Eugen Nicolaescu ii acuza pe farmacisti de demagogie

Data publicării: 17-11-2007

Ministrul Sanatatii Publice, Eugen Nicolaescu, a declarat sambata, la Targu Mures, ca farmacistii doresc transferul plafoanelor pentru medicamentele gratuite si compensate la medicii de familie pentru ca vor sa munceasca mai putin, transmite corespondentul ROMPRES.
    "Sunt in continuare impotriva, fiindca ei (farmacistii - n.r.) vin sa faca aceasta solicitare acum cand practic noi nu mai avem nicio problema cu plafoanele la farmacii. Este evident ca interesul lor este sa munceasca mai putin si sa nu aiba probleme cu pacientul", a aratat Nicolaescu.
    Totodata, Nicolaescu a afirmat ca farmacistii care s-au adresat Comisiei Europene pe aceasta tema au facut un demers demagogic pentru a face presiuni asupra Guvernului.
    "Mi se pare un demers total neprietenos al farmacistilor sa reclame Romania la Comisia Europeana, pentru ca Uniunea Europeana nu poate sa faca nimic, pentru ca nu exista o directiva in materie si fiecare tara este suverana sa-si stabileasca propriile practici in domeniu. Cred ca e mai degraba un demers demagogic prin care incearca sa faca presiuni pe Guvern", a spus Eugen Nicolaescu.
    Ministrul a aratat ca farmacistii au dreptate in felul lor, dar ca atat timp cat nu e finalizat sistemul informatic nu pot fi transferate plafoanele pe bugete de practica la medicii prescriptori.
    "Este o actiune care o avem in vedere in perioada urmatoare. Sper ca la anul sa fie gata sistemul informatic si atunci putem sa luam in considerare si o alta abordare", a conchis Eugen Nicolaescu.
17-11-2007, Vizualizari 437
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.