Dâmboviţa: 18 comunităţi locale au acceptat să participe în proiectul Crucii Roşii privind reducerea efectelor dezastrelor

Data publicarii: 10-11-2017

Un număr de 18 localităţi au răspuns invitaţiei de a participa, în cadrul unui program naţional, la un proiect de informare în vederea reducerii consecinţelor dezastrelor, implementat de Crucea Roşie, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, secretarul Crucii Roşii Dâmboviţa, Eugen Florea.

Proiectul privind informarea în vederea reducerii consecinţelor dezastrelor în comunităţi, denumit ''Eşti informat, eşti protejat!''. Acesta se va derula în lunile noiembrie - ianuarie 2018.

''Este vorba de un proiect de informare, este destinat comunităţilor locale şi mă bucură faptul că până acum au răspuns 18 comunităţi locale, unde voluntarii noştri, alături de formatori ai Crucii Roşii Dâmboviţa, vor susţine sesiuni de instruire. Se vor discuta tematici stricte despre dezastre care pot afecta comunităţile, sunt pregătite pentru persoanele adulte materiale informative, avem, de asemenea, manuale şi cărţi de colorat pentru copii. Pe lângă noţiunile generale de dezastre, se va discuta despre intervenţia specifică, de exemplu în caz de cutremur sau în caz de inundaţii (...)'', a precizat secretarul Crucii Roşii Dâmboviţa, Eugen Florea.

Acesta a adăugat că, în cadrul proiectului, se vor prezenta şi modele de trusă pentru dezastru.

''Grupul nostru ţintă pentru judeţul Dâmboviţa este de 400 de persoane şi, implicit, membrii familiilor acestora. Practic, am lansat invitaţiile către comunităţi, se va organiza, în diferite locaţii, cu un număr de 25-30 de participanţi, această sesiune de instruire. Pe lângă prezentare vor fi şi proiecţii de materiale video şi aplicaţii practice pentru persoanele implicate în curs. Cursurile sunt gratuite. Am avut răspunsuri prompte de la oraşe, dar pot să vă dau exemple şi de comunităţi rurale: Şotânga, Vârfuri, Valea Mare, Poiana'', a mai spus Eugen Florea.
Sursa: Agerpres, 10-11-2017, Vizualizari 23
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK