Dieta vegetariană şi dieta mediteraneană, la fel de eficiente în prevenirea afecţiunilor cardiace (studiu)

Data publicarii: 28-02-2018

Adoptarea unei forme de dietă vegetariană, cea lacto-ovo-vegetariană, poate fi la fel de eficientă ca şi cea mediteraneană pentru scăderea riscului de boli de inimă şi de accident vascular cerebral, conform unui studiu realizat în Italia, citat marţi de APP.

Cercetarea a descoperit că adoptarea unei diete vegetariene este mai eficientă pentru scăderea nivelului colesterolului LDL ("rău"), în timp ce dieta mediteraneană a condus la o reducere mai importantă a trigliceridelor, în aceste cazuri valorile ridicate reprezentând un risc pentru dezvoltarea de afecţiuni cardiace şi producerea unui accident vascular cerebral.

Alimentaţia lacto-ovo-vegetariană este o formă de dietă vegetariană care include produse animale precum ouă şi lactate, însă exclude aportul de carne şi peşte.

Dieta mediteraneană presupune consumul de pui, peşte şi unele sortimente de carne roşie, fructe, legume, leguminoase şi cereale integrale.

"Mesajul studiului nostru este că o dietă hipocalorică lacto-ovo-vegetariană poate ajuta pacienţii să-şi reducă riscul cardiovascular în aproximativ aceeaşi măsură ca şi o dietă hipocalorică mediteraneană", a declarat autorul studiului, Francesco Sofi, profesor la Universtitatea din Florenţa, Italia.

"Oamenii au mai mult de o opţiune pentru o dietă sănătoasă pentru inimă", a adăugat Sofi.

Studiul a fost realizat pe 107 persoane sănătoase însă supraponderale, cu vârste cuprinse între 18 şi 75 de ani, care au fost repartizate aleatoriu să urmeze, timp de trei luni, fie o dietă hipocalorică lacto-ovo-vegetariană, fie una mediteraneană.

Rezultatele au demonstrat că persoanele din ambele categorii au pierdut circa 1,8 kilograme din greutatea corporală totală şi aproximativ 1,4 kilograme din cantitatea de grăsime.

Cercetarea a fost publicată în jurnalul Circulation.
Sursa: Agerpres, 28-02-2018, Vizualizari 71
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.