Consumul de fructe oleaginoase reduce cu peste 40% riscul de recidivă a cancerului colorectal (studiu)

Data publicării: 19-05-2017

Consumul anumitor tipuri de fructe oleaginoase, precum migdalele, nucile, alunele de pădure, nucile pecan sau caju, a fost asociat cu o reducere considerabilă a riscului de recidivă a cancerului de colon, informează AFP citând un raport publicat miercuri în Statele Unite.

Studiul observaţional a fost realizat pe 826 de pacienţi care au urmat un tratament pentru cancer de colon în stadiul 3, acesta fiind bazat în general pe intervenţie chirurgicală şi chimioterapie.

Astfel de pacienţi - cu tumori care nu s-au răspândit în alte zone ale corpului - au 70% şanse de supravieţuire încă trei ani după tratament.

Circa 19% dintre pacienţi au consumat cel puţin 56 de grame din mai multe tipuri de nuci pe săptămână. În cazul lor, s-a constatat un risc cu 42% mai mic de recidivă a cancerului şi o reducere cu 57% a riscului de deces în comparaţie cu pacienţii care nu au inclus în dieta lor nuci după încheierea tratamentului, se arată în raportul lansat înaintea întâlnirii anuale a Societăţii Americane pentru Oncologie Clinică (ASCO), ce va avea loc în Chicago, luna următoare.

Analizând doar consumul de fructe oleaginoase provenind de la arbori, s-a constatat o reducere cu 46% a riscului de recidivă a tumorilor şi cu 53% a riscului de deces în cazul pacienţilor care consumau cel puţin 56 de grame pe săptămână, în comparaţie cu persoanele care nu mâncau nuci.

În cazul consumului de arahide - cele mai consumate fructe oleaginoase din Statele Unite - sau de unt de arahide, nu s-a observat nici un efect semnificativ.

"Numeroase studii în domeniul sănătăţii cardiovasculare şi a diabetului au demonstrat beneficiile consumului de fructe oleaginoase şi am simţit nevoia de a afla dacă acestea ar fi valabile şi în cazul pacienţilor cu cancer colorectal", a declarat autorul principal al studiului, Temidayo Fadelu, cercetător în domeniul medicinii în cadrul Dana Farber Cancer Institute. "Pacienţii (cu cancer - n.r.) în stadiu avansat, care beneficiază de chimioterapie, întreabă în mod frecvent ce mai pot face pentru a reduce riscul de recidivă sau de deces, iar studiul nostru reprezintă o contribuţie importantă la teoria potrivit căreia modificarea dietei şi activitatea fizică pot fi benefice", a completat acesta.

Consumul de fructe oleaginoase, însă, nu poate înlocui chimioterapia şi alte tratamente, atrag atenţia experţii.

Un alt studiu, discutat miercuri înaintea conferinţei de la Chicago pe tema cancerului, a fost realizat pe 992 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer de colon fără metastaze. Acesta a demonstrat că adoptarea unei diete mediteraneene şi activitatea fizică reduc riscul de moarte prematură cu 42% şi, în plus, micşorează posibilitatea de recidivă a tumorilor, precizează sursa citată.
Sursa: Agerpres, 19-05-2017, Vizualizari 157
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.