Contanţa: Ultramaraton de 24 de ore pe nisipul din staţiunea Mamaia, pentru promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi

Data publicarii: 13-04-2018

Peste 2.000 de oameni sunt aşteptaţi să ia parte, în luna mai, la un eveniment sportiv care este, potrivit organizatorilor, unic în lume - un ultramaraton de 24 de ore pe nisipul din staţiunea Mamaia.

Evenimentul sportiv "Alerg 24h Autism Marea Neagră" este organizat de Centrul Psihologic "Marea Neagră" şi are menirea de a promova drepturile de integrare în comunitate a persoanelor cu dizabilităţi.

Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, pentru a putea participa la eveniment, fiecare căpitan de echipă este nevoit să adune în jurul său minim 20 de prieteni. Înscrierea echipei se poate efectua pe site-ul www.alergpentruautism.ro.

Startul va fi dat sâmbătă 5 mai, la ora 10,00 din Piaţeta Perla din staţiunea Mamaia, iar traseul va avea o distanţa de 3 kilometri. Participanţii vor alerga în buclă traseul, ziua şi noaptea, astfel încât echipa care va adună cei mai mulţi kilometri va fi declarată câştigătoare.

Organizatorul evenimentului este psihologul Adrian Gemănaru, cunoscut opiniei publice pentru nominalizările şi premiile la World Festival Autism şi pentru inovaţiile sale terapeutice dedicate copiilor cu autism, dar şi pentru participarea la ultramaratoane de 70 sau chiar 100 de kilometri, în urma cărora sunt finanţate de sponsori proiectele sale sociale.

Ideea evenimentului "Alerg 24h Autism Marea Neagră" a luat naştere în timpul ultramaratonului de 100 km desfăşurat în Franţa, pe care psihologul l-a finalizat şi în urmă căruia a reuşit să finanţeze, cu ajutorul sponsorilor, proiectul "Camera Virtuală", menit să sprijine copiii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist.

"După ce în 2016 am alergat în afară ţării un ultramaraton de 100 de km, am vrut ca următoarea competiţie la care să particip să fie un eveniment de 24 de ore. Mi-am dorit ca aceste 24 de ore de alergare să le petrec pe malul mării, din dorinţa de a prinde răsăritul. Câţiva prieteni au fost de acord să mă susţină în această încercare, iar după ce am anunţat evenimentul pe reţelele de socializare, am găsit repede o echipă de alţi 20 de oameni care s-au alăturat iniţiativei. Cu două săptămâni înaintea evenimentului a apărut ideea de echipe şi am reuşit să ne strângem 150 de oameni în 6 echipe, iar cu câteva zile înainte de start erau deja 16 echipe ce conţineau 500 de alergători. Surpriză mare a fost că la start au venit aproape 1.000 de oameni care doreau să participe la eveniment", a declarat organizatorul evenimentului sportiv de la malul Mării Negre, Adrian Gemănaru.

Potrivit acestuia, după concurs a primit sute de cereri pentru o nouă ediţie. La această a doua ediţie sunt aşteptaţi peste 2.000 de oameni.

Efortul realizat de fiecare echipă şi participant la această competiţie va fi recompensat la final cu trofee şi medalii.

Pentru anul acesta au fost pregătite medalii şi trofee personalizate sub forma hărţii judeţului, fiind evidenţiate principalele staţiuni turistice ale litoralului românesc. De altfel, evenimentul sportiv "Alerg 24h Autism Marea Neagră" reprezintă şi o metodă inedită de a promova litoralul românesc la nivel internaţional.

"Prin formatul competiţiei, dorim să scoatem în evidenţă forţa oamenilor de a acţiona ca un întreg şi de a depăşi împreună greutăţi fizice şi psihice. Fiecare echipă va avea pe plajă instalată o torţă, care va reprezenta viaţa echipei pe tot timpul evenimentului, iar în situaţia în care echipa va rămâne fără niciun concurent pe timpul nopţii, atunci torţa va fi stinsă, iar echipa va părăsi concursul. Este o cursă în care trebuie să încerci să supravieţuieşti cât mai mult, finalizarea concursului fiind la 24 de ore faţă de startul lui", a mai spus Adrian Gemănaru.

Potrivit organizatorilor, traseul competiţiei măsoară o distanţă de trei kilometri, pe care concurenţii îl pot parcurge de câte ori doresc. Important este ca, la jumătatea traseului, acolo unde există punctul de întoarcere, fiecare participant să-şi ridice jetonul pe care va trebui să-l introducă în cutia echipei sale, la finalul buclei.
Sursa: Agerpres, 13-04-2018, Vizualizari 119
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.