Cluj: Proiect de lege impotriva comercializarii plantelor cu efect halucinogen

Data publicării: 03-12-2010

Deputatul PDL Mircea Giurgiu propune adoptarea unui proiect de lege privind interzicerea tuturor plantelor şi substanţelor cu efect halucinogen.
Proiectul legislativ urmează să completeze Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.
Mircia Giurgiu a arătat, joi, într-o conferinţă de presă, că potrivit proiectului de lege, 'se interzice producerea, cultivarea, fabricarea, extragerea, prepararea, transformarea, comercializarea, depozitarea sau distribuirea plantelor şi substanţelor cu caracter halucinogen, euforic, sedativ sau psihotrop, identificate ca generatoare de efecte nocive asupra consumatorilor'. În proiectul legislativ se precizează că nerespectarea prevederilor legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei şi cu desfiinţarea punctului de comercializare. De asemenea, vor fi confiscate produsele respective şi veniturile obţinute în urma comercializării ilicite.
Medicul psihiatru Mircea Birţ a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că este necesară cât mai rapid intervenţia în cazul substanţelor halucinogene, care sunt consumate tot mai mult, în special de către tineri, şi care au efecte devastatoare atât asupra psihicului, cât şi asupra diferitelor organe.
'Pot apărea tulburări de conştiinţă, de gândire, tulburări de percepţie sub formă de halucinaţii, stări de astenie, dar şi tulburări de memorie. Şi funcţiile cardiace, hepatice, renale pot fi afectate. Aceste substanţe a produs şi decese', a menţionat Mircea Birţ.
Sursa: Agerpres, 03-12-2010, Vizualizari 1493
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.