Depresia, o problema de sanatate publica
Data publicării: 22-01-2008
Specialistul a adaugat ca in intreaga lume se constata o crestere a numarului de cazuri cu aceasta afectiune, urmand ca in 2020 depresia sa fie cea mai frecventa boala, indiferent daca este vorba despre societati bogate sau sarace.
Intre factorii care contribuie la declansarea bolii se numara cei economici, sociali, statutul omului in societatea actuala - care joaca un rol esential - factorul genetic si factorul de protectie imunologica.
In societatile dezvoltate, unul dintre factorii importanti este stresul concurential, existential, care este o expresie a incapacitatii de comunicare, a subliniat prof. dr. Gheorghe. El a mentionat ca din cauza acestui fapt se ajunge la suicid si subliniat ca rata suicidului a crescut in ultimul timp, dupa o perioada de acalmie.
Depresia are diferite forme de debut - brusc sau insidios. Sunt cazuri in care se manifesta dupa o problema majora - la serviciu, acasa, o problema grava de sanatate.
In Romania, depresia afecteaza in special segmentul de varsta activ, intre 20 si 50 de ani, a subliniat prof. dr. Gheorghe, adaugand ca varsta la care debuteaza este intre 25 si 35 de ani.
Raportul intre barbati si femei, in ceea ce priveste aparitia depresiei este de 3 femei la un barbat. In timp ce la femei cauzele care declanseaza boala sunt in cele mai multe cazuri biologice, psihotraume, divort, la barbati depresia este de cele mai multe ori rezultatul nemultumirilor profesionale.
"Un lucru foarte important este acela ca omul a pierdut din capacitatea de a face fata provocarilor actuale, se izoleaza, incearca sa faca fata problemelor singur, iar societatea devine una autista", a apreciat prof. dr. Mihai Gheorghe.
Specialistul a subliniat ca in societatile sarace oamenii sunt mai liberi, in timp ce in societatile dezvoltate sunt mai constransi, mai restrictionati, la fel ca si copiii.
Prof. dr. Gheorghe apreciaza ca se impune un program national de preventie pentru aceasta boala.
Sociologul Mihai Kivu considera ca societatea nu poate face mare lucru pentru persoanele cu astfel de probleme. In opinia sa, ar trebui constituite grupuri care au probleme asemanatoare, sa discute impreuna problemele si sa gaseasca solutii. Societatea civila care ar trebui sa constituie baza pentru astfel de demersuri este, din pacate, abstracta la noi, a afirmat Kivu.
22-01-2008, Vizualizari 537