Conferinta Nationala de Farmacoeconomie si Management Sanitar - Editia a IV-a Hotel Piatra Mare, Poiana Brasov, Romania, 12-14 Octombrie 2017

Data publicării: 11-10-2017

Problemele din sistemul sanitar- accesibilitatea și disponibilitatea medicamentelor pe piață, politica de preț și taxa clawback, creșterile salariale în spitalele publice, Contractul Cadru, plata pe performanță, raportarea și controlul serviciilor spitalicești-vor fi abordate într-o nouă ediție a Conferinței Naționale de Farmacoeconomie și Management Sanitar (CNFMS), eveniment de referință în domeniu din prisma participanților, a temelor abordate și speakerilor din țară și din străinătate.

A patra ediție a CNFMS va avea loc în perioada 12-15 octombrie 2017 la Hotel Piatra Mare din Poiana Brașov și va reuni peste 300 de participanți din întreaga țară. Evenimentul este organizat sub egida ISPOR România, Camera Deputaților-Comisia pentru Sănătate, Societatea Română de Farmacoeconomie, UMF Tîrgu-Mureș-Centrul de Cercetare pentru Politici de Sănătate și Management, Universitatea Sapientia. Organizator științific este UMF Tîrgu-Mureș și Asociația Suryam, managementul tehnic al evenimentului fiind asigurat de Health Events.

An de an, organizatorii CNFMS și-au dorit să aducă în atenția participanților teme și specialiști care să ofere, din experiența acumulată, soluții pentru rezolvarea problemelor identificate.

Conferința va debuta joi, 12 octombrie 2017, cu un curs preconferință în domeniul politicii medicamentului, intitulat ”How can good pharmaceutical policy practices improve patient access in lower income countries?” susținut de András Inotai, PhD, Department of Health Policy and Health Economics, Eötvös Loránd University (ELTE) / Syreon Research Institute / ISPOR Hungary, Former President.

Deschiderea Modului de Farmacoeconomie va avea loc pe data de 12 octombrie de la ora 14.00, urmând ca în data de 13 octombrie să fie deschis Modulul de Management Sanitar. La această ediție au confirmat participarea reprezentanți din partea: Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, Parlamentul României, Autoritatea Națională de Management al Calității în Spitale, Cegedim, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente, Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România, Ipsen, Antibiotice Iași, Asociația Națională a Farmaciștilor de Spital din România, GSK, Mylan, Novartis, Remedia Distribution &Logistics, Ropharma, Sandoz, Sanofi, Servier, Teva, Lilly.
 
Vor participa speakeri precum:
  • Dr. Diana Păun, Consilier, Președinția României
  • Dr. Florin Buicu, UMF Târgu Mureș, Centrul de Cercetare pentru Politici de Sănătate și Management / Camera Deputaților, Președintele Comisiei de Sănătate
  • Dan Octavian Alexandrescu, Ministerul Sănătății, Subsecretar de stat responsabil cu politica medicamentului,
  • Univ. Dr. Cristian Vlădescu - Director general, Școala Națională de Sănătate Publică Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar
  • Răzvan Vulcănescu, Președinte Interimar, Casa Națională de Asigurări de Sănătate
  • Oana Ingrid Mocanu - Director General Adjunct, CNAS
  • Nicolae Fotin, Agenția Națională a Medicamentului, Președinte,
  • Vasile Cepoi - Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (fost CONAS), Președinte
  • Raed Arafat, Ministerul Administrației și Internelor, Secretar de Stat,
  • dr. Alexandru Rafila, Societatea Română de Microbiologie, Președinte
  • Dr. Sorin Paveliu, Președinte ISPOR Romania
  • Petru Crăciun - Cegedim, Director general
  • Iulian Trandafir - Director general, Farmexpert.

Din străinătate sunt invitați speakeri precum:
  • András Harsányi, Casa Națională de Asigurări de Sănătate din Ungaria, Analist în politica de rambursare a medicamentelor / Eötvös Loránd University (ELTE)
  • Ruxanda Glăvan - fost Ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova
  • Karl Petrovsky - Senior Manager Health Policy, PPTA Europe
  • Marcell Csanádi, Department of Pharmaceutics and Central Clinical Pharmacy, University of Pécs, Syreon Research Institute, Budapest, Hungary
  • Zsolt Bélteki, Ministerul Sănătății din Ungaria, Autoritatea pentru Managementul Sistemului Sanitar (AEEK)
  • Dr. Balázs Hankó, Univ. Semmelweis Budapesta, Farmacist Șef.
 
Ediția a 4-a a Conferinței Naționale de Farmacoeconomie și Management Sanitar are ca obiectiv principal asigurarea unui mediu pentru dezbaterea profesională a problemelor din sistemul sanitar, să faciliteze dialogul constructiv între reglementator, finanțator și furnizori, și ca o noutate, integrarea mediului academic și a comunității științifice. Anul acesta, în premieră, conferința va conține și un modul științific unde vor putea fi prezentate lucrări științifice, studii, cercetări în domeniul farmacoeconomiei, sănătății publice și al managementului sanitar, iar rezumatele lucrărilor vor fi publicate într-un supliment dedicat CNFMS al revistei UMF Tîrgu-Mureș, Acta Medica Marisiensis”, a precizat Dr. László Lorenzovici, Președinte CNFMS 2017.
 
Sponsorii evenimentului: Abbvie, Astellas, Shire, Farmexpert, Medicode, Syreon Research Romania, Roche, Vifor Pharma, Hospital Cosulting, Infoworld, Pfizer, Janssen, Tenrom, Gedeon Richter, Medline, Digisign.
Parteneri media:
Health, Agerpres, DC News și Media Kompass.

Conferința este creditată cu 18 credite EMC de către Colegiul Medicilor din România, 24 credite EFC de către Colegiul Farmaciștilor din România, 10 credite din partea ANMCS și 15 credite OAMR.

Organizatorii au anunțat deja și organizarea următoarei ediții, respectiv 11-14 octombrie 2018.
 
Sursa: CNFMS, 11-10-2017, Vizualizari 465
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.