Cum afectează tehnologia viața sexuală?

©

Autor:

Cum afectează tehnologia viața sexuală?
Telefoanele, tabletele, laptopul, televizorul și consola de jocuri ne-au cucerit atât de tare, încât încep să „fure” și din intimitate.
Sunt omniprezente și avem senzația că au fost aici dintotdeauna – din acest motiv, nu ne gândim prea des la cum ne modifică obiceiurile și cât de acaparante devin.

Deși ne distrează, ne omoară plictiseala, ne țin conectați cu lumea în care trăim, ne schimbă treptat și comportamentul sexual.

Cum se împacă sexul cu tehnologia

Dacă acum unul-două decenii televizorul din dormitor era cel care strica uneori armonia din așternuturi, acum dispozitivele electronice portabile sunt cele asociate cu o viață sexuală alterată.

Un sondaj național desfășurat în Marea Britanie între 2010 și 2012, pe 15.000 de participanți, a investigat atitudinile și obiceiuri sexuale ale persoanelor cu vârste între 16 și 74 de ani.
Care au fost descoperirile, publicate în revista The Lancet:
  • frecvența rapoartelor sexuale este mai rară: jumătate dintre respondenți raportaseră aprox. 3 raporturi sexuale în ultima lună, față de sondajul din 1990, când media era de cel puțin 5 partide de sex.
  • „repetoriul” de experiențe sexuale este mai vast decât în trecut
  • femeile tind să aibă mulți parteneri sexuali decât în trecut

Cercetătorii asociază reducerea frecvenței sexuale cu tehnologia; telefoanele și tabletele sunt adesea folosite chiar și în pat, înainte de culcare și acaparează timpul ce altfel ar fi acordat intimității și contactului fizic și emoțional cu partenerul.

Într-un sondaj realizat în S.U.A de o companie de software, aprox. 57% dintre femei au declarat că preferă să folosească smartphone-ul, decât să facă sex.

Mai mult, unii ajung chiar să-și verifice notificările sau să răspundă la mesaje și apeluri chiar în mijlocul preludiului, risipind atmosfera, cauzând frustrare celuilalt și în final, anulând orice premisă a unei partide de sex de calitate.

Tehnologia afectează activitatea sexuală și viața sentimentală și indirect; deși ne ușurează munca și ne oferă acces la o cantitate uriașă de informații și funcționalități integrate, dispozitivele electronice pe care le folosim zilnic ne aglomerează mintea și țin creierul într-o stare hiperalertă în mod constant.

Astfel, cred neurologii, ne este din ce în ce mai greu să ne detașăm complet de la datele furnizate de tehnologie și să ne lăsăm mintea să zburde liberă și să se relaxeze. Devenim mai distrași în relația cu partenerul și pe termen lung, ne este afectat și somnul, concentrarea și capacitatea de a ne reîncărca bateriile.
Și mai departe, ca într-un bulgăre de zăpadă, extenuarea fizică și mentală este un dușman de moarte al libidoului.

Datorită portabilității dispozitivelor, munca este tot mai greu de lăsat la ușa locuinței. Multe persoane tind să răspundă și acasă la e-mailul de serviciu, de pe computerul personal, tabletă sau chiar telefon, chiar dacă sunt în mijlocul unor discuții cu familia sau erau implicați în alte activități.
Un astfel de obicei este asociat cu un nivel ridicat de stres, ce poate cauza bărbaților disfuncții erectile și o slăbă lubrifiere, femeilor, alături de o scădere a dorinței sexuale în ambele tabere.

Accesul rapid la informație, lipsa barierelor informaționale, libertatea de expresie oferită de Internet au „relaxat” interesele sexuale ale oamenilor, făcându-i mai deschiși la experiențe sexuale.
În cadrul sondajului publicat în The Lancet, 16% dintre femei și 9% dintre bărbați declaraseră că avuseseră cel puțin odată o experiență sexuală cu o persoană de același sex, deși nu aveau o orientare homosexuală.
În cadrul ambelor sexe, s-a constat frecvența cu care cuplurile fac sex anal și sex oral, față de sondajul precedent.

Filmele pentru adulți

În 2010 se estima că 37% din întreg conținutul postat pe Internet este pornografic, iar aceste statistici probabil tind deja spre 50%.
Există o varietate de materiale cu conținut adult postate la dispoziția fiecărui utilizator, total gratuit și neîngrădit.

Se consideră că vizionarea ocazională este inofensivă, ba chiar atunci când se face în doi, poate condimenta viața sexuală.

Pe de altă parte, privitul regulat și excesiv al filmelor pentru adulți poate cauza numeroase neplăceri pentru viața sexuală:
  • apare senzația că satisfacția sexuală e ușor și comod de obținut de unul singur și descrește interesul pentru clipe intime alături de partener
  • viața sexuală reală poate părea plictisitoare și nesatisfăcătoare, prin comparație cu acțiunea din producțiile XXX
  • scenele adult pot „ocupa” excesiv fanteziile, chiar și în timpul clipelor intime reale
  • pot crește așteptările de la partener, din cauza raportării la comportamente sexuale ce par banale în filmele XXX; celălalt se poate simți stânjenit, incomod sau chiar presat să se implice în scenarii sexuale care nu-i produc plăcere, numai din dorința de a-i face pe plac celui drag.
  • actul sexual poate fi secătuit de intimitate, apropiere afectivă și se poate transforma într-o performanță aproape sportivă, instinctuală.
  • partenerul din viața reală poate părea neatractiv și neinteresant prin comparație cu performanțele actorilor și cu aspectul fizic al acestora

Site-urile de dating și chat-urile

Internetul oferă numeroase soluții celor singuri și în căutare de parteneri – nu este o informație nouă.
Lăsând deoparte site-urile matrimonale destinate cuceririlor amoroase, există și portaluri destinate explicit și exclusiv găsirii unui partener sexual în apropiere.

O aplicație foarte în vogă în acest moment, în special în Occident, este Tinder. Acestă rețea permite utilizatorilor să încarce poze cu ei și să fie „votați” de ceilalți utilizatori din apropiere , care sunt interesați să se „cupleze”.
Dacă ambele persoane au dat „like” la fotografia celuilalt, aplicația activează o zonă de mesagerie pentru ca cei doi să poată comunica. Se estimează că zilnic se stabilesc pe Tinder peste 10 milioane de „potriviri” ce decurg ulterior în discuții picante, întâlniri sau chiar sex fără obligații.
Acesta e un exemplu relevant pentru modul în care tehnologia a simplificat drumul spre pat, arzând etape și sărind obstacole.

Site-urilor de dating li se adaugă și chat-urile (inclusiv cele audio-video), unde utilizatorii pot purta discuții intime sau ajung chiar să se implice în show-uri erotice în fața monitorului.

Utilizarea acestor facilități de „amor online” în mod regulat și în locul interacțiunilor directe și a relațiilor reale contribuie la conturarea unei imagini distorsionate despre intimitate și la o viață sexuală sporadică și de proastă calitate.

Nu mai vorbim aici și de riscurile pe care le presupun întâlnirile virtuale: vârstă mai mică sau mai mare decât cea declarată, fotografii care nu corespund, persoane rău-intenționate ș.a.m.d

Site-urile de dating și chat-urile cu conținut explicit pot fi tentante nu doar pentru cei singuri, ci și pentru persoanele ce au deja o relație stabilă.
„Cybersexul”, fie că se manifestă sub forma de flirt sau imagini în ipostaze inime este un comportament incompatabil cu o o viață de cuplu echilbirată și onestă.
Din cauza acestei preocupări, pot apărea răceala între parteneri, dezinteresul față de clipele de intimitate cu celălalt și în momentul în care o astfel de descoperire iese la iveală, relația se poate rupe.

În loc de concluzii

  • „alungați” televizorul din dormitor și așezați-l în camera de zi. Televizorul invită la ore prelungite cu ochii aținți în ecran înainte de culcare și echivalează cu somn prost și puțin și sex precar și sporadic
  • nu dormiți cu telefonul pe noptieră – sau cel puțin dezactivați conexiunea la Internet și puneți-l pe mute pentru alerte și apeluri
  • nu folosiți telefonul și tableta în pat – veți pierde noțiunea timpului și vă veți surprinde pierzând ore în șir pe rețelele de socializare; mai mult, veți pierde ore de somn și clipe de apropiere cu partenerul.
  • nu lăsați laptopul pe „sleep” în timpul nopții sau în momentele de intimitate – închideți-l de îndată ce nu îl mai folosiți.
  • nu verificați e-mailul de serviciu acasă – rezolvați, pe cât posibil, ce e de rezolvat la birou și încercați să vă detașați de problemele profesionale
  • fiți atent și receptiv la discuțiile cu cel drag, fără a „butona” telefonul sau laptopul sau a privi la televizor în acest timp.
  • rămâneți ancorați în realitate – alegeți întotdeauna contactul real și nu vă păcăliți cu cybersex, webcam-uri, chat-uri și alte forme virtuale de expresie a sexualității

Data actualizare: 03-01-2023 | creare: 18-09-2014 | Vizite: 6129
Bibliografie
1- Technology Could Be Changing Sexual Habits: Survey Finds Brits Are Having Less, But More Diverse Sex, link:
https://www.medicaldaily.com/technology-could-be-changing-sexual-habits-survey-finds-brits-are-having-less-more-diverse-sex
2- Changes in sexual attitudes and lifestyles in Britain through the life course and over time: findings from the National Surveys of Sexual Attitudes and Lifestyles (Natsal), link:
https://www.thelancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736%2813%2962035-8/fulltext
3 -How technology is affecting our relationships and sex lives
https://www.smh.com.au/lifestyle/life/family-relationships-and-sex/how-technology-is-affecting-our-relationships-and-sex-lives-20140607-zs0ae.html#ixzz3D6VQJrN0
4 - What is Tinder: How does Tinder work; Tinder FAQ
https://www.pcadvisor.co.uk/features/internet/3515013/what-is-tinder/
5 - Web porn: Just how much is there?, link:
https://www.bbc.com/news/technology-23030090
6- Watching Porn: How normal is it? When is Porn an addiction?, link:
https://thehartcentre.com.au/sex/watching-porn-how-normal-is-it-when-is-porn-an-addiction/
7 - Boost Your Sex Life: Banish Technology From the Bedroom, link?
https://www.huffingtonpost.co.uk/jayne-morris/boost-your-sex-life-banish-technology_b_4343908.html
8 - Is Technology Ruining Your Sex Life?
https://www.everydayhealth.com/erectile-dysfunction/is-technology-ruining-your-sex-life.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cât ar trebui să aștepte un cuplu stabil până să aibă relații intime?
  • Cât de frecvent fac sex cuplurile, în funcție de vârstă (conform studiilor)
  • Despre sex: adevăr sau ficțiune?
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum