Diana Păun: Evaluarea tehnologiei medicale este încă într-un stadiu incipient de dezvoltare

Data publicării: 20-09-2018

Evaluarea tehnologiei medicale este încă într-un stadiu incipient de dezvoltare, eforturile concentrându-se mai mult pe produsele farmaceutice, a afirmat joi consilierul de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale Diana Păun.

"Evaluarea tehnologiei medicale este încă într-un stadiu incipient de dezvoltare, eforturile concentrându-se mai mult pe produsele farmaceutice. Alte tehnologii, precum procedurile de diagnosticare ori intervenţiile chirurgicale, sunt neglijate. Soluţiile raportului realizat de Economist Intelligent Unit vizează o mai bună reglementare a pieţii farmaceutice în cadrul legislativ bine pus la punct şi predictibil, eliminarea barierelor administrative de tipul întârzierilor în introducerea noilor medicamente cu care ANM se confruntă datorită fie proceselor administrative împovărătoare, fie, aşa cum adesea afirmă ANM, lipsei de personal", a spus consilierul la Conferinţa Naţională a Medicamentului.

Păun a amintit că Euro Health Consumer Index poziţionează România pe ultimul loc în clasament în ceea ce priveşte performanţa în domeniul politicii medicamentelor, cu deficienţe la toţi indicatorii incluşi în metodologie.

"De exemplu, cheltuiala publică pentru medicamente este cu mult sub media statelor incluse în studiu. Intervalul de timp pentru includerea noilor medicamente în lista naţională este cu unul peste media statelor incluse în studiu. Raportul european cu privire la domeniul sănătăţii în 2017 concluzionează că accesul la medicamente reprezintă o provocare majoră. Actualizarea listei de medicamente este binevenită, dar, aşa cum spunea şi ministrul, este de data recentă, pentru că între 2008-2015 acest lucru nu s-a produs, iar pacienţii nu au avut acces la tratamente noi. (...)", a spus Diana Păun.

Ea a spus că una dintre priorităţile României la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene pe zona de sănătate o reprezintă accesul pacienţilor la medicamente.

"Mai mult, alte două priorităţi sunt rezistenţa antimicrobiană şi imunizarea, sunt conexe tematicii conferinţei pe care o organizaţi astăzi. (...) Legislaţia europeană în domeniul farmaceutic s-a aflat pe agenda statelor care au deţinut preşedinţia în ultimii 4 ani", a arătat Diana Păun.

Potrivit acesteia, preocuparea în vederea accesului la medicamente pentru siguranţa pacientului, pentru monitorizare şi reglementare în domeniul medicamentului, este globală.

"Falsificarea medicamentelor reprezintă o ameninţare majoră la adresa sănătăţii, cu care se confruntă toate statele lumii şi din nefericire ţara noastră nu face excepţie", a mai spus Diana Păun.
Sursa: Agerpres, 20-09-2018, Vizualizari 192
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.