Copilul nu vorbește - când trebuie să ne îngrijorăm?

Copilul nu vorbește - când trebuie să ne îngrijorăm?
Copilul tău a împlinit doi ani și încă nu vorbește. Reușește să rostească doar câteva cuvinte, dar, în comparație cu restul copiilor de vârsta lui, pare în întârziere. Involuntar, îl compari cu frățiorul lui, care, la aceeași vârstă, reușea să vorbească în propoziții.

Deși începe să te îngrijoreze evoluția sa înceată, amâni să mergi la un specialist, crezând că, odată cu dezvoltarea sa fizică, își va dezvolta și limbajul. Acesta este un scenariu foarte comun în rândul părinților.

Din păcate, dacă pentru unii copii dificultățile de exprimare verbală dispar odată cu mersul la grădiniță, pentru alții acestea persistă și se resimt mult timp, regăsindu-se mai târziu în scriere și citire. Cunoașterea etapelor normale ale dezvoltării vorbirii și limbajului te poate ajuta să înțelegi dacă trebuie să te îngrijorezi cu privire la evoluția copilului tău și când este cazul să apelezi la un specialist. (1)

Ce presupune întârzierea vorbirii?

Dificultățile întâmpinate de copii în vorbire includ problemele de înțelegere, de exprimare verbală și de pronunție. Dacă în cazul pacienților diagnosticați cu sindromul Down sau autism acestea sunt justificate, în ceea ce-i privește pe copiii sănătoși, ele nu sunt normale. Studiile realizate pe această temă clasifică dificultățile din vorbire în trei mari categorii:
  • dificulăți de vorbire și de exprimare, dar înțelegere normală în raport cu vârsta;
  • dificultăți de vorbire, exprimare și înțelegere;
  • dificultăți de pronunție;

De asemenea, tot aici se încadrează și vorbirea gângavă și deviațiile de ton și ritm - copilul rostește prea încet/tare sau prea rar/repede cuvintele.

În ultimii zece ani, acest subiect a căpătat din ce în ce mai multă importanță la nivel internațional, așa încât noile cercetări clasifică întârzierea vorbirii în șapte noi categorii.

1. Tulburări în vorbire

Capacitatea copilului de a comunica nu se regăsește în concordanță cu vârsta sa. Vocabularul său este mai sărac decât ar trebui, face recurent greșeli gramaticale în ceea ce privește acordurile dintre cuvinte și nu reușește să relateze întâmplări sau povești.  

2. Copilul nu vorbește decât în cuvinte dispersate

Copilul începe să rostească sunete și să imite pronunția cuvintelor pe care le aude mult mai târziu față de restul copiilor de aceeași vârstă, fără a fi diagnosticat cu alte dizabilități și întârzieri în dezvoltarea sa. Această categorie se referă doar la preșcolarii cu vârste de până la 4-5 ani. De obicei, copiii care întâmpină astfel de probleme reușesc să treacă peste ele odată cu începerea grădiniței sau a școlii. În scurt timp, în compania celorlalți copii, încep să-și dezvolte abilitățile de comunicare. Există totuși și cazuri în care întârzierea exagerată a vorbirii poate ascunde afecțiuni precum autismul sau sindromul Down. Pornind de la acest raționament, este recomandat ca părinții să meargă împreună cu copilul la medicul specialist.

3. Tulburări specifice de vorbire 

Copilul are abilități mai scăzute de comunicare decât este normal la vârsta sa, însă pare a se dezvolta adecvat în ceea ce privește înțelegerea și îmbogățirea cunoștințelor pe cale non-verbală. Copiii cu tulburări de auz, autism sau cu alte probleme de dezvoltare nu intră în această categorie.

4. Dificultăți de exprimare în societate

Copilul întâmpină dificultăți de exprimare în societate, atât în registrul verbal, cât și în cel non-verbal. Contexte obișnuite, de zi cu zi, îi creează probleme, împiedicându-l să relaționeze cu cei din jur.

5. Dificultăți în registrul fonetic

Unii copii manifestă probleme în a pronunța anumite sunete, în general consoanele. Deși acest lucru poate fi normal la preșcolari, ar trebui să pună un semn de întrebare atunci când se întâlnește la copii cu vârste de peste 7 ani. De asemenea, aceste tulburări pot fi însoțite și de incapacitatea copilului de a asocia un anumit cuvânt înțelesului său real. De exemplu, copilul pronunță „masă” în loc de „casă” și devine confuz în privința diferențierii celor doi termeni în vorbire. În aceste situații, se impune consultul de specialitate. Aceste probleme pot ascunde anumite boli, printre care se numără și leziunile cerebrale.

6. Vorbirea gângavă

O altă problemă pe care o întâmpină copiii după ce încep să se exprime verbal este fluența în comunicare. Vorbirea gângavă, recunoscută și sub denumirea de „bâlbâire”, îi pune adesea pe copii în situații stânjenitoare, fapt ce le afectează încrederea în sine și îi determină să evite situațiile în care trebuie să vorbească în public. Atunci când această disfuncționalitate persistă până la vârsta maturității, se consideră că persoana în cauză are o problemă neurologică.   

7. Deviații de ton și ritm în vorbire

Copilul prezintă dificultăți în folosirea tonului pe care rostește cuvintele și le pronunță într-un ritm mai scăzut decât este normal pentru vârsta sa. Deviațiile de acest tip persistă de obicei în timp și pot reprezenta o problemă și la maturitate, dacă nu se încearcă remedierea lor la vârste fragede. Lipsa terapiei corespunzătoare duce la accentuarea acestor disfuncționalități și, important de specificat, aceste tulburări de vorbire pot avea urmări severe asupra integrării copilului în societate. (2)  

Etapele dezvoltării normale a vorbirii

Pentru a ști dacă evoluția vorbirii copilului tău este normală, urmărește etapele pe care acesta trebuie să le parcurgă în tabelul de mai jos:

Vârstă Nivelul vorbirii
Nou-născut Plânge;
2-3 luni Plânge în moduri diferite, în contexte diferite;
3-4 luni Gângurește la întâmplare;
5-6 luni Gângurește ritmic;
6-11 luni Gângurește imitând vorbirea, expresii;
12 luni Rostește 1-2 cuvinte; recunoaște persoanele după nume; imită sunete familiare; înțelege instrucțiuni simple;
18 luni Folosește 5-20 de cuvinte, incluzând numele;
1-2 ani Pronunță propoziții scurte, formate din două-trei cuvinte; își dezvoltă vocabularul de la o zi la alta; face cu mâna în semn de „la revedere”; imită sunetele pe care le aude la animale; folosește termeni precum „mai mult”; înțelege sensul cuvântului „nu”;
2-3 ani Identifică părți ale corpului; începe să folosească pronumele personal „eu” atunci când se referă la sine; folosește substantivele în corelație cu verbele; cunoaște aproximativ 450 de cuvinte; vorbește în propoziții scurte, dar corecte ca sens; recunoaște 3-4 culori; face diferența între „mare” și „mic”; manifestă curiozitate atunci când i se spun povești;
3-4 ani Poate relata o poveste singur; cunoaște aproximativ 1000 de cuvinte; își cunoaște numele complet, numele străzii pe care locuiește și poate învăța pe de rost câteva versuri;
4-5 ani Se exprimă în propoziții de 4-5 cuvinte; folosește timpul trecut când relatează; cunoaște aproximativ 1500 de cuvinte; recunoaște culorile, formele, pune întrebări precum „de ce?” sau „cine?”;
5-6 ani Vorbește în propoziții de 5-6 cuvinte; are un vocabular de cel puțin 3000 de cuvinte; poate spune din ce material sunt făcute anumite obiecte; înțelege sensul termenilor „la fel” și „diferit”, „deasupra” și „departe”; știe adresa la care locuiește; știe să facă diferența între mâna stângă și mâna dreaptă.

În cazul în care copilul tău nu parcurge aceste etape la timpul lor și înregistrează întârzieri îngrjorătoare față de restul copiilor de vârsta sa, se recomandă, în primă fază, un consult ORL. În cazul în care copilul nu suferă de o tulburare de auz, se impune continuarea demersului medical. Alte cauze ale vorbirii întârziate sunt:  
  • naștere prematură;
  • dizabilități mintale;
  • paralizie cerebrală;
  • distrofie musculară;
  • traumatism cranio-cerebral;
  • autism;
  • apraxie;
  • mutism electiv. (3)

Sfaturi utile pentru părinți

Pentru a stimula dezvoltarea normală a vorbirii copilului, orice părinte ar trebui să țină cont de următoarele sfaturi:
  • vorbește cu copilul tău încă de la naștere;
  • oferă-i un răspuns de fiecare dată când gângurește;
  • antrenează-l pe cel mic în jocuri simple;
  • ascultă-ți copilul; privește-l în ochi de fiecare dată când îți vorbește și oferă-i timpul necesar pentru a-ți răspunde;
  • descrie-i activitățile pe care le face, sunetele pe care le aude și tot ceea ce simte în cursul unei zile;
  • citește-i povești și încurajează-l să facă schimb de informații cu lumea din jurul său; dacă își pierde interesul pe parcursul lecturii, captează-i atenția cu imagini colorate și vorbește-i despre acestea;
  • nu-ți forța copilul să rostească anumite cuvinte;
  • cântă-i cântecele adaptate vârstei sale și încurajează-l să asculte muzică;
  • dezvoltă exprimarea copilului tău, completându-i replicile; dacă el zice „Elmo!”, tu răspunde-i: „Tu îl vrei pe Elmo!”;
  • planifică ieșiri în oraș cu familia și călătorii; noile experiențe trăite împreună se pot transforma în interesante subiecte de discuție;
  • arată-i copilului fotografii cu el și cu ceilalți membri ai familiei și vorbiți pe marginea lor;
  • pune-i cât mai multe întrebări, invită-l la dialog;
  • folosește-te de limbajul corpului în timp ce vorbești cu copilul tău;
  • nu-i critica greșelile din vorbire; pronunță corect după el, iar copilul își va remedia exprimarea în timp;
  • joacă-te împreună cu copilul tău și vorbește-i despre activitățile desfășurate și despre jucării; (3)

Cum te poate ajuta specialistul logoped

În cazul în care copilul întâmpină dificultăți de vorbire în ciuda tuturor eforturilor tale și prezintă întârzieri semnificative față de restul copiilor de vârsta sa, este momentul unei programări la  logoped. Dacă nu cunoști niciun specialist în acest domeniu, ar fi bine să te consulți cu medicul de familie.

Logopedul va evalua capacitatea de relaționare și abilitățile de comunicare pe care le are copilul raportându-se la istoricul său medical, la mediul în care a trăit și la dezvoltarea sa generală. Pentru a-și da seama la ce nivel se află și care sunt etapele pe care trebuie să le mai parcurgă în vederea unei dezvoltări normale a vorbirii, acesta va face o serie de teste de specialitate, care îi permit să stabilească:
  • ce înțelege copilul;
  • ce poate spune copilul;
  • dacă îmbrățișează alte forme de exprimare, precum indicatul cu degetul, mișcările capului în semn de refuz sau accept ori alte gesturi;
  • claritatea sunetelor rostite;
  • modul în care copilul își folosește gura, limba și cerul gurii pentru a pronunța cuvintele.

Dacă în urma consultului logopedul consideră că este nevoie de terapie de specialitate pentru remedierea disfuncționalității de vorbire a copilului, sprijinul parental este crucial. Mai mult, puteți repeta și acasă anumite exerciții dintre cele pe care copilul le face în cadrul ședințelor terapeutice. Implicarea unuia dintre părinți în procesul de remediere a problemelor de vorbire pe care le întâmpină copilul poate grăbi procesul de recuperare. (1) 

Data actualizare: 06-07-2018 | creare: 06-11-2014 | Vizite: 6950
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Ce beneficii are repetarea cuvintelor pentru bebeluși?
  • Creierul bebelușilor bilingvi prezintă o activitate crescută în zonele funcțiilor executive
  • Muzica îmbunătățește abilitățile lingvistice ale bebelușului
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.