Cerealele integrale, o alimentatie echilibrata

Data publicării: 30-11--0001

Alimentele cu cereale integrale reprezinta surse importante de nutrienti si substante fitoprotectoare care se regasesc in cantitati mici in alimentatia generala a europenilor.
    Cerealele integrale ajuta foarte mult organismele, astfel ca ele pot controla nivelul glicemiei si actiunea insulinei. De asemenea, asigura si o sanatate cardiaca. Astfel, studii facute in SUA, Finlanda si Norvegia, la care au participat peste 98.000 de barbati si 109.000 femei, releva ca un consum relativ mare de cereale integrale a dus la rate semnificative mai mici de boala coronariana.
    Efectul protector al cerealelor integrale se manifesta nu doar prin reducerea nivelului colesterolului datorita fibrelor alimentare, ci si prin alte componente, cum ar fi antioxidantii sau efectele asupra hemostazei glucozei.
    Studii epidemiologice arata ca riscul de diabet zaharat de tip II scade odata cu consumul de cereale integrale cu aproximativ 30%. Aceasta se datoreaza, probabil, efectelor cerealelor integrale de a determina un raspuns insulinemic redus si imbunatatirea metabolismului glucidic, a subliniat conf. dr. Gabriela Radulian, de la Institutul de diabet "Nicolae Paulescu", miercuri, intr-o conferinta de presa.
    Ea s-a referit si la cerealele integrale si rolul pe care acestea il au in mentinerea unei anumite greutati corporale, multiple studii derulate in ultimii ani in tari din Europa evidentiind asocierea dintre consumul de alimente cu cereale integrale si fibre alimentare, pe de o parte, si indicele de masa corporala, pe de alta parte.
    Intr-un studiu olandez, din 2005, la barbati s-a observat o asociere inversa intre consumul de cereale sau fibre si riscul de supraponderabilitate sau obezitate, iar la femei aceasta asociere inversa a fost observata doar pentru variabila cereale, dar nu si pentru fibre.
    In ceea ce priveste studiile observationale facute in SUA, acestea arata ca un mic dejun echilibrat contribuie la mentinerea unei greutati ideale si reducerea consumului de grasimi in timpul zilei. Datele arata ca adultii si copii care mananca dimineata au mai putine probleme legate de greutatea corporala, decat cei care nu servesc micul dejun. De asemenea, femeile care au consumat cereale de mai mult de sapte ori in doua saptamani cantaresc cu aproximativ patru kilograme mai putin decat cele care au consumat cereale cu o frecventa mai redusa sau deloc.
    Persoanele care iau micul dejun se descurca mai bine la testele de memorie. Studiile mai arata ca micul dejun bogat in cereale integrale sustine capacitatea de memorie si functia cognitiva si prin lipsa aportului energetic nu afecteaza performantele la testele de inteligenta, in schimb se coreleaza pozitiv cu diminuarea capacitatii de memorizare.
    Potrivit cercetatorilor din Marea Britanie, beneficiile cerealelor integrale pentru sanatate s-ar putea datora, in parte, efectului prebiotic. Prebioticele reprezinta fibre nedigerabile care nu sufera modificari in intestinul subtire si care, odata ajunse in colon, stimuleaza cresterea bacteriilor benefice, a explicat conf. dr. Gabriela Radulian.
    Ea a subliniat ca un consum de alimente bogate in prebiotice a fost asociat cu un risc redus de cancer intestinal.
Sursa: Rompres, Vizualizari 2752
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.