Depresia post-vacanță

Autor:

Depresia post-vacanță
Uneori, readaptarea la rutina de zi cu zi după revenirea din vacanță este dificilă, fiind asociată cu nostalgie, tristețe și scăderea interesului pentru serviciu sau alte activități obișnuite.

Este vorba de așa-numita „depresie post-vacanță”, despre care se vorbește tot mai mult, deși este impropriu numită astfel, având în vedere că depresia este o tulburare serioasă, cu o durată de săptămâni până la luni și care are un impact negativ semnificativ asupra vieții cotidiene.

O descriere detaliată a depresiei găsiți în acest articol

În terminologia engleză se face referire la starea de deprimare de după vacanță atât prin „depresie” (mai rar), cât mai ales prin „vacation/holiday blues” (nostalgie, tristețe), o exprimare mult mai apropiată de realitate.

De altfel, într-un studiu publicat în 2011, realizat pe 3,650 participanți olandezi a căror dispoziție a fost evaluată la fiecare 3 luni pe parcursul a 2 ani, autorii nu au identificat semnele unei tulburări mentale propriu-zise cum este depresia. (1)

De ce apare tristețea după vacanță?

Deși pare paradoxală asocierea dintre o activitate plăcută și relaxantă, cum e vacanța, cu apariția unor stări de spirit negative, revenirea din concediu poate fi urmată, la unele persoane, de deprimare.

Din păcate, nu există studii științifice care să fi vizat direct „depresia post-vacanță”. Cercetătorii s-au axat mai mult pe investigarea legăturii generale dintre mersul în vacanță și modul în care contribuie la nivelul de fericire.

În general, studiile au ajuns la concluzia că nu există diferențe semnificative în privința stării de spirit și a fericirii post-vacanță între cei care merg în concediu și cei care nu merg. Lucrurile stau diferit atunci când se măsoară fericirea dinainte de vacanță. Diferența o face anticiparea și planificarea concediului: persoanele care planifică o vacanță viitoare sunt în general mult mai binedispuse și mai fericite decât cele care nu au în plan un concediu. (2)

În ceea ce privește starea de spirit de după vacanță, studiul olandez menționat mai sus a arătat că majoritatea persoanelor care se întorc din concediu revin aproape imediat la nivelul de stres pe care îl aveau înainte de plecare. Excepție fac cei care au avut o vacanță foarte relaxantă, la care poate dura maximum două săptămâni până să resimtă din nou stresul. (1)

Însă în general se pare că efectele pozitive ale vacanței asupra dispoziției nu se mențin pe termen lung. Conform unui alt studiu olandez din 2010, în care autorii au trecut în revistă rezultatele cercetărilor anterioare privind dispoziția după concediu:
  • persoanele care se confruntă cu epuizarea profesională (burn-out) revin la starea dinainte de plecarea în vacanță în 3-4 săptămâni de la întoarcerea acasă;
  • îmbunătățirea stării de spirit și a calității somnului durează maximum 5 săptămâni. (2)

Cercetătorii de la Manchester Metropolitan University (Marea Britanie) au dezvoltat și o formulă de calcul pentru riscul de a fi deprimat după întoarcerea din vacantă, algoritm pe care l-au testat pe studenții la psihologie. Formula ia în calcul factorii care contribuie la intensitatea stărilor negative:
  • cât de mult îți place ceea ce faci la serviciu;
  • cât ești de sociabil;
  • cât de ușoară sau complicată a fost vacanță;
  • cât de mult te-ai relaxat în vacanță;
  • frecvența concediilor. (3)
Formula nu a fost validată de studii ulterioare, însă oferă o imagine asupra factorilor implicați în stările de tristețe și stres de după vacanță.

Cum facem față „depresiei post-vacanță”?

Prevenirea depresiei

Ideal este să luați câteva măsuri înainte de a merge în vacanță, astfel încât, la întoarcere, deprimarea să vă afecteze cât mai puțin:
  • Dacă este posibil, lăsați-vă o zi liberă între întoarcerea din concediu și revenirea la serviciu. Veți avea astfel timp să despachetați, să vă odihniți, să vă ocupați de aspectele urgente de rezolvat de acasă etc. Veți putea face astfel mai ușoară tranziția de la zilele de vacanță la cele de la birou.
  • Înainte de a pleca în vacanță, planificați pentru întoarcere activități plăcute pe care să le așteptați cu nerăbdare (o întâlnire cu prietenii, o cină în oraș cu partenerul etc).
  • Evitați să programați întâlniri sau activități complexe pentru prima zi de lucru de după vacanță, pentru a intra treptat în ritmul și atmosfera de lucru. (3), (4)

Gestionarea depresiei

Dacă depresia post-vacanță vă afectează, o puteți ameliora:
  • Imediat după întoarcerea din concediu, începeți să planificați următoarea vacanță. Așa cum am văzut, persoanele care anticipează și planifică vacanțele sunt în general mai fericite decât cele care nu o fac, ceea ce ar explica tendința unora de a-și lua vacanțe mai scurte și mai dese pe parcursul anului, decât una singură și mai lungă. Nu e nevoie să fie o vacanță scumpă în afara țării, pentru că nu sunt accesibile pentru toți, e suficientă și o ieșire de weekend în apropiere, care să vă facă să așteptați cu nerăbdare următorul weekend.  
  • Povestirea impresiilor de vacanță prietenilor, colegilor, pe forumuri de călătorii ori vizionarea fotografiilor făcute în concediu vă ajută să retrăiți momentele frumoase ale vacanței. În aceeași idee, vizionarea unui film sau citirea unei cărți în care acțiunea se desfășoară în locul pe care l-ați vizitat, pregătirea unei mese specifice bucătăriei pe care ați încercat-o în vacanță, vă pot ajuta să integrați experiența vacanței în viața de zi cu zi.
  • Lipsa de energie și starea negativă de spirit pot fi ameliorate printr-o activitate fizică moderată, iar dacă sunteți obișnuit cu un stil de viață activ, cu atât mai mult este important să reveniți la el. Sportul stimulează eliberarea unei cantități mai mari de endorfine (neurotransmițătorii care ne îmbunătățesc dispoziția) și vă ajută să vă relaxați. (1), (4), (5), (6)

Chiar dacă la întoarcere e posibil să apară sentimente de tristețe și deprimare, vacanțele sunt o pauză bine meritată de la rutina zilnică și totodată sunt necesare pentru o bună stare de sănătate.

Mai multe informații despre beneficiile vacanței pentru starea noastră de sănătate găsiți pe larg în acest articol.

Data actualizare: 14-09-2016 | creare: 14-09-2016 | Vizite: 400
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Combinația între depresie și tulburări cognitive minore la vârstnici accelerează îmbătrânirea creierului
  • Stimularea magnetică îmbunătățește starea de spirit în cazul bolnavilor de depresie
  • Gazul ilariant, tratament pentru depresiile severe
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK