Donarea de sânge

Donarea de sânge
Transfuzia de sânge este o procedură esențială care salvează anual milioane de vieți, deoarece în fiecare secundă o persoană are nevoie de sânge indiferent dacă necesită o intervenție chirurgicală, a suferit o traumă majoră, prezintă o formă severă de anemie sau complicații specifice sarcinii și nașterii.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în țările dezvoltate transfuziile de sânge sunt necesare în circa 79% din cazuri pentru pacienții vârsnici, peste 60 de ani, în timp ce în țările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare, cum este și cazul României, peste 67% dintre transfuzii sunt atribuite copiilor cu vârsta mai mică de 5 ani, urmate de femeile între 15 și 45 de ani, în special mamele care prezintă complicații la naștere.

Sângele uman nu poate fi substituit de rutină cu analogi sintetici, în ciuda eforturilor și progreselor medicinei moderne din ultimele decenii.

Într-o lume ideală, ar trebui să existe provizii suficiente de sânge și sigure, provenite de la donatori voluntari non-remunerați, cărora li se vor asigura condiții optime de donare pentru siguranța și sănătatea lor. 

În prezent, din păcate, se constată în mod regulat situații în care nevoia de sânge este substanțial mai mare în comparație cu resursele disponibile, cunoscute sub denumirea de penurii de sânge total și componente sanguine. Având în vedere că nevoia zilnică este dificil a fi acoperită, nu se poate pune problema de a crea rezerve în cazul dezastrelor naturale sau accidentale de mare amploare, fapt care pune în pericol speranța la supraviețuire a numeroase persoane ce au neșansa de a fi implicați în astfel de cazuri, incusiv noi sau apropiații noștri.

Luând în considerare valoarea actului, viața umană, persoanele care aleg să doneze sânge în scopuri terapeutice sunt recunoscute drept donatori onorifici, un titlu nobil care să ateste meritele deosebite ale acțiunii de donare și considerația din partea primitorilor, respectiv a aparținătorilor.

De asemenea, sunt prevăzute și diverse forme de stimulente pentru donatorii de sânge, printre care se numără: oferirea gustărilor după donare, mici cadouri, autorizarea de a lipsi de la locul de muncă, în sectorul public și privat deopotrivă, rambursarea totală a cheltuielilor de deplasare sau reduceri la transportul public în comun, bonuri de masă etc.

În fiecare an în data de 14 iunie se celebrează „Ziua Internațională a Donatorului” și de această dată mesajul se concentrează pe cererea constantă de sânge și nu doar în contextul calamităților, atunci când mobilizarea populației este admirabil de mare: „Donează sânge. Donează acum. Donează constant.”

Sângele este perisabil, dar nevoia nu! În fiecare zi sunt persoane în situații limită dintre viață și moarte, iar sângele tău poate însemna salvarea lor!
Unde pot dona sânge în România?

Punctele unde se poate dona sânge în România sunt incluse în cadrul Centrelor de Transfuzie Sanguină. Există însă și centre mobile pentru donare organizate în diferite instituții, întreprinderi, campusuri universitare, pentru a scurta drumul dintre donatori și sansa de a fi eroi. Centrele de Transfuz...


Data actualizare: 14-06-2017 | creare: 14-06-2017 | Vizite: 524

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Unde pot dona sânge în România?
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK