii independenţi care au comentat aceste cercetări le consideră promiţătoare, dar estimează că alte teste sunt necesare pentru a le confirma eficienţa şi a defini tipul de pacienţi pentru care metoda este cea mai indicată.

Circa 20 de milioane de oameni din lume suferă de schizofrenie, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Sursa: Agerpres, 25-11-2017, Vizualizari 188
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.