Depresia - mai mult decât o tulburare psihică, afectează întreg organismul (meta-analiză)

©

Autor:

Depresia - mai mult decât o tulburare psihică, afectează întreg organismul (meta-analiză)
O echipă de cercetători de la Universitatea din Granada (Spania) a realizat o meta-analiză a studiilor privind modificările care au loc în organismul persoanelor care suferă de depresie. Concluzia acestora, după ce au analizat 29 de studii, în care au fost implicate 3961 de persoane, este că depresia nu este doar o tulburare psihică, ci poate fi considerată o boală sistemică, dat fiind impactul semnificativ pe care îl are asupra întregului corp.

Analiza s-a axat pe dezechilibrul dintre creșterea nivelului parametrilor stresului oxidativ (în special a malondialdehidei, un biomarker ce măsoară nivelul degradării oxidative a membranelor celulei) și scăderea cantității de substanțe antioxidante din organism (precum acidul uric, zincul, enzima superoxid dismutaza).

S-a observat că după ce primesc tratament antidepresiv, pacienții prezintă un nivel al malondialdehidei mult mai redus, comparabil cu al indivizilor sănătoși, în timp ce zincul și acidul uric ajung la un nivel normal (nu însă și enzima superoxid dismutaza).

Rezultatele meta-analizei au fost publicate în Journal of Clinical Psychiatry. Acestea ar putea oferi o explicație pentru asocierea depresiei cu afecțiuni precum cancerul sau bolile cardio-vasculare sau pentru decesul la vârste tinere a persoanelor care se confruntă cu depresia.

Data actualizare: 14-04-2024 | creare: 03-03-2016 | Vizite: 1898
Bibliografie
Depression is more than a mental disorder—it affects the whole body, link: https://medicalxpress.com/news/2016-03-depression-mental-disorderit-affects-body.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Combinația între depresie și tulburări cognitive minore la vârstnici accelerează îmbătrânirea creierului
  • Stimularea magnetică îmbunătățește starea de spirit în cazul bolnavilor de depresie
  • Gazul ilariant, tratament pentru depresiile severe
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum