Creierul persoanelor obeze de vârsta a doua, mai îmbătrânit cu 10 ani

©

Autor:

Creierul persoanelor obeze de vârsta a doua, mai îmbătrânit cu 10 ani
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Cambridge a arătat că persoanele cu obezitate, cu vârsta cuprinsă între 45-65 de ani, prezintă la nivelul materiei albe din creier caracteristicile specifice celor cu 10 ani mai în vârstă, cu greutate normoponderală.

Chiar dacă odată cu înaintarea în vârstă creierul se mișcorează, tot mai multe studii arată că obezitatea este un factor negativ care accelerează acest proces la vârste mai tinere, ducând la o îmbătrânirea prematură a creierului.

La studiu au participat 473 persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 87 de ani, fiind împărțiți în funcție de greutate, în două grupuri: cei cu greutate normală și cei supraponderali. Comparând cele două grupuri, cercetătorii au observat diferențe semnificative între volumul materiei albe la persoanele supraponderale comparativ cu volumul acesteia la persoane cu vârste similare, dar normoponderale, la prima categorie volumul fiind mult redus.

Ulterior, cercetătorii au calculat legătura dintre volumul materiei albe și vârstă și au observat că, de exemplu, o persoană supraponderală de 50 de ani are volumul materiei albe similare unei persoane cu greutate normală de 60 de ani (o diferență de 10 ani la nivelul creierului).

Aceste diferențe au fost observate doar în cazul intervalului de vârstă 45-65 de ani, ceea ce sugerează că în această perioadă creierul ar fi mai vulnerabil. În schimb, abilitățile cognitive nu au avut de suferit, participanții dând și un test pentru verificarea nivelului IQ-ului.

Nu se știe încă de ce la persoanele cu obezitate reducerea materiei albe este accelerată. Deocamdată cercetătorii pot doar specula dacă obezitatea este cea care determină aceste modificări sau dacă obezitatea este de fapt o consecință a acestor schimbări cerebrale.

De mare interes este și investigarea posibilității ca odată cu pierderea în greutate să se remedieze modificările la nivelul scăderii volumului materiei albe.

Sursa: Medical Xpress

Data actualizare: 30-08-2019 | creare: 05-08-2016 | Vizite: 1254
Bibliografie
Brains of overweight people `ten years older` than lean counterparts at middle-age, link: https://medicalxpress.com/news/2016-08-brains-overweight-people-ten-years.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Obezitatea - factor de risc pentru majoritatea formelor de cancer
  • Studiu: cea mai bună opțiune privind chirurgia obezității
  • Rețelele sociale ar putea ajuta în procesul de slăbire
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum