Cum ne păstrăm motivația?

Autor:

Cum ne păstrăm motivația?
Dacă vi s-a întâmplat să vă implicați în realizarea unui obiectiv pe care vi l-ați propus și să vă pierdeți motivația pe parcurs, cercetătorii de la Universitatea din Winnipeg și Universitatea din Manitoba (Canada) au găsit o posibilă explicație: faptul că sursa motivației se modifică pe măsură ce înaintăm în realizarea acelui obiectiv.

Cercetătorii au realizat o serie de cinci experimente, care le-au confirmat ipotezele de cercetare. Se pare că în prima etapă după stabilirea unui obiectiv, persoanele sunt motivate de speranță, aspirații și aspecte pozitive legate de îndeplinirea acelui obiectiv. De exemplu, în cazul obiectivului de a slăbi, persoanele își imaginează cum vor arăta în final, cum își vor cumpăra haine noi și cum se vor simți mai plini de energie. Este ceea ce autorii numesc „motivația de stimulare”, în care persoanele sunt motivate de lucrurile pozitive pe care le pot face pentru a-și atinge obiectivul, cum ar fi în acest caz activitatea fizică sau consumul mai mare de fructe și legume.

Dar când sunt aproape de obiectiv, persoanele intră în etapa „motivației de prevenție”, în care responsabilitățile, datoria și dorința de a evita lucruri negative sunt cele care îi motivează. În exemplul cu scăderea în greutate, persoanele se gândesc la dezamăgirea pe care ar simți-o dacă nu ar reuși să slăbească sau să le vină o anumită piesă de vestimentație, caz în care s-ar concentra pe activitățile negative de evitat, precum consumul de dulciuri sau stilul de viață sedentar.

Autorii consideră că mulți sunt orientați către motivația de stimulare, fiind buni la mobilizarea pentru obținerea unui obiectiv, dar nu la fel de buni în a-l duce la bun sfârșit. De aceea, o mai mare susținere a motivației în stadiile finale, prin concentrarea pe aspectele negative de evitat pentru atingerea obiectivului i-ar ajuta să ajungă acolo unde doresc. De exemplu, pentru cei care economisesc bani pentru o casă sau o vacanță, la început sunt de ajutor strategiile pozitive precum găsirea unui loc de muncă mai bine plătit, dar mai târziu e nevoie și de evitarea acelor aspecte negative care îi împiedică să economisească, precum mesele dese la restaurant sau alte cheltuieli mari.

Studiul a fost publicat în Journal of Consumer Psychology.

Sursa: Medical Xpress

Data actualizare: 04-04-2017 | creare: 04-04-2017 | Vizite: 391
Bibliografie
The secret to staying motivated, link: https://medicalxpress.com/news/2017-04-secret.html
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK