Continua discutiile privind privatizarea Antibiotice Iasi
Data publicării: 16-02-2008
"Valoarea la care a fost evaluata fabrica, 260 de milioane de euro, nu credem ca este chiar corecta. Privatizarea societatii se face prin strigare, incepand de la 130 milioane de euro, in conditiile in care fabrica aduce un profit de 9- 2 milioane anual, iar antibioticele sunt un produs strategic pentru medicina", a precizat Mircea Ifrim.
El sustine ca nu intelege de ce societatea este scoasa la licitatie prin strigare, in loc sa se apeleze la o licitatie pe baza de caiet de sarcini.
"Lipsa caietului de sarcini lasa posibilitatea cumparatorului ca, odata incheiata tranzactia, fabricii sa ii poata fi schimbata destinatia", a adaugat deputatul.
Potrivit acestuia, dezbaterile cu privire la privatizarea Antibiotice Iasi vor continua, saptamana urmatoare, in Comisia pentru sanatate, deoarece din discutiile de pana acum, la care au fost invitati reprezentanti ai AVAS, ai societatii si ai sindicatelor, a rezultat ca aceasta privatizare ridica foarte multe semne de intrebare.
"Si s-ar putea sa fim privati de o 'nava amiral' a industriei medicamentoase romanesti, cu atat mai mult cu cat industria medicamentului in Romania a fost distrusa in acesti ani de dupa revolutie, ceea ce nu este normal", a aratat deputatul PRM.
Antibiotice Iasi are un capital social de 45.489.729.10 lei, respectiv un numar total de 454.897.291 actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. AVAS detine un numar de 241.174.148 actiuni reprezentand 53,0173% din total capitalului social.
Antibiotice Iasi este unicul producator de pulberi pentru suspensii si solutii sterile injectabile, precum si al intregii game de tuberculostatice esentiale.
16-02-2008, Vizualizari 399