Colegiul Farmaciştilor Bucureşti: 32 de farmacii deschise permanent în perioada Paştelui

Data publicării: 03-04-2018

Asistenţa cu medicamente şi servicii farmaceutice a populaţiei Capitalei în perioada sărbătorilor de Paşte va fi asigurată de un număr de 32 de farmacii cu program permanent şi un număr de 232 de farmacii cu program semi-permanent, precizează Colegiul Farmaciştilor Bucureşti într-un comunicat de presă.

"Pentru a veni în întâmpinarea nevoii populaţiei de a şti care sunt farmaciile deschise în perioada sărbătorilor de Paşte, Colegiul Farmaciştilor Bucureşti a publicat pe site-ul www.cfbucuresti.ro lista pe sectoare a farmaciilor cu program permanent si semi-permanent din Bucureşti. Aşa cum puteţi constata, asistenţa cu medicamente şi servicii farmaceutice a populaţiei capitalei în perioada sărbătorilor de Paşte este asigurată de un număr de 32 de farmacii cu program permanent şi un număr de 232 de farmacii cu program semi-permanent", se arată în comunicat.

Farmaciile cu program permanent sunt deschise non-stop, adică şi pe timpul nopţii, iar farmaciile cu program semi-permanent sunt deschise în fiecare zi având program de duminică, nefiind deschise noaptea.
Sursa: Agerpres, 03-04-2018, Vizualizari 340
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.