Cezariana a fost asociată cu o creștere a cazurilor de avort și sarcină ectopică

©

Autor: Redacția ROmedic

Cezariana a fost asociată cu o creștere a cazurilor de avort și sarcină ectopică

Studiul a fost realizat pe femeile din Danemarca, dar având în vedere numărul din ce în ce mai ridicat de nașteri prin cezariană, rezultatele sunt de un larg interes.

În analiză au fost incluse  832 996 de femei daneze care au născut prima dată fie prin cezariană, fie  vaginal. Istoricul medical al acestora a fost urmărit până la următoarea sarcină, indiferent dacă s-a soldat cu un avort, dacă a fost o sarcină ectopică sau dacă nașterea a avut loc cu succes. Ulterior a fost estimată rata complicațiilor celei de-a doua sarcini în funcție de modul în care a avut loc prima – cezariană sau naștere vaginală (a fost controlată posibilitatea ca cezariana să fi fost necesară  ca urmare a complicațiilor sarcinii).

Rezultatele au indicat faptul că la femeile care au născut prin cezariană, riscul de complicații la a doua sarcină a fost mai mare decât în cazul nașterii vaginale. Astfel, după o cezariană rata avorturilor spontane și a nașterilor unor copii morți a fost cu 14%  mai mare comparativ cu nașterea vaginală, riscul estimat fiind de 0.03%. În privința sarcinilor ectopice, rata a fost cu 9% mai mare după o cezariană, riscul estimat fiind de 0.1%.

Autorii studiului atrag însă atenția asupra faptului că în ciuda rezultatelor totale obținute, șansele ca o femeie însărcinată să prezinte aceste complicații rămân destul de mici. Ei avertizează că rezultatele trebuie privite în contextul numărului din ce în ce mai ridicat de cezariene care se realizează astăzi – la nivel global rata complicațiilor este semnificativă.

 

Sursa:  Medical Xpress


Data actualizare: 29-04-2019 | creare: 11-09-2014 | Vizite: 3016
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Copiii născuți prin cezariană pot prezenta un risc mai ridicat de obezitate
  • Numărul tot mai ridicat de cezariene ar putea avea impact asupra evoluției
  • Sarcina ovariană
  •