Demersuri pentru eutanasierea maidanezilor din judetul Tulcea

Data publicării: 14-04-2008

Autoritatile tulcene au inceput demersurile pe langa Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) pentru ca maidanezii din municipiu sa poata fi eutanasiati, in urma depistarii, la finele lunii trecute, a unui focar de rabie, transmite corespondentul ROMPRES.
Membrii Comandamentului Judetean Antiepizootic s-au reunit luni dupa-amiaza intr-o noua sedinta pentru a reevalua planul de masuri propus de Directia Sanitar-Veterinara, in urma depistarii la finele lunii trecute a focarului de rabie la marginea orasului.
"Primaria municipiului a primit din partea Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare o adresa prin care este informata oficial cu privire la interzicerea actiunilor de eutanasiere. In acelasi timp, primaria a solicitat MADR deblocarea acestei situatii si cred ca Tulcea nu este singurul oras cu care se confrunta cu o asemenea problema", a declarat subprefectul Lucian Simion, presedintele Comandamentului Judetean Antiepizootic.
El a mai spus ca in timpul sedintei din aceasta dupa-amiaza s-a stabilit ca medicii veterinari sa depisteze patrupedele necapturate, vaccinarea animalelor domestice impotriva rabiei si gestionarea populatiei canine in conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare.
La randul sau, primarul municipiului, Constantin Hogea, a declarat ca va continua actiunea de strangere a cainilor comunitari de pe strazile orasului.
"Sunt hotarat sa mergem pe lege in ceea ce priveste aceasta activitate, pentru ca in cazul aparitiei la Tulcea a unei probleme similare cu cea de la Constanta va fi trasa la raspundere doar conducerea acestui oras. Eu sunt responsabil cu populatia canina din acest oras", a mai afirmat primarul Constantin Hogea.
Potrivit informatiilor oficiale, in orasul Tulcea, exista aproape 1.500 de caini fara stapan, capacitatea adapostului pentru animale al Primariei fiind de maximum 100 de patrupede.
La finele lunii martie, la marginea orasului, a fost gasita o pisica bolnava rabie, pana saptamana trecuta 379 de caini fara stapan fiind eutanasiati.
Duminica dimineata, la marginea orasului Constanta, o fetita de sase ani a fost gasita moarta, sfasiata de caini.
14-04-2008, Vizualizari 399
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.