Cleptomania

Cleptomania este un impuls comportamental recurent (care se repeta) de insusire a unor obiecte, bunuri lipsite de valoare materiala sau care nu au utilitate practica pentru persoana in cauza, prin metoda furtului (repetate shoplifting-uri).

Obiectele sunt furate in ciuda faptului ca ele sunt de regula de mica valoare pentru individ, care-si poate permite sa le plateasca si pe care adesea le arunca sau se debaraseaza de ele. Ocazional, individul poate depozita obiectele furate sau le poate returna pe ascuns. Desi indivizii cleptomani evita in general sa fure cand este probabila arestarea imediata, de regula ei nu-si planifica dinainte furturile sau iau incomplet in consideratie eventualitatea de a fi prinsi. Furtul este comis fara asistenta sau colaborarea altora.

Indivizii cu cleptomanie experimenteaza impulsul de a fura si sunt constienti de faptul ca actul este daunator si lipsit de sens. Frecvent, subiectul in cauza se teme sa nu fie prins si de multe ori este trist, depresiv sau se simte vinovat in legatura cu fapta sa (cu furturile).

Cleptomania poate fi asociata cu un comportament compulsiv si cu tulburarile depresive, cu tulburarile anxioase (anxietate), cu cele de comportament alimentar (in special cu bulimia), cu tulburarile de personalitate, dar si cu alte tulburari de control al impulsurilor. Din pacate, aceasta incapacitate de a se abtine in a fura poate fi cauza multor dificultati si probleme de natura legala, in familie, in viata profesionala.

Din cauza lipsei studiilor se cunosc prea putine lucruri despre cleptomanie, astfel ca se estimenaza ca 6 la 1000 de persoane din populatia generala sufera de cleptomanie. Se pare ca sub 5% din hotii din magazine au cleptomanie. Multi factori insa influenteaza incidenta si prevalenta cleptomaniei, deoarece acesta este un comportament care recidiveaza; persoanele in cauza sunt de multe ori vazuti ca hoti care recidiveaza, ca criminali si de multe ori nu se face o evaluare de specialitate.

Multi hoti de asemenea sunt diagnosticati eronat ca avand o tulburare de personalitate de tip antisocial. Din informatiile culese se pare ca cleptomania apare preponderant la femei deoarece ele sunt mai des supuse unei evaluari psihiatrice fata de barbati care in urma acestor acte sunt trimisi direct la inchisoare.

Multe dintre cazurile de cleptomanie debuteaza in adolescenta apoi isi urmeaza caracterul episodic sau cronic.

Au fost descrise trei evolutii tipice de cleptomanie:

• cleptomania sporadica, cu episoade scurte si lungi perioade de remisiune (perioade in care nu a furat);
• cleptomania episodica, cu perioade prelungite de furturi si perioade de remisune care alterneaza;
• cleptomania cronica, dar cu un oarecare grad de fluctuatie.

Cauze

Din punct de vedere etiologic nu se cunosc foarte bine cauzele acestei conditii psihiatrice. Insa, in plan psihodinamic, furtul patologic ar putea fi ca un mecanism de aparare impotriva impulsurilor inconstiente (dorinte, nevoi, conflicte), care ar putea leza grav eul care si asa sufera de o labilitate emotionala si de o vulnerabilitate narcisista in exces.
In acest caz, al cleptomanilor, o copilarie nefericita, presarata de frustratii si maltratari, acest comportament ar fi ca o tentativa de a recupera pierderile suferite in copilarie.

Teoriile fenomenologice sugereaza o semnificativa comorbiditate de tulburari afective majore (tulburarile ale dispozitei), o apropiere a cleptomaniei de spectrul tulburarilor afective, in timp ce alti autori considera ca ar fi o varianta de tulburare obsesiv-compulsiva.

Oricum, cleptomania trebuie diagnosticata si tratata ca o conditie psihiatrica. Cei mai multi pacienti ajung in atentia specialistului, pe baza sau in urma unei solicitari de expertiza medico-legala. Imprejurarile care ii conduc la comiterea actului cleptomanic nu au caracter de premeditare, fiind precedate de un impuls foarte puternic, care ii conduce la comiterea lui, insa in oricare dintre situatii exista sentimente de rusine, de regrete, de remuscare si chiar acte reparatorii prin donare sau inapoierea obiectelor furate.

Diagnostic

Criteriile de diagnostic pentru cleptomanie sunt reprezentate de:
1. esecul repetitiv, recurent de a rezista impulsului de a fura obiecte, ce nu au valoare utilitara sau monetara pentru persoana respectiva;
2. exista o stare de tensiune crescanda emotional inainte de comiterea actului (furtului), ce exercita asupra acestuia o atractie irezistibila;
3. dupa comiterea furtului se instituie o stare de placere, de gratificare, usurare si detensionare;
4. lipsa caracterului de razbunare sau de represalii impotriva unei anumite persoane si nu este un raspuns la o idee deliranta sau o halucinatie;
5. nu poate fi explicat mai bine de o tulburare de conduita sau un episod maniacal sau de o tulburare de personalitate de tip antisocial.

Diagnostic diferential

In primul rand cleptomania trebuie diferentiata de acte obisnuite de furt (furt de diverse obiecte, din magazine). Diferenta dintre cleptomanie si furtul ordinar (daca este planificat sau in urma unui impuls) este deliberat si motivate de utilitatea obiectului sau de valoarea sa financiara. Unele persoane, in special adolescentii, pot fura datorita spiritului de aventura, ca un act de rebeliune. Diagnosticul nu se pune decat daca si alte caracteristici ale cleptomaniei sunt prezente.

Cleptomania este extrem de rara, in timp ce furtul obisnuit este relativ frecvent. De asemenea, unele persoane pot simula simptomele cleptomaniei pentru a evita consecintele legale (arestari frecvente). Tulburarile de personalitate antisociala si tulburarea de conduita se disting de cleptomanie printr-un pattern general de comportament antisocial (cu manifestari discomportamentale). De asemenea trebuie facut diagnosticul diferential de furtul intentional si necugetat care poate surveni in cursul unui episod maniacal, ca un raspuns la idei delirante sau la halucinatii sau ca rezultat al unei demente sau in epilepsia temporala.

Tratament

Tratamentul in cleptomanie presupune interventia prin diferite tipuri de terapie cognitiv-comportamentala. De asemenea s-au raportat succese in folosirea psihoterapiei psihanalitice. Toate aceste terapii sunt orientate catre constientizarea de catre pacient pentru a intelege motivatia, sentimentele de culpabilitate, nevoia de a fi pedepsit pentru faptele sale si in acelasi timp de a-si controla impulsurile.

Tratamentul medicamentos dispune de folosirea de antidepresive si stabilizatori ai dispozitiei care pot fi eficente la cleptomani. Acest tratament include medicamente din clasa triciclicelor, SSRI (inhibitori ai recaptarii serotoninei): fluoxetina, amitriptilina, imipramina, paroxetina, fluvoxamina si altele. Exista totusi cateva cazuri raportate in care acesti inhibitori pot sa declanseze simptomele cleptomaniei.

Cel mai bine este ca fiecare persoana in cauza sa discute si sa se consulte cu medicul specialist despre preocuparile si despre efectele secundare ale antidepresivelor. La unii pacienti pot fi utile si administrarea de trazodonul, litiul si valproatul si terapia electroconvulsivanta. Au fost raportate cazuri de cleptomanie in care pacientii au raspuns la doze mari de antagonisti de opioid de naltrexona (in doze de 100-150 mg/zi) (principiul de baza este acela ca blocheaza acea parte a creierului care simte placerea asociata anumitor comportamente de dependenta).