Copiii care merg la culcare la aceeaşi oră au un risc mai mic de a deveni obezi (studiu)
Data publicării: 24-04-2017
În urma studiului privind obiceiurile zilnice ale aproape 11.000 de copii britanici născuţi între anii 2000 şi 2002, cuprinşi în Studiul Millennium Cohort, oamenii de ştiinţă au identificat o legătură între rutină, emoţii şi greutate.
"Acest studiu oferă mai multe dovezi potrivit cărora activităţile zilnice ale copiilor preşcolari au legătură cu dezvoltarea lor sănătoasă şi pot reduce posibilitatea ca ei să devină obezi", susţine dr. Sarah Anderson, profesor asociat la Facultatea de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Ohio, autoarea principală a cercetării.
Cercetarea, publicată în "International Journal of Obesity", este prima care analizează conexiunea dintre obiceiurile din copilărie şi potenţiala lor asociere cu tulburările de greutate din preadolescenţă, mai arată sursa citată.
Oamenii de ştiinţă au evaluat trei rutine la care erau expuşi în cadrul gospodăriei copiii în vârstă de trei ani: orele regulate de culcare, orele regulate de masă şi efectele limitării de către părinţi a accesului zilnic la televizor şi jocuri video până la o oră sau mai puţin pe zi. Toate aceste obiceiuri au fost asociate cu o autoreglare emoţională mai eficientă, iar copiii care manifestau o capacitate redusă de reglare emoţională s-a observat că aveau un risc mai mare de a deveni obezi mai târziu în viaţă. "Copiii care aveau cele mai mari dificultăţi în reglarea emoţiilor la vârsta de trei ani aveau cel mai mare risc de a deveni obezi la vârsta de 11 ani", notează dr. Anderson.
"Această cercetare ne permite să înţelegem mai bine modul în care obiceiurile zilnice ale copiilor, somnul, ora mesei şi timpul petrecut în faţa ecranului, este legat de reglarea emoţiei şi a comportamentului", potrivit specialistei. "Somnul este atât de important, mai ales pentru copii. Deşi rămân multe necunoscute despre modul în care acesta afectează metabolismul, cercetarea identifică legături între obezitate şi somnul insuficient", a completat ea.
Sursa: Agerpres,
24-04-2017, Vizualizari 147