Diabetul la copii - concluzii importante pentru părinți

©

Autor:

Diabetul la copii - concluzii importante pentru părinți

Diabetul zaharat este o boală caracterizată printr-un nivel ridicat de glucoză în sânge (hiperglicemie) care apare, fie atunci când pancreasul produce o cantitate insuficientă de insulină, fie atunci când insulina nu este eficient utilizată în organism. Insulina este un hormon produs de pancreas, care ajută celulele din organism sa preia glucoza din sânge, pentru a o folosi în producerea de energie pentru organism.

În 2017, Institutul Național de Sănătate a raportat că 208.000 de copii și adolescenți cu vârsta sub 20 de ani au avut un diagnostic de diabet de tip 1 sau de tip 2 în Statele Unite. De asemenea, în fiecare an, cazurile de diabet de tip 1 cresc cu 1,8%, iar cele de tipul 2 cu 4,8%. (1)

Ce trebuie să știi despre diabetul la copii?

  • Diabetul zaharat de tip 1 și 2 sunt în creștere în rândul tinerilor din S.U.A.
  • Sunt afecțiuni diferite, dar ambele implică probleme legate de modul în care este utilizată insulina în organism.
  • Simptomele diabetului de tip 1 apar adesea la copii, chiar și la sugari, în timp ce diabetul de tip 2 poate să apară la persoanele adulte, în special la cele cu vârsta de peste 40 de ani.
  • Dacă diabetul de tip 1 nu este diagnosticat la timp, copilul poate dezvolta cetoacidoză diabetică (DKA).
  • Complicațiile diabetului de tip 2 necontrolat includ boala rinichilor și a ochilor.


Cauzele apariției diabetului la copil

Cercetătorii nu au identificat cauzele exacte ale apariției diabetului de tip 1, dar aceștia sunt de părere că trebuie să existe un factor declanșator care să influențeze sistemul imunitar, ducând la apariția diabetului de tip 1. Mai exact, cercetătorii cred că este vorba despre o infecție care afectează capacitatea organismului de a produce insulină, însă nu au obținut rezultate concrete în acest sens. (2)

Diabetul de tip 1

Cele mai frecvente simptome ale diabetului de tip 1 la copii și adolescenți includ:

  • creșterea senzației de sete și a nevoii de a urina;
  • senzația de foame;
  • pierderea în greutate;
  • oboseală;
  • iritabilitate.

Unii pot prezenta, de asemenea, o creștere a senzației de foame și o vedere încețoșată. Fetele ar putea dezvolta o infecție micotică. Pierderea în greutate este adesea un simptom comun înainte de diagnosticare.

Tratamentul implică utilizarea insulinei pe toată durata vieții și monitorizarea glicemiei, prin intermediul unei diete și a gestiunii exercițiilor fizice pentru a ajuta la menținerea nivelului de zahăr din sânge.

Potrivit unui sondaj realizat în 2012 de Diabetes UK, numai 9% dintre părinți au reușit să identifice cele patru simptome principale ale diabetului de tip 1. Un studiu mai recent a constatat că acest procent a crescut la 14%.

Cum poate fi diagnosticat diabetul de tip 1?

Testul aleator de glucoză din sânge

Acesta este testul inițial folosit de specialiști în depistarea diabetului de tip 1. O probă de sânge este luată la un moment aleatoriu din zi. Dacă rezultatele prezintă un nivel al glicemiei aleatoriu de 200 miligrame pe decilitru (mg/dl) sau 11,1 milimoli pe litru (mmol/l) sau mai mare, acestea sunt semne ale prezenței diabetului.

Testul de hemoglobină glicolizată

Acest test indică nivelul mediu de zahăr din sânge al copilului din ultimele două sau trei luni. Testul măsoară procentul de zahăr din sânge care se regăsește în proteina care transportă oxigen în celulele roșii (hemoglobină), iar un nivel de 6,5% sau mai mare indică diabetul zaharat.

Analiza zahărului din sânge

O probă de sânge este luată de la copil, iar un nivel al zahărului din sânge de 126 mg/dl (7,0 mmol/l) sau mai mare indică diabetul de tip 1. (3)

După diagnostic

Copilul dumneavoastră va avea nevoie de programări regulate la medic pentru a asigura buna gestionare a diabetului zaharat și pentru a-și verifica nivelurile de hemoglobină glicolizată din sânge.

De asemenea, medicul va folosi periodic teste de sânge și urină pentru a verifica:

  • Nivelul colesterolului;
  • Funcția tiroidiană;
  • Funcția renală.


Ce ar trebui să știe părinții?

1. Monitorizarea zahărului din sânge

Va trebui să verificați și să înregistrați zahărul din sângele copilului cel puțin de patru ori pe zi, dar probabil mai des. Acest lucru necesită utilizarea unor contori de glucozei din sânge.

Testarea frecventă este singura modalitate de a vă asigura că nivelul zahărului din sângele copilului rămâne în limitele țintă - ceea ce se poate schimba în timp ce copilul crește și se schimbă.

2. Monitorizarea continuă a glucozei

Monitorizarea continuă a glucozei este cea mai nouă modalitate de a monitoriza nivelul zahărului din sânge. Această metodă utilizează un ac fin introdus chiar sub piele, care verifică nivelul glucozei din sânge la fiecare câteva minute.
Cu toate acestea, monitorizarea continuă a glucozei nu este încă considerată ca fiind la fel de exactă precum monitorizarea standard a zahărului din sânge.

3. Tipuri de insulină utilizate în tratamentul diabetului zaharat

Insulină cu acțiune rapidă: Terapiile cu insulină, cum ar fi lispro (Humalog), aspart (NovoLog) și glulizină (Apidra), încep să funcționeze în decurs de 15 minute și durează patru ore.

Insulină cu durată de acțiune scurtă: Terapiile precum insulina umană (Humulin R) trebuie injectate cu 20 până la 30 de minute înainte de masă și durează între patru și șase ore.

Insulină cu durată de acțiune lungă: Terapiile cum ar fi insulina glargină (Lantus) și insulină detemir (Levemir) pot oferi acoperire de până la 20 până la 26 de ore.

4. Opțiuni de administrare a insulinei

Acul și seringa: Un avantaj al acului și al seringii este că unele tipuri diferite de insulină pot fi amestecate într-o singură injecție.
Stilou de insulină: Acest dispozitiv arată ca un stilou de cerneală, cu excepția faptului că cartușul este umplut cu insulină.
Pompă de insulină: Acesta este un dispozitiv de dimensiunea unui telefon mobil care este purtat pe partea exterioară a corpului.

5. O dietă sănătoasă

Dacă de preferat este ca cel diagnosticat cu diabet de tip 1 să consume mai puține produse de origine animală și dulciuri, la acest plan trebuie să contribuie și părinții. Înțelegerea cantității și a produselor care sunt potrivite pentru copilul dumneavoastră trebuie să se realizeze în conformitate cu preferințele și stilul acestuia de viață.

6. Activitatea fizică

Rețineți că activitatea fizică scade de obicei nivelul zahărului din sânge și are efecte până la 12 ore după exercițiu. Dacă copilul dumneavoastră începe o nouă activitate, verificați mai des decât în mod obișnuit nivelul zahărului din sânge al copilului dumneavoastră până când veți afla cum reacționează corpul său la o nouă activitate fizică.

Pe masura ce copilul înaintează în vârstă:

  • Încurajați-l să-și asume un rol activ în managementul diabetului zaharat.
  • Accentuați importanța îngrijirii diabetului pe tot parcursul vieții.
  • Învățați copilul să-și testeze glicemia și să injecteze insulina.
  • Ajutați copilul să facă alegeri înțelepte.
  • Încurajați copilul să rămână fizic activ.
  • Asigurați-vă că copilul dumneavoastră poartă o brățară de identificare medicală.

Data actualizare: 09-08-2018 | creare: 09-08-2018 | Vizite: 4033
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • CamAPS FX, aplicația de mobil care poate juca rolul unui pancreas artificial, ajutând în special copiii foarte mici cu diabet de tip 1
  • Controlul strict al glicemiilor la adolescenți poate reduce leziunile cerebrale asociate diabetului
  • Diabetul zaharat de tip 2 crește riscul persoanelor tinere de a dezvolta boli cardiovasculare
  •