Consiliul Concurenţei a sancţionat cinci centre medicale şi două bănci de celule stem

Data publicarii: 13-04-2018

Consiliul Concurenţei a sancţionat cinci centre medicale (Medicover Hospitals, Med Life, Arcadia Hospital, Genesys Medical Clinic şi Rur Medical) şi două bănci de celule stem (Stem Sure Solutions şi CBC Laboratories) pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa serviciilor medicale furnizate de maternităţi private, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, remis, joi, AGERPRES.

Fiecare maternitate avea o relaţie contractuală de exclusivitate cu o bancă de celule stem spre care îşi îndruma pacientele. În cazul în care pacientele optau pentru banca agreată, serviciile de prelevare, procesare şi stocare a celulelor stem erau gratuite. În cazul în care optau pentru altă bancă, trebuiau să plătească un tarif stabilit de maternitate şi banca agreată.

În aceste condiţii, pacientelor li s-a redus accesul la o altă sursă alternativă de furnizare de servicii stem în funcţie de calitatea şi preţul acesteia, iar costul final plătit de paciente era mult mai mare dacă nu alegea banca agreată de maternitate.

Nivelul ridicat al taxei de recoltare sânge/ţesut de cordon ombilical aplicată pacientelor care optau pentru băncile non partenere este reflectat în numărul foarte mic de paciente care au ales aceste bănci. Ca urmare, a fost afectată concurenţa
între băncile de celule stem prin limitarea posibilităţilor de intrare în maternităţi a altor bănci concurente, în afara celor partenere.

Deşi în România activează 12 companii pe piaţa de prelevare, procesare şi stocare a celulelor stem (bănci de celule stem sau agenţi ai acestora), doar 4 dintre acestea deţin aproximativ 90% din piaţă. În acest context, este evident faptul că acordurile
de exclusivitate/parteneriatele încheiate de o maternitate cu o anumită bancă au tendinţa de a distorsiona mecanismul de piaţă (cerere-ofertă) şi, prin aceasta, de a afecta concurenţa.

"Înţelegerile maternităţi - bănci de celule stem s-au făcut în detrimentul pacientelor, cărora li s-a redus posibilitatea de a alege serviciile unei bănci de multe ori mai ieftine decât cele propuse de maternitate. Maternitatea a ignorat interesul pacientelor sale, pentru a-şi proteja propriile interese financiare şi comerciale. În acelaşi timp, aceste acorduri au condus la reducerea concurenţei între băncile de celule stem prin blocarea accesului la pacientele maternităţilor', a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat în comunicat.

Relaţiile exclusive/parteneriatele au fost încheiate între Medicover şi firmele din grupul CBC (Cord Blood Center Ro şi Cord Blood Center Medical), Grup Medlife (Med Life, Rur Medical, Genesys) şi Stem Sure Solutions, Arcadia şi Stem Sure Solutions, Arcadia şi Cord Blood Center Medical.

Amenzile au fost aplicate astfel: Medicover Hospitals - 181.066 lei, Med Life - 755.962 lei, Arcadia Hospital - 113.700 lei, Genesys Medical Clinic - 86.617 lei, Rur Medical - 22.575 lei, Stem Sure Solutions - 39.633 lei, CBC Laboratories - 26.357 lei.

Toate companiile implicate au recunoscut încălcarea legii concurenţei şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor, se mai arată în comunicat.

În urma investigaţiei, Consiliul Concurenţei a făcut serie de recomandări atât maternităţilor private, cât şi băncilor de celule stem. Astfel, maternitatea trebuie să stabilească relaţii cu pacienta, în ceea ce priveşte recoltarea de sânge/ ţesut, fără nicio influenţă a vreunei bănci de celule stem. Noile relaţii ar trebui să conducă atât la o revizuire a modului de stabilire a tarifului practicat de maternitate pentru serviciul de recoltare sânge/ ţesut prestat pacientei, cât şi la o concurenţă reală între băncile de celule stem, bazată pe calitatea serviciilor prestate şi preţurile practicate, iar nu pe intervenţiile făcute pe lângă maternitate.

Tarifele solicitate de către maternitate ar trebui să fie cunoscute în mod real de către pacientele sale, ca tarife percepute pentru serviciile proprii prestate clienţilor, la fel ca şi în cazul celorlalte tarife aferente serviciilor medicale prestate de maternitate.

În ceea ce priveşte băncile de celule stem, acestea trebuie să aibă o relaţie cu pacienta în ceea ce priveşte activitatea de prelevare, procesare şi stocare de celule stem; alegerea băncii de celule stem în vederea depozitării materialului biologic recoltat ar trebui lăsată la latitudinea pacientei, iar nu determinată/ influenţată de către maternitate, ca urmare a intervenţiilor făcute de către băncile de celule stem pe lângă maternităţi.

Maternitatea este cea care ar trebui să aibă o relaţie cu pacienta atât în ceea ce priveşte naşterea propriu-zisă, cât şi recoltarea de sânge din cordonul ombilical şi/ sau ţesut de cordon ombilical, aşa cum banca ar trebui să aibă o relaţie cu pacienta în ceea ce priveşte activitatea de prelevare, procesare şi stocare de celule stem, mai spun reprezentanţii Consiliului.
Sursa: Agerpres, 13-04-2018, Vizualizari 149
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.