De ce visăm?

Somnul nostru este format dintr-o succesiune de două stări principale: REM (rapid eye movement) și non-REM (non- rapid eye movement). Fiecare ciclu de somn durează 90 de minute, iar majoritatea viselor au loc în perioada REM (de mișcare rapidă a ochilor).

Visele și procesul de visare au fascinat omenirea de la civilizațiile antice până în timpurile moderne, deși studiul lor din punct de vedere științific reprezintă o evoluție recentă.

Încă din anul 350 î.H., Aristotel spunea că „trebuie să ne intrebăm ce este visul, de ce uneori visăm iar alteori nu, sau dacă noi întotdeauna visăm, dar nu mereu ne putem aminti, iar dacă acest lucru este adevărat, atunci care este explicația sa”. De atunci au trecut 23 de secole și o mulțime de teorii au fost propuse în ceea ce privește natura visului. În domeniul psihologiei și cel al psihiatriei, interesul pentru acest subiect a fost manifestat pentru prima oară de Sigmund Freud (în anul 1900), care a propus teoria conform căreia visele actionează ca „gardieni ai somnului”, prin asigurarea unui rol de protecție care permite expresia dorințelor inconștiente reprimate. Au urmat teoriilor psihodinamice (anul 1997), teoriile evolutive (anul 2000), și teoriile neurocognitive (anul 2000). [1]

Teoriile psihodinamice ale viselor

La sfârșitul secolului al XIX-lea se credea că visele sunt reacții la stimuli externi sau interni apăruți în cursul somnului, ce prezintă o durată scurtă de acțiune. Unii scriitori, cum ar fi Alfred Maury (1853) a subliniat rolul jucat de emoțiile insuficient inhibate în procesul de formare a viselor.

Freud a fost cel care a privit visul ca produs al încercării de a satisface atât dorințele conștiente, cât și dorințele inconștiente, reprimate, din timpul zilei. El a susținut faptul că, în timpul stării de veghe, dorințele reprimate inconștiente (adesea de natură sexuală) sunt împiedicate de a „ieși la iveală” printr-un „cenzor” care le împiedică să intre în mintea noastră conștientă. Cu toate acestea, acest tip de cenzură are o putere de acțiune scăzută în timpul somnului, permițând astfel dorințelor reprimate să „intre” în visele noastre, „deghizate” sub diverse forme și simboluri.

Freud a privit această deghizare a dorințelor inconștiente ca un „produs al visului”, acesta implicând mai multe procese, inclusiv condensarea, înlocuirea, reprezentarea și simbolizarea. El a susținut că, prin ajutorul psihanalizei, cele mai ascunse frici și dorințe îngropate adânc în subconștient pot fi scoase la iveală prin interpretarea corectă a viselor. [2]

Opus teoriei lui Freud, conform căreia visele își ascund în mod intenționat sensurile, Carl Jung a susținut că visele sunt „o expresie naturală și directă a preocupărilor actuale ale visătorului” (1967). Jung a afirmat că natura viselor este de a prezenta „un auto-portret spontan, simbolic, a situației reale a inconștientului individului”. Acesta credea că oamenii prezintă dificultăți în înțelegerea semnificației viselor cu ajutorul conștiintei, deoarece „limbajul” acestora se adresează numai inconștientului nostru, acest limbaj implicând utilizarea de imagini, metafore și simboluri.

Astfel, potrivit lui Jung, visele servesc două funcții:

• Prima este de a exprima conținutul inconștient al persoanei, conținut care a fost reprimat, ignorat sau depreciat în stare de veghe. De exemplu, o persoană cu preocupări majoritar intelectuale poate avea vise orientate spre trăirea emoțiilor reprimate, în efortul de a obține un echilibru psihologic adecvat.

• A doua funcție este de a oferi imagini prospective ale viitorului. Acest lucru nu inseamnă că visele prezic viitorul, ci generează mai degrabă posibilităti și anticipări ale viitorului care ar putea fi descifrate printr-o interpretare corectă a simbolurilor. În cele din urmă, Jung a crezut că adevărata funcție a viselor este de a „uni” conștientul și inconștientul într-o stare armonioasă.

De asemenea, Jung susținea teoria viselor arhetipice, sau a „viselor mitice” – numite și „marile vise” - acestea apar în momente sau perioade de tranziție ale vieții individului. De multe ori, ele lasă un sentiment de evlavie sau senzația că au un mesaj revelator. Este foarte posibil ca astfel de vise să se adeverească. Această interpretarea simbolică și profetică a viselor a căpătat cu timpul denumirea de oniromanție. [3]

Rolul viselor în păstrarea amintirilor

Visele cunosc de asemenea o importanță aparte și în stabilizarea și consolidarea amintirilor, prin vis individul procesând, consolidând amintirile și integrând informațiile pentru a le folosi pe viitor.

Robert Stickgold, de la Școala de Medicină Harvard din Boston este de părere că: „este evident modul în care creierul procesează o cantitate imensă de amintiri în timpul somnului - și sigur că nu este o simplă coincidență fapul că în timp ce noi visăm creierul nostru ne sortează amintirile, le potrivește și le clasifică”.

Acesta a descoperit recent că oamenii care visează despre o problemă și asupra căreia au fost sfătuiți să se concentreze înainte de a adormi, au reușit ulterior să rezolve acea problemă. [4]

Studiul științific al viselor reprezintă o temă încă insuficient elucidată, încă ceea ce a fost descoperit până acum sugerează că astfel de studii ar putea avea o importanță foarte mare asupra rolului pe care visele îl joacă în viața noastră de zi cu zi, oamenii de stiință fiind de părere că ceea ce se spunea încă din vremuri antice este adevărat - faptul că natura viselor noastre reprezintă o reflectare a personalității și a naturii psihice, scoțând la iveală într-o formă simbolică dorințele, temerile, amintirile sau sentimentele noastre cel mai des reprimate în subconștient.