ROmedic Cabinete medicale Vatra Dornei Cabinete Nutriție și dietetică Nutriție și dietetică Vatra Dornei

Alimente care îngrașă vs. Alimente care slăbesc

Alimente care îngrașă vs. Alimente care slăbesc

Deși există alimente foarte concentrate în calorii, cum sunt alimentele tip junk-food (pizza, hamburger, shaorma) în comparație cu legumele, fructele, de exemplu, acestea nu au neapărat proprietatea de a ne modifica greutatea corporală.

 

Definiția caloriilor potrivit căreia „sunt niște spiriduși care intră în dulap și ne micșorează hainele” este doar o modalitate de a face haz de necaz de faptul că ne este greu să deținem noi controlul asupra propriului aport alimentar și a alegerilor pe care le facem.

 

Pâinea îngrașă, dar salata slăbește

De ce nu este realistă afirmația? Deoarece nu te îngrași dacă asociezi 1-2 felii de pâine unei garnituri de legume cu pește, preparate dietetic, ci obții o masă complexă, sănătoasă, în special dacă ajustezi cantitățile în funcție de nevoile tale nutriționale.

 

În schimb, dacă mănânci jumătate de pâine la o masă, mai ales albă, dacă o consumi sub formă de hamburgeri, pizza, dacă o asociezi preparatelor prăjite, orezului sau cartofului, da, ai putea să te aștepți ca acul de pe cântar să se „răzbune” și să se depărteze de greutatea ta ideală.


Dar nu pâinea îngrașă, ci obiceiurile nesănătoase: excesul, asocierile neinspirate, lipsa de mișcare care în mod paradoxal vine cu supraconsmul de pâine. Pâinea și cerealierele în general sunt surse concentrate de energie - energie pe care nu dovedim să o consumăm peste zi din cauza job-urilor sedentare de birou, stresului, programului foarte încărcat.


Recomandarea nutriționistului: alege cu atenție pâinea cu minimum 50% făină integrală, nu uita de porție și nu îți crea o aversiune în plus față de un aliment nutritiv.


De ce salata nu slăbește?

De cele mai multe ori „salata” atunci când „suntem la dietă” este doar o altă formă prin care ne impunem restricții alimentare. Bineînțeles că va duce inițial la o scădere în greutate, din moment ce înlocuiești cartofii prăjiți cu roșii și castraveți. Dar cât timp reușești să faci asta? Îți îndrepți obiceiurile alimentare cu adevărat, înveți din greșeli sau doar te păcălești pe termen scurt că faci o schimbare de lifestyle?

 

Recomandarea nutriționistului: la fiecare masă alege să consumi cel puțin o porție de legume. Nu te mulțumi doar cu o salată la prânz care nu îți aduce satisfacție sau sațietate și în rest, haos peste zi.

 

Salatele pe care le preparăm sau le achiziționăm pot fi adevărate bombe calorice!

Câți dintre noi punem ulei cu lingurița pentru a avea control asupra cantității pe care o consumăm? Dressing-urile, deși aduc savoare legumelor pot veni la pachet cu un număr crescut de calorii inutile.

 

Recomandarea nutriționistului:

- folosește măsura la ulei,

- încearcă sosurile ușoare din iaurt,

- citește ingredientele sau întreabă ce conțin dressing-urile și apoi decide dacă dorești să le consumi peste salată,

- înlocuiește uleiul cu semințe uleioase de dovleac, de exemplu, tot cu măsură,

- folozește zema de lămâie, oțetul balsamic și de ce nu, fructele pentru a da savoare salatelor.

 
În concluzie, nu există alimente care îngrașă sau care ne slăbesc. În schimb, există exces, sunt multe alimente de proastă calitate, există mâncat emoțional și de ce să nu recunoaștem, sunt alegeri în folosul sănătății noastre și unele care își vor arăta consecințele negative în timp, fie prin cifra de pe cântar, fie pe buletinul de analize.

 

Pentru că meriți să te hrănești sănătos! Acum! Pentru a preveni și nu pentru a trata boala!

 

 

 
Programare