Dr. Jianu (SRCE): Chirurgia estetică este ca orice act medico-chirurgical, plin de resposabilitate faţă de pacienţi

Data publicării: 23-06-2017

Preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Estetică (SRCE), dr. Dana Jianu, a lansat joi un apel către public de a nu se adresa unor "persoane care nu sunt chiar chirurgi plasticieni" şi de a nu cere tratamente ostentative, subliniind că chirurgia estetică este ca orice act medico-chirurgical, plin de responsabilitate faţă de pacienţi.

"Românii pacienţi trebuie să înţeleagă un lucru. Noi medicii ne instruim continuu, învăţăm continuu, suntem într-un dialog continuu cu colegii din ţară şi din străinătate tocmai pentru a oferi un act medical de bună calitate şi responsabil. De asemenea, am şi un mesaj pentru public, pentru a nu apela la persoane care nu sunt chiar chirurgi plasticieni, care nu sunt membri ai Societăţii Române de Chirurgie Estetică sau ai Asociaţiei Române de Chirurgie Plastică din România, deoarece noi avem criterii de rigoare pentru calitatea actului medical. De asemenea, acele injectări care, de foarte multe ori deformează, deturnează frumuseţea şi armonia chipului uman. Şi aici este un îndemn tot pentru public de a nu cere tratamente ostentative pentru că, de multe ori, medicii care doresc să satisfacă anumite cerinţe, sau pur şi simplu din interes material, pot să exagereze şi, de mult ori, acele trăsături nu mai pot fi remediate", a spus Dana Jianu, cu prilejul Conferinţei Societăţii Române de Chirurgie Estetică.

Aceasta a adăugat că pot fi tot felul de complicaţii, mergând până la orbire sau până la necrozarea unor părţi din pielea pacientului. Ea a exemplificat arătând că în SUA sunt declarate 100 de cazuri de orbire după injectarea cu acid hialuronic la nivelul feţei, însă în România nu s-au constatat asemenea complicaţii pentru că, în general, pacienţii ascultă de sfaturile medicilor, a spus ea.

Dr Jianu a mai spus că ultima tendinţă în ceea ce priveşte chirurgia estetică este naturalul, de a nu se observa modificări, exagerări, iar aspectul să fie unul foarte natural, iar cele mai solicitate intervenţii în România sunt tratamentele injectabile, lipoaspiraţia ca o rafinare a siluetei, modificarea sânilor atât în ceea ce priveşte micşorarea cât şi mărirea lor.

Conform acesteia, în România există o şcoală bună de chirurgie estetică, care se aliniază chirurgilor esteticieni din străinătate.

Şi preşedintele Asociaţiei Chirurgilor Plastici din România, prof. dr. Dan Enescu, a declarat că în acest domeniu România se situează la nivelul celorlalte ţări, iar decalaje nu există.

"În acest domeniu România se situează la un nivel înalt, suntem persoane compatibile cu celelalte ţări. Să ştiţi că decalajele nu mai există. Poate, nu-mi dau seama, ca număr de pacienţi, ca trasabilitate sau, eu ştiu, acceptarea din alte ţări să fie un punct, dar ca şi valoare suntem recunoscuţi peste tot. Ca şi dovadă acest eveniment de la Poiana Braşov, la care au venit cele mai înalte personalităţi ale chirurgiei estetice din toată lumea", a afirmat sursa citată.

Preşedintele Asociaţiei Chirurgilor Plastici din România a subliniat că, în ultima perioadă, intervenţiile chirurgicale estetice au scăzut foarte mult, rezultate asemănătoare obţinuându-se prin proceduri non-invazive.

În vreme ce, în trecut, intervenţiile chirurgicale erau în proporţie de 70-80%, în acest moment situaţia s-a inversat. "Sunt intervenţiile discrete, care îţi aduc îmbunătăţirile dorite, şi intervenţiile cu laserul, pe care le faci dimineaţa, iar seara pleci unde doreşti", a explicat prof. dr. Dan Enescu.

Evenimentul de la Poiana Braşov este cel mai mare pe profil de chirurgie plastică şi estetică la nivel naţional şi internaţional din România, din acest an, pentru că reuneşte trei evenimente deosebit de importante: Şcoala de vară a Rezidenţilor, Conferinţa Societăţii Române de Chirurgie Estetică şi un curs de instruire ISAPS, susţinut de lectori internaţionali de prestigiu.

"Ceea ce deosebeşte din capul locului acest eveniment este faptul că ne interesează foarte mult educaţia viitorilor chirurgi plasticieni, să ştim pe mâinile cui se află viitorul de frumuseţe şi sănătate al pacienţilor noştri, a concluzionat secretarul naţional al Societăţii Internaţionale de Chirurgie Plastică şi Estetică (ISAPS) şi preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie Estetică (SRCE), dr. Dana Jianu.
Sursa: Agerpres, 23-06-2017, Vizualizari 209
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.