Cum are loc conceptia si dezvoltarea sarcinii

©

Autor:

Cum are loc conceptia si dezvoltarea sarcinii
Materialul nostru genetic este continut in structuri numite cromozomi. Acestia sunt alcatuiti din gene, baze de date care vor pune amprenta de fiinta umana produsului de conceptie.

Ovulul si spermatozoidul, fiecare contribuie cu un jumatate de set din materialul genetic propriu, cromozomial, pentru a forma un zigot, adica produsul de conceptie.

In timpul fertilizarii, milioane de spermatozoizi vor incerca sa patrunda in ovul pentru a-si oferi materialul genetic propriu. Daca unul va reusi, organismul rezultant va avea un set complet de 46 de cromozomi. Fara procesul de fertilizare, ovulul nu are material genetic indeajuns pentru a forma o fiinta umana si va muri, fiind eliminat odata cu sangerarea menstruala.

Conceptia este momentul cand un singur spermatozoid reuseste sa intre in ovul, dupa acest pas niciun altul nu va mai putea repeta procesul.

Fertilizarea si conceptia au loc de obicei in timpul calatoriei ovulului prin trompa uterina de la ovar spre uter. Conceptia declanseaza diviziunea repetata a zigotului. Migrarea dureaza 3-4 zile, dupa care zigotul se va stabili definitiv in uter. La acest moment, este doar o colectie de celule, numita blastocist.

La o saptamana de la conceptie, zigotul sau blastocistul este pregatit pentru implantare, adica atasarea de peretii uterini - respectiv de endometru, strat care tapeteaza la interior uterul si va ramane aici pentru a se hrani pe perioada celor 9 luni. Acest proces este necesar pentru ca sarcina sa poata continua. Implantarea este un fenomen inca incomplet cunoscut in care blastocistul se fixeaza pe peretele uterin si realizeaza legaturi vasculare care se vor finaliza cu formarea placentei.

Implantarea necesita un profil hormonal special in care pe prim plan se situeaza secretia de estrogen si progesteron.

Dupa implantare, blastocistul se transforma in embrion, un stadiu mai avansat al dezvoltarii fetale. Procesul este complet cand se se formeaza sacul amniotic si placenta. Fatul se va dezvolta in interiorul sacului aminiotic, plutind in lichidul amniotic. Placenta este atasata de peretele uterin, ea hraneste si oxigeneaza prin sangele matern fatul pana la termen.

La 4 saptamani embrionul are 5 mm in lungime si forma literei C.

In saptamina 8 este debutul stadiului fetal, in care se regasesc organele interne cu dispunere finala si organizare aproape definitiva. Din saptamana 6 sacul aminiotic poate fi vizualizat la ecograf si ascultate zgomotele cardiace. Din saptamana 16 fatul are facies uman, par, activitate musculara spontana; dupa aceasta varsta cea mai parte a organelor fetale pot fi vizualizate ecografic.

Principalii hormoni necesari evolutiei sarcinii

Sarcina este un proces controlat de interactiunile complexe ale hormonilor sexuali feminini. Embrionul produce un hormon numit gonadotrofina corionica umana (HCG), pe care se bazeaza testele standard de sarcina, detectandu-l in urina sau sange, la 14 si respectiv 7 zile de la contactul sexual fertilizator.

HCG semnaleaza ovarele pentru a se opri din ciclul de ovulatie si previne uterul de a expulza ovulul si endometrul, sub forma sangerarii menstruale. De aceea in timpul sarcinii menstruatia este absenta.

Tot HCG stimuleaza placenta sa secrete un alt hormon, numit progesteron, care inhiba contractiile uterine ce ar afecta cursul normal al sarcinii.

Acesti hormoni sunt necesari si pentru a proteja uterul, facandu-i posibila functia de hranire a fatului in dezvoltare pana la nastere.

Data actualizare: 16-02-2019 | creare: 28-02-2009 | Vizite: 49244
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum