Epidurala ar putea scădea riscul depresiei postpartum?

©

Autor:

Epidurala ar putea scădea riscul depresiei postpartum?
Un studiu preliminar realizat de o echipă de medici anesteziști de la Magee Women's Hospital of the University of Pittsburgh Medical Center sugerează că anestezia epidurală ar avea un efect suplimentar pe lângă ameliorarea durerilor nașterii – la unele femei ar putea reduce riscul de depresie postnatală.

Informații pe larg despre depresia postnatală găsiți în acest articol.

Cercetătorii consideră că durerea pe care femeile o experimentează la naștere ar fi implicate în apariția depresiei postnatale, din cauza impactului psihologic negativ ridicat.

În cadrul studiului au fost analizate datele medicale a 201 femei cărora li s-a administrat epidurala la naștere și care au evaluat nivelul durerii resimțite pe o scală de la 0 la 10. Au fost controlați factorii despre care se știe că pot crește riscul de depresie, precum istoricul personal de depresie și anxietate și durerea după naștere provocată de trauma țesuturilor din timpul nașterii. De asemenea, a fost calculat și riscul de depresie la șase săptămâni după naștere. După izolarea factorilor de risc, rezultatele au indicat o asociere între durerile reduse ale nașterii și riscul mai mic de dezvoltare a depresiei postnatale.

Nu se știe cu siguranță dacă prin epidurală s-ar putea evita apariția depresiei postnatale, de aceea autorii consideră că sunt necesare studii suplimentare pe această tematică.

În plus, adaugă ei, durerile nașterii pot pune mai multe probleme pentru unele femei, de aceea este important să fie identificate cele care sunt predispuse la un nivel mai ridicat de durere și care ar beneficia mai mult în urma administrării anesteziei.

Sursa: Science Daily

Data actualizare: 09-04-2019 | creare: 28-10-2016 | Vizite: 961
Bibliografie
Easing labor pain may help reduce postpartum depression in some women, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2016/10/161026113938.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Femeile de peste 40 de ani care nasc gemeni prezintă un risc crescut de depresie post-partum
  • Socializarea cu mamele influențează creierul copiilor mai mult decât biologia
  • Simptomele depresiei materne au fost asociate cu problemele comportamentale ale copiilor
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum