CVS Health plăteşte 69 miliarde de dolari pentru Aetna, una dintre cele mai mari tranzacţii corporate

Data publicării: 04-12-2017

Consiliul de Administraţie al Aetna Inc a aprobat, duminică, vânzarea companiei americane de asigurări de sănătate către operatorul lanţului de farmacii CVS Health Corp, pentru aproximativ 69 de miliarde de dolari, transmit Xinhua, Reuters şi Bloomberg.

Va fi cea mai mare achiziţie pe segmentul corporate din acest an, combinând unul dintre cei mai mari operatori farmaceutici cu una dintre cele mai vechi firme din domeniu, aflată pe locul trei în topul celor mai mari companiilor americane de asigurări de sănătate.

CVS va plăti 207 dolari per titlu, în numerar şi acţiuni, o primă de 29% faţă de preţul acţiunilor Aetna la închiderea şedinţei bursiere din 25 octombrie, cu o zi înainte ca firmele să anunţe că sunt în negocieri.

Acţionarii Aetna vor deţine aproximativ 22% din entitatea combinată, în timp ce acţionarii CVS vor deţine restul. Trei directori ai Aetna, inclusiv preşedintele-director general al Aetna, Mark Bertolini, se vor alătura Consiliului de Administraţie al CVS.

Vineri, Senatul american a aprobat o reformă istorică a fiscalităţii şi o masivă reducere de impozite şi a abrogat obligaţia de înscriere la asigurările de sănătate instaurată de Obamacare, o măsură ce riscă să destabilizeze sistemul de sănătate, avertizează analiştii.

Tranzacţia dintre Aetna şi CVS Health vine pe fondul acestor evoluţii dificile de pe piaţa asigurărilor de sănătate, a majorării preţurilor medicamentelor şi a ameninţării concurenţei din partea retailerilor online, cum ar fi Amazon.

Entitatea combinată va fi mai bine poziţionată pentru a negocia preţuri mai scăzute la medicamente, iar CVS îţi va majora vânzările, consideră analiştii.

Tranzacţia ar urma să fie finalizată în semestrul doi din 2018, în funcţie de obţinerea aprobărilor autorităţilor de reglementare.

CVS este unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii din SUA, deservind peste un milion de pacienţi anual şi având peste 9.700 de unităţi.
Sursa: Agerpres, 04-12-2017, Vizualizari 234
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.