Epidemie de hepatită E în sud-estul Nigerului

Data publicării: 31-07-2017

Hepatita E a ucis 38 de persoane din ianuarie în regiunea Diffa din sud-estul Nigerului, iar boala sa extins recent în alte două mari regiuni ale ţării, a anunţat sâmbătă ONU.

''În total 1.446 de cazuri şi 38 de decese au fost înregistrate între 2 ianuarie şi 22 iulie 2017 în regiunea Diffa'', a relevat Biroul pentru coordonarea afacerilor umanitare al ONU (OCHA) la Niamey, pe site-ul său.

La începutul epidemiei în luna aprilie, autorităţile au raportat 25 de decese şi doar 86 de cazuri la Diffa.

Epidemia este cel mai mult răspândită în taberele de refugiaţi şi persoane strămutate de la Diffa, care adăposteşte circa 300.000 de oameni care au fugit violenţele grupării jihadiste Boko Haram din Nigeria vecină. Femeile sunt cele mai afectate, cu 58% din cazuri.

Dar ''epidemia s-a extins în oraşele Zinder şi Tahoua, vecine cu Diffa, fiecare cu câte un caz confirmat de hepatită E, avertizează ONU. Zinder şi Tahoua sunt regiuni dens populate.

Pe teren, ONG-urile lucrează din greu pentru a îmbunătăţi accesul la apă potabilă şi a fost pregătit un ''plan de răspuns'' la epidemie, în valoare de 8,3 milioane de dolari. Până în prezent, ''doar 3,3 milioane'' au putut fi ''mobilizaţi'', spune ONU.

La mijlocul lunii aprilie, organizaţia Medici Fără Frontiere (MSF) a invitat autorităţile şi toate organizaţiile din ţară ''să asigure alimentarea cu apă şi un sistem de canalizare adecvat''.

Pentru a reduce acest flagel, Ministerul Sănătăţii din Niger îndeamnă în mod regulat populaţia să fie vigilentă şi să se deplaseze de urgenţă la un centru de sănătate cât mai repede după apariţia simptomelor.

Principalele semne ale hepatitei E sunt febră, dureri de cap, vărsături, dureri abdominale, urina închisă la culoare. Aceasta este o boală a ficatului cauzată de un virus transmis pe cale fecal-orală, în principal prin intermediul apei contaminate.

ONU solicită comunităţii internaţionale să crească sprijinul financiar.
Sursa: Agerpres, 31-07-2017, Vizualizari 115
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.