Clubul Regal al Medicilor: înscrierile continuă în timpul Congresului

Data publicării: 11-10-2017

Clubul Regal al Medicilor: înscrierile continuă în timpul Congresului Cea de-a treia ediție a Congresului Clubului Regal al Medicilor începe joi, 12 octombrie, cu două cursuri pre- Congres: ”Imagistica - rolul RMN în diagnosticarea cancerului mamar” (hotel Novotel) și ”Aspecte particulare în somnologie” (locurile au fost ocupate).

Vineri, 13 octombrie, în cea de-a doua zi a Congresului, lectorii români și străini vor susține, la hotel Novotel, prezentări din domeniile Pediatrie, Obstetrică- Ginecologie, Chirurgie, ORL, Clinica Sânului, Neonatologie. Ultima zi a Congresului continuă cu teme de specialitate din Gastroenterologie, Oftalmologie, Neurosciene, Medicină de laborator, Chirurgia Toracică și Rezecții complexe în endometrioză.

Această ediție a Congresului se va bucura de participarea a aproximativ 600 de specialiști care împărtășesc aceleași valori și armonie, speakeri români și străini din peste 20 de specialități.

Profesioniștii care nu s-au înscris online până pe 5 octombrie o mai pot face direct la fața locului, în timpul Congresului. Taxele de participare sunt: 50 de lei (membri Clubul Regal al Medicilor, medici rezidenți, biologi, biochimiști, chimiști și asistente medicale) și 150 de lei pentru cei care nu sunt membri ai Clubului Regal al Medicilor.

Credite EMC
    Cel de-al treilea Congres este creditat EMC:
  • Cursuri pre Congres: Rolul RMN în diagnosticarea cancerului mamar - 4 credite EMC, Aspecte particulare în somnologie - 6 credite EMC
  • Congresul național “Împreună construim excelența” - 9 credite EMC
  • Pentru biologi, biochimiști, chimiști OBBCSSR acordă 18 credite EMC.
  • Pentru asistente medicale OAMGMAMR acordă 15 credite EMC (în limita a 150 locuri)
Sursa: Revista Politici de Sanatate, 11-10-2017, Vizualizari 224
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.