De la DSP la managerii de spital - toate componentele sistemului necesita medici de familie bine pregatiti!

Data publicării: 16-03-2017

În perioada 10-11 martie 2017, aproximativ 150 medici de familie din județele AR, CS, DJ, HD, GJ, MH, OT și TM au participat la simpozionul regional PRACTIC MF, organizat de către compania de comunicare medicală Houston NPA, la Hotel Afrodita din Băile Herculane. Ediția 18 a fost coordonată științific de Prof. Univ. Dr. Nicolae Calomfirescu, medic primar urolog, iar alături de el s-au aflat alți 24 lectori consacraţi, din multiple specialități medicale: medicină de urgență, medicină internă, podiatrie, gastroenterologie, boli infecţioase, medicină sportivă, chirurgie toracică, psihiatrie şi medicină de familie.

 

În cadrul Practic MF, fiecare medic are acces la informații care se vor demonstra utile în practica medicală curentă, fie că acestea abordează o problemă de legislație, de management al cabinetului, explică modele terapeutice sau prezintă informații despre afecțiuni.

Cu ocazia acestui eveniment, a debutat încă un an de Practic MF. Un an în care vom cunoaste cu siguranță lectori de excepţie, în care vom colabora cu companii farma care susţin cu adevărat informarea medicală, în care vom întâlni medici de familie minunaţi care acordă încredere formatului nostru de conferinţă, în care ne vom reîntâlni cu participanţi din toată ţara care ne-au fost alături încă de la prima ediţie şi pentru asta le multumesc tuturor! Din opiniile trimise către noi post-eveniment ne-am bucurat să descoperim că ne-am atins obiectivele pentru acest prim Practic MF din 2017 : să nu plictisim, să creştem gradul de interactivitate, să ne adaptăm şi mai mult la ceea ce îşi doresc participanţii, să venim cu idei originale şi mai ales, să se simtă prin tot ceea ce facem respectul şi aprecierea faţă de munca medicului de familie!”, a declarat Dr. Maria Szerac , CEO Houston NPA.

 

Printre temele abordate în plenul ediției 18, s-au numărat: Ce am învățat din epidemia de rujeolă?, LUTS / HBP - abordare în echipă, Managementul non-medicamentos al stresului, Interacțiunile dintre medicamente si alimente, Pacientul dispneic- de la medicul de familie la UPU, Aeromicroflora și rolul ei în patologia tratată de medicul de familie, Noi oportunități în practica medicului de familie: podiatria, Tratamentul chirurgical minim invaziv (toracoscopic) în hiperhidroza axilară și palmară , Urogenitalul neuropatiei diabetice și BPOC în practica medicului de familie.

 

Referitor la epidemia de rujeolă din România care a cauzat până acum 13 decese, dr. Mădălina Vesa- membru al grupului de vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) a dorit să transmită colegilor următoarele mesaje: conștientizarea gravității acestei epidemii de rujeolă din țara noastră, epidemia a apărut pe fondul scăderii acoperirii vaccinale cu ROR, campania națională de stopare a epidemiei nu a fost un succes, necesitatea unor măsuri energice de limitare a epidemiei, medicina de familie este o specialitate cheie în acest efort.

În cadrul unui interviu oferit organizatorului, compania de comunicare medicală Houston, dr. Mădălina Vesa a explicat că vaccinul se poate face începând de la 7 luni de viață, însă produsul disponibil în Romania are indicația de a se administra de la vârsta de 9 luni. „Schema din Programul Naţional de Imunizare ne spune să facem ROR - ul la 12 luni şi un rapel la 5 ani. În contextul unei epidemii de rujeolă, vârsta de unde se poate începe vaccinarea, este de 7 luni. Produsul folosit și disponibil în România este aprobat însă a fi administrat începând cu vârsta de 9 luni. În consecinţă, Institutul Naţional de Sănătate Publică recomandă ca în această epidemie, pentru a stopa extinderea bolii şi de a proteja copiii cât mai precoce, să facem o doză de ROR începând cu vârsta de 9 luni a sugarului. Dar, la vârsta de 9 luni (sau cei vaccinaţi între 9-11 luni), doar un procent de 72,3% din cei vaccinaţi formează anticorpi protectori. Rezultatele titrărilor de anticorpi au arătat necesitatea repetării unei noi doze la vârsta de 12-14 luni pentru a creşte acest procent la peste 95%”.

 

Dr. Dana Cîrnațu, inspector șef în cadrul Direcției de Sănătate Publică Arad a ținut să sublinieze importanța vaccinării (riscul de îmbolnăvire pentru persoanele nevaccinate fiind extrem de mare, respectiv 9 din 10 persoane, în cazul rujeolei), dar și a regulilor de igienă personală. “Spălarea mâinilor, protejarea cavității bucale la tuse și strănut, dar și a spațiilor închise sunt măsuri eficace pentru reducerea îmbolnăvirilor. O atenție deosebită trebuie acordată șervețelelor folosite. Acestea trebuie îndepărtate imediat după folosire, în caz contrar existând riscul contaminării aerului”.

 

Programul evenimentului a inclus și 2 workshop-uri: unul sustinut de prof.univ.dr. Nicolae Calomfirescu şi psiholog clinician Adrian Costin Calomfirescu (certificare europeană pentru psihosexologie)- pe tema „medicina sexualităţii şi reproducerii”, iar celalat pe tema podiatriei- susținut de dr. Ramona Colț.

 

Seria de evenimente PRACTIC MF este organizată sub forma unor conferințe regionale, structurate pe dezbateri în plen, workshopuri și studii de caz subscrise celor trei direcții principale: diagnostic precoce și tratament corect în cele mai frecvente afecțiuni din practica medicului de familie, managementul cabinetului medicului de familie, legislație și politici de sănătate. Conceptul și formatul evenimentului sunt dezvoltate în vederea obținerii unui grad maxim de interactivitate și asigurarea caracterului practic al informațiilor comunicate.

 

În cadrul Practic MF Băile Herculane a fost acordat Premiul pentru Cel mai activ participant, acesta fiind câștigat de un medic de familie din Lugoj, Timis- dr. NĂSUIA EMANUELA, iar la Timișoara s-a îndreptat Premiul special pentru cele mai multe răspunsuri corecte la întrebările de atenție- dr. ARJOACA SILVIA.

 

Calendarul evenimentelor PRACTIC MF 2017:

  • 1. 5-7 mai 2017, PMF Eforie Nord;
  • 2. 9-11 iunie 2017, PMF Băile Tușnad;
  • 3. 13-15 oct 2017, PMF Gura Humorului;
  • 4. 17-19 nov 2017, PMF Poiana Brasov;

 

Invitam medicii de familie să se înscrie și la:

  • Conferinta Națională Stres, Anxietate, Depresie, din perioada 12-13 mai 2017, București, Coordonator știintific: Prof.dr. Mirela Manea
  • Conferința Națională “ Fragilitate și Sarcopenie” (cu referire la fragilitatea vârstnicului, osteoporoză, pierderea de masă musculară și osoasă) -9-10 iunie, București, Coordonator știintific: Prof dr Cătălina Poiană
  • Conferința regională de cancer bronhopulmonar- Oltenia, 20 septembrie 2017, UMF Craiova , Coordonator stiintific: Sef lucrări dr Alin Demetrian
  • Conferinta nationala de medicina sexualitatii, 27-29 oct. 2017- Poiana Brasov, Coordonator stiintific: Dr. Radu Mihalca, vicepresedinte AMSR

 

Pentru mai multe detalii referitoare la proiect: Dana Dumitru, Project Manager, 0722.585.995, dana.dumitru@houston.ro

Sursa: Houston NPA, 16-03-2017, Vizualizari 160
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.