Cruste melicerice la nou-nascuti - Crustele de lapte

©

Autor:

Cruste melicerice la nou-nascuti - Crustele de lapte
Crustele melicerice la nou nascuti, crustele de lapte sau dermatita seboreica infantila este o afectiune care se prezinta sub forma unor Cruste galbui si grase, formate pe capul nou-nascutilor. De obicei nu este asociata cu mancarimile de piele si nu deranjeaza in mod deosebit nou-nascutul, crustele melicerice fiind o afectiune usoara. Eruptia mai poate fi localizata in jurul urechilor, pe sprancene si pleoape. Locuri mai putin obisnuite in care pot aparea acest ecruste sunt cutele gatului, la subrat si in zona scutecului. Daca nu apar probleme speciale sau complicatii, aceasta afectiune se vindeca de la sine (in 6 - 12 luni, sau chiar cativa ani), fara a necesita atentia medicului, singura problema fiind cea de ordin estetic.

Evolutie
Desi crustele melicerice la nou-nascuti este o afectiune usoara, exista studii conform carora dermatita seboreica reapare frecvent in primii ani de viata sau la pubertate. Cateodata, pe masura ce crustele se vindeca, se dezvolta dermatita atopica - o boala de piele cu mancarimi grave, care poate dura cativa ani.

Simptomele dermatitei seboreice la nou-nascut
Dermatita seboreica la nou-nascuti este o afectiune usor de recunoscut dupa crustele groase, de culoare galbuie sau maronie si grase. Pot aparea si pete rosii pe piele, precum si mancarime usoara. Daca insa crustele se inmultesc considerabil si apar si in alte parti ale corpului, iar pielea se inroseste si se irita, este recomandata interventia medicala. Infectiile micotice pot mima simptomele dermatitei seboreice. Mai rar, aceasta afectiune este asociata cu boli de imunitate - in acest caz nou-nascutul poate prezenta si crestere insuficienta sau diaree cronica.

Cauzele crustelor melicerice la nou nascut
Cauzele dermatitei seboreica la nou-nascut nu sunt pe deplin elucidate, insa se stie cu siguranta ca boala nu este cauzata de infectii, alergii sau igiena deficitara, iar afectiunea nu este contagioasa. Posibile cauze sunt:
• Hormonii eliberati de mama in ultima etapa a sarcinii, care produc suprastimularea glandelor seboreice.
• O supradezvoltare micotica pe scalpul nou-nascutului.
• Insuficienta unui acid gras foarte important, in momentul nasterii.
• Nutritionistii speculeaza ipoteza ca dermatita seboreica este produsa de imaturitatea sistemului imunitar al nou-nascutului, care nu poate resorbi suficienta biotina si vitamine din complexul B.

Tratamentul dermatitei seboreice la nou-nascut

Cea mai simpla metoda de a controla aceasta afectiune la nou-nascut este spalarea frecventa si aplicarea unor uleiuri minerale peste noapte. Pentru tratarea crustelor de pe pleoape se sterge cu un tampon de vata peste care s-a picurat putin sampon de bebelusi diluat. In cazul in care afectiunea se agraveaza, este necesar sa consultati medicul pediatru. Acesta poate indica:
• aplicarea unor creme sau lotiuni cu steroizi;
• sampoane antiseboreice sau antimatreata (ketoconazol) ;
• antibiotice, daca exista si alte infectii pe scalp;
• medicatie antimicotica;

Retineti:
• Odata ce ati tratat boala nou-nascutului, poate fi necesara continuarea unui tratament de preventie.
• Nu folositi sampoane pentru adulti pentru igiena nou-nascutilor.
• Nu desprindeti sau racaiti cu forta crustele de pe capul nou-nascutului; nu veti face decat sa iritati si mai tare pielea, producand durere sau infectii.
• Inainte de samponare puteti aplica putin ulei (in afara de ulei de masline) pe scalp, masand usor. Dupa aproximativ o ora indepartati crustele cu un prosop sau o perie moale.

Data actualizare: 19-03-2023 | creare: 30-10-2009 | Vizite: 15601
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: