Efectele admonestării de către părinți asupra personalității copiilor

Efectele admonestării de către părinți asupra personalității copiilor
O meta-analiză care a inclus cercetările din ultimii 50 de ani cu privire la consecințele cognitive și comportamentale ale unei metode de admonestare foarte răspândită chiar și în prezent: a da o palmă peste șezut sau mânuțe copiilor, a fost publicat în Journal of Family Psychology.
 
Majoritatea adulților care au primit acest tratament în copilărie pentru redresarea unui comportament au declarat că în mod paradoxal îl consolida, iar ultimele studii confirmă această observație.

Cu cât sunt mai expuși copiii la această formă de tratament, cu atât sunt mai predispuși să își sfideze părinții și să adopte un comportament anti-social, să devină agresivi, respectiv să se confrunte cu tulburări psihice și dificultăți cognitive.

Meta-analiza a analizat în total peste 160,000 de copiii, iar cercetătorii afirmă că aceasta este una dintre cele mai complete analize realizate până în prezent cu privire la consecințele lovirii cu palma peste șezut și membre ca formă de sancționare a comportamentelor micuților.

Potrivit unui raport din 2014 emis de către UNICEF (United Nations International Children's Emergency Fund) circa 80% dintre părinții din întreaga lume regurg la această modalitate de tratament asupra copiilor. Această formă de disciplinare persistă deși nu există dovezi cu privire la eficiența sau avantajele acesteia și în ciuda volumului mare de dovezi care atestă riscurile de vătămare a comportamentului și dezvoltării copiilor.

Rezultatele oferite de meta-analiză au evidențiat o serie de urmări vătămătoare neintenționate cu privire la sănătatea mentală, respectiv dezvoltarea psiho-emoțională și cognitivă a copiilor. De asemenea, în urma aplicării acestei forme de sancționare nu s-a observat instalarea complianței imediate sau pe termen lung, care reprezintă scopul în sine al părinților când vine vorba de disciplinarea copiilor.

Deși societatea, în special părinții, nu consideră că „a da o palmă” constituie o formă de abuz fizic, cele două nu au prezentat diferențe semnificative în ceea ce privește consecințele negative și impactul acestora asupra copiilor.

Concluziile studiului sunt în concordanță cu raportul eliberat recent de CDC (Centers for Diesease Control and Prevention) care solicită „campanii publice de educare și abordări legislative pentru a reduce pedepsele corporale”, printre care se regăsește și lovirea cu palma, drept o inițiativă de eradicare a abuzului fizic.

Autorii meta-analizei speră ca „acest studiu să contribuie la educarea părinților cu privire la potențialele consecințe negative ale lovirii copiilor cu palma peste șezut sau mânuțe și să-i îndrume pe aceștia să recurgă la alte forme de disciplinare pozitive și non-punitive”.

Sursa: UT News

Data actualizare: 09-09-2016 | creare: 09-09-2016 | Vizite: 1140
Bibliografie
Risks of Harm from Spanking Confirmed by Analysis of Five Decades of Research, link: http://news.utexas.edu/2016/04/25/risks-of-harm-from-spanking-confirmed-by-researchers
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Antrenamentele cu greutăți pot potența funcțiile cognitive
  • Tehnica neurologică ce îmbunătățește performanțele cognitive
  • Ce efecte are abuzul în copilărie asupra creierului?
  • Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK